Alţi şase sportivi orădeni au făcut parte din lotul lărgit, care s-a pregătit la Oradea, fără a beneficia însă de o sală proprie de antrenamente. Sala de judo şi gimnastică de la LPS Bihorul, care a găzduit în decursul anilor trecuţi pregătirile loturilor naţionale, se află în reparaţii. Acestea nu se vor termina, după toate probabilităţile, decât la finele lunii februarie. „Ne-a fost foarte dificil să ne antrenăm pe unde am apucat. Am fost pe la Arena Alexe, la sala de la Sânmartin, acum vom merge la sala de la Sântandrei. Această stare de continuu provizorat, care pare să nu se mai termine, şi-a pus inevitabil amprenta asupra pregătirilor. Sper totuşi să avem rezultate dintre cele mai bune la prima competiţie majoră din acest an”, ne-a declarat antrenorul Emil Morar.
Gavril Nutiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!