După proiectele câștigate în ultimii ani pe plan județean, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Bihor a trecut la nivelul următor. Forul condus de Radu Bitea a aplicat și câștigat un proiect european educațional, Erasmus + Sport denumit „Play this Game – Mixed Football for Children” Proiectul are o valoare totală de 361.004 euro și este cofinanțat de Comisia Europeană, fiind în premieră câștigat de un AJF din România. „Play this Game – Mixed Football for Children” cuprinde structuri din România, Republica Moldova, Lituania, Bulgaria, Turcia și Portugalia.
[eadvert]
Trei școli din Oradea
Pe plan local, proiectul se va derula şi în trei şcoli: Şcoala Gimnazială Nr. 11 Oradea, Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 16 Oradea, Şcoala Dimitrie Cantemir Oradea. „Câștigarea cestui proiect este o realizare de marcă a AJF Bihor. Este vorba de un proiect educaţional cu şase țări partenere implicate și trei școli orădene, care se axează pe fotbalul juvenil mixt. Finanțarea este
împărțită celor 6 țări participante și constă în cheltuieli administrativ-organizatorice și achiziționare de materiale sportive. Doresc să mulțumesc firmei de consultanță AMA Events, doamnei Alina Dinu și domnului Marius Dumitru, precum si lui Romeo Tulkos. Din păcate, trăim vremuri grele, teribile, noi administrativ am continuat să lucrăm și se pare că am făcut-o bine. Să sperăm că acest proiect ne va da imboldul și energia necesară să accesăm pe viitor și altele”, a declarat Radu Bitea, preşedintele AJF Bihor.
Pe această axă au fost depuse 1107 proiecte, 315 înregistrate, 221 eligibile, iar forul fotbalistic bihorean s-a regăsit pe poziția 84. Echipa de proiect a AJF Bihor este formată din Alina David – manager, Radu Bitea, Marius Dumitru, Iancu Marinău și Petru Boroș.
Pe lângă AJF Bihor, parteneri în proiect mai sunt VšI Sportuokime kartu (Lituania), Associação Desportiva Cultural e Social de Carvalhais (Portugalia), Asociaţia Obştească Clubul Sportiv de Fotbal Noroc (Moldova), Spor Elçileri Derneği (Turcia) şi Association Footura – Association for the development of sports and sports culture (Bulgaria).
Fotbal mixt
Prin „Play this Game – Mixed Football for Children” se încurajează participarea la sport și activitate fizică a copiilor de vârstă școlară, dar și egalitatea de gen în sport, prin fotbalul mixt. Obiectivul proiectului este aliniat cu obiectivele specifice urmărite de Programul Erasmus + în domeniul sportului.
„Deoarece nu există reglementări în acest domeniu, vom crea criterii de selecție și reguli pentru fotbalul mixt pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 8-14 ani. Aplicând principiul de promovare a sportului prin sprijinirea școlilor și cluburilor sportive pentru a crea și dezvolta parteneriate, vom aplica criteriile și metodele de selecție adoptate, pe un număr de 480 de copii din 3 școli/organizație și vom selecta 252 de copii pentru 18 echipe mixte de fotbal. Vom promova sportul și egalitatea de gen la copii, organizând, simultan, în țara fiecărei organizații o mini-competiție de fotbal mixt”, se specifică în ghidul proiectului.
Prima întâlnire, care va fi și conferința de deschidere a proiectului, va avea loc în perioada 17-21 ianuarie 2021 la Oradea, urmate de altele în Lituania, Portugalia, Turcia, ședința de încheiere fiind prevăzută în decembrie anul viitor tot în orașul de pe Crișul Repede.

Citiți principiile noastre de moderare aici!