„Au vrut să demonstreze că nu sunt de aruncat. E meritul jucătorilor că au crezut şi au reuşit să revină. FC Bihor a arătat ca o echipă care merită şi poate să-şi propună mai mult. Ştiam că arădenii au probleme în zona centrală a apărării şi de aceea am început cu doi atacanţi rapizi şi tehnici. Am sperat până la final, deşi recunosc că mi-a fost un pic teamă la 1-2 că vom cădea fizic. A contat mult şi faptul că lumea a venit la meci”, susţine Vig. Secundul Mircea Fodor a reliefat că orădenii au învins o echipă care are media contractelor de şase ori mai mare decât cele existente la FC Bihor.
Antrenorul gazdelor Vig Zoltan a fost trimis în tribună imediat după ce Roszel a egalat în al doilea minut de prelungire al gazdelor. „I-am reproşat arbitrului că a arătat un minut de prelungire, iar când Roszel a marcat era deja minutul 47 şi 5 secunde”, a explicat Vig. Cu toate că au fost penalizaţi cu un penalty şi o eliminare, arădenii au i-au imputat nimic arbitrului. „Nu avem ce să-i reproşăm”, a spus secundul Alin Chiţa la conferinţa de presă.
Teodor Biris
Vig: „Au demonstrat că nu sunt de aruncat”
ORADEA - Catalogaţi drept „împiedicaţi” de către primarul Ilie Bolojan după partida cu Arieşul Turda, jucătorii orădeni au arătat că ştiu şi fotbal în meciul cu UTA. La conferinţa de presă antrenorii Vig Zoltan şi Mircea Fodor şi-au lăudat elevii.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier s-a produs în urma cu puțin timp pe DN1, în localitatea Tinăud, unde un pieton a fost acroșat de un autoturism.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând cu data de 1 ianuarie 2026, zonele montane Padiș, Vârtop, Stâna de Vale și Mărișel vor fi afectate de ninsori abundente, care se vor menține cel puțin până după 6 ianuarie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de miercuri, 31 decembrie.
6
România
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a prezentat public un bilanț al primelor șase luni de mandat, vorbind despre investițiile din spitale, accelerarea proiectelor finanțate prin PNRR și modificări de organizare în sistemul sanitar.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În septembrie 2025, județul Bihor a înregistrat o evoluție pozitivă a comerțului internațional cu bunuri, conform datelor transmise de Direcția Județeană de Statistică.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prevenția medicală ar urma să devină, pentru prima dată, politică publică aplicabilă și organizată, nu doar un concept invocat în discursuri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!