„Am stat de vorbă cu fiecare component al echipei şi am ajuns la concluzia înfrângerea la acel scor a fost un accident. Evoluţia slabă a băieţilor noştri s-a suprapus cu un joc foarte bun al gazdelor şi de aici a rezultat acea diferenţa de scor atât de mare, la care nu ne-am aşteptat. Există şi unele explicaţii, cum ar fi perioada prea scurtă de pregătiri din iarnă, fapt care ne-a afectat mai mult pe noi decât pe cei de la Otopeni, dar nu e momentul să căutăm scuze”, a afirmat joi Şerban Sere, în cadrul unei conferinţe de presă.
Mijuskovic e optimist
Managerul orădean speră că echipa se va reabilita în meciul de mâine, cu SCM U Craiova. „Eu sunt convins că băieţii vor căuta să câştige partida cu Craiova. Nu putem fi siguri că vom învinge, dar echipa are datoria să lupte, să creadă într-un rezultat bun. Nu trebuie uitat faptul că formaţia oaspete este redutabilă şi are cinci jucători străini în lot, deci nu ne va fi uşor”, a spus Sere. Jucătorul Pedrag Mijuskovic, prezent şi el la conferinţa de presă, a afirmat că el şi ceilalţi doi conaţionali ai săi, Martinovic şi Mandic, au fost bine primiţi de ceilalţi componenţi ai lotului. „Sper ca noi să contribuim la creşterea valorii echipei. În opinia mea, o dată cu venirea noastră, diferenţa valorică dintre echipele Craiovei şi Oradiei este acum mai mică. Prin dăruire şi ambiţie, sper să putem câştiga meciul de sâmbătă”, a spus Mijuskovic.
Transmisii la TVS
CSM Oradea şi TVS au încheiat un contract potrivit căruia, partidele de pe teren propriu ale echipei de baschet vor fi televizate în direct. Meciul de mâine, cu SCM U Craiova, care se va desfăşura la Arena „Antonio Alexe”, cu începere de la ora 18, va fi transmis înregistrat, de la ora 18:30, dar următoarele partide de acasă vor fi televizate în direct. Accesul spectatorilor la meciurile de pe teren propriu va fi liber. „Dorim să atragem din nou publicul orădean la partidele de baschet masculin, de aceea am renunţat la biletele de intrare. Ştim însă că lumea va veni la meciuri doar dacă vom avea şi rezultate. Trebuie însă ca toţi să fie conştienţi că nu ne putem aştepta la minuni, chiar dacă am transferat trei jucători sârbi”, a conchis Şerban Sere.
Gavril Nutiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!