Referitor la schimburile de replici din ultimele zile dintre oficialii cluburilor Steaua şi Rapid, puternic inflamate de neacordarea unei lovituri de la 11 m pentru FC Argeş în finalul meciului cu Steaua, Dinu Gheorghe a spus:
“Reacţia noastră a venit prea târziu. Noi am încercat şi anul trecut să ne comportăm cât se poate de civilizat şi să nu lăsăm locul unor asemenea dispute. Se pare că nu se mai poate. Ceea ce s-a întâmplat în primele 6 etape de campionat, este clar, este evident, că în arbitrajul românesc sunt foarte multe probleme şi din păcate, toate aceste probleme înclină balanţa într-un singur sens.”
“Eu sunt convins că şi duminică vom avea un arbitraj care nu va fi pro Rapid, din contră va fi pro Steaua, indiferent cine va arbitra. Am solicitat arbitri străini, am fost refuzaţi nu ştim de ce. Am fost invitaţi la federaţie să asistăm la tragerea la sorţi. Noi la asemenea mascarade nu participăm, nu este treaba noastră. Această comisie centrală are un conducător, are nişte membri, oameni respectabili, care să-şi facă datoria, sunt puşi acolo pentru un anumit scop”.
Dinu Gheorghe a menţionat că în primele 6 etape, ierarhia echipelor a fost stabilită, cel puţin în proporţie de 50 la sută de arbitraj, care nu a fost la nivelul pretenţiilor.
Rompres
“Am cerut arbitraj străin la meciurile cu miză unde se joacă poate soarta campionatului. Nici unul dintre arbitrii de pe lista FIFA nu poate duce un asemenea joc” , a spus reprezentantul Rapidului.
El l-a atacat şi pe preşedintele LPF: “Domnul Dumitru Dragomir putea, prin demnitatea pe care o deţine de câţiva ani să ajute mai mult fotbalul românesc şi să fie preocupat de toate tipurile de construcţii, inclusiv de stadioanele din România”
Răzvan Lucescu a precizat : “Noi suntem sportivi şi am fost crescuţi şi educaţi să ne batem indiferent de condiţii. Iar anul trecut am avut destule probleme, suntem obligaţi să ne gândim la ce avem de făcut pe teren, la jocul nostru şi să obţinem cât mai mult. Caracterele tari ies la iveală în competiţiile dure”.
Dinu Gheorghe ataca dur Steaua
Reactualizat la:
Dinu Gheorghe, preşedintele executiv al FC Rapid, a lansat un marţi un atac dur la adresa arbitrajului pro Steaua practicat în fotbalul românesc.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un adolescent care s-a dus să încaseze de la Poșta din Băile 1 Mai alocația sa și a fraților săi a trecut prin clipe de spaimă, după ce un bărbat i-a furat trotineta și i-a smuls din buzunar banii pe care tocmai o ridicase.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Mă numesc Ica și sunt «băiețelul tatei»”, se prezintă Ica Bacter. A absolvit Facultatea de Drept (licenţă şi master) și Facultatea de Științe Economice - Contabilitate, ambele la Universitatea din Oradea. „La finalizarea studiilor, am realizat că îmi place ceea ce am studiat, dar nu mă definesc ca persoană. Așadar, am pus pe pauză domeniul juridic pentru a putea fi aproape de ceea ce iubesc: interacțiunea cu oamenii şi animalele”.
Bihon CSM Oradea
Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” a găzduit sâmbătă meciul dintre CSU Oradea și CSM Oradea, contând pentru etapa a 8-a, prima din returul Superligii Naționale de polo pe apă.
BIHON Sport local
Campania de consolidare a lotului continuă la CS Bihorul Beiuș. După portarul Mihai Oneț, fundașul Luca Hadadea, mijlocașii Alexandru Mare și Ionuț Hebriștean, clubul din Beiuș a mai parafat două transferuri.
România
Ordonanța de urgență care modifică reglementările din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor a fost publicată în Monitorul Oficial și promite să schimbe radical modul în care sunt avizate și autorizate proiectele publice și private.
BIHON Sport local
Crișul Sântandrei și CS Bihorul Beiuș au susținut sâmbătă noi meciuri de verificare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!