Doi pompieri ruși și-au făcut un selfie în fața unui centru comercial din orașul Kazan, clădire care a fost cuprinsă de flăcări, iar Ministerul rus pentru Situații de Urgență a prezentat scuze.
Interviurile pentru angajare nu sunt atât de ușoare. Mai întâi trebuie să faci o cercetare despre firma respectivă, iar apoi trebuie să te „vinzi”.
Papa Francisc va demisiona peste cinci ani, potrivit monseniorului Luigi Bettazzi, episcop emerit de Ivrea.
Utilizatorii site-ului Quora.com au identificat cele mai spectaculoase poduri din lume din punct de vedere arhitectural.
13 persoane au petrecut câteva ore la aproape 50 de metri înălțime după ce au rămas suspendate într-un roller coaster din Australia.
Un pui de elefant de la un centru din Thailanda a fost surprins bucurându-se de apă.
O bunicuță din Africa de Sud a sărbătorit împlinirea a 100 de ani sărind cu parașuta.
Două avioane indoneziene s-au ciocnit în timpul unui spectacol aerian care s-a desfășurat în Malaezia, potrivit BBC.
AeroMobil a lansat anul trecut prototipul mașinii care zboară și vrea ca mașina să fie lansată oficial în 2017.
Ți-ai imaginat cum ar fi să bei un cocktail pe plajă, iar la câțiva metri deasupra ta sa fie un avion?
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei femei din Bihor s-au trezit țintele unor atacuri ale escrocilor online care, după ce le-au trimis mesaje trimise, chipurile, de firme de curierat ori prin care le solicitau ajutorul cu votul la un concurs, le-au piratat conturile de Facebook ori de WhatsApp și au cerut tuturor contactelor victimelor să le vireze diferite sume.
Educație
Rectorii, prorectorii, decanii și alte persoane aflate la conducerea universităților nu ar mai putea ocupa simultan un loc în Parlament sau o funcție de conducere într-un partid politic.
Cultură
Cea de a doua zi de festival a propus filme în avanpremieră, întâlniri cu publicul, proiecţie în aer liber şi o experiență imersivă audiovizuală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a finalizat ancheta și a dispus trimiterea în judecată a tânărului de 26 de ani, acuzat de tentativă de omor după ce a încercat să o lovească cu mașina pe o femeie cu care nu s-a înțeles asupra tarifului cerut de aceasta pentru servicii sexuale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Chișlaz a fost finalizat proiectul pentru instalarea a două stații de reîncărcare a vehiculelor electrice, investiție realizată cu fonduri obținute prin PNRR.
Economic
Salariații care își cresc singuri copiii ar putea avea dreptul la un concediu de odihnă mai lung decât în prezent. O propunere de modificare a Codului muncii, care introduce părinții din familiile monoparentale printre beneficiarii concediului suplimentar, a fost adoptată de Senat și merge mai departe în Parlament.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Drăgănești au fost finalizate trei proiecte privind reabilitarea căminelor culturale din satele Drăgănești, Belejeni și Păntășești, investiții finanțate prin PNRR.
România
Șoferii care ajung pe contrasens pe autostrăzi sau drumuri expres ar putea fi sancționați mult mai dur decât în prezent.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Salonta a anunțat demararea unei noi acțiuni de verificare a autovehiculelor parcate pe domeniul public. În principal sunt vizate mașinile care nu mai sunt folosite și care ocupă, pentru perioade lungi, locuri de parcare sau alte spații publice.
BIHON Sport local
Celebrul Xavi Pascual, unul dintre cei mai valoroși antrenori din handbalul mondial actual, s-a aflat la finele săptămânii la Oradea, fiind prezent la lansarea proiectului „Bihorul joacă handbal după metoda Xavi Pascual”.
1