Cercetătorii americani au inventat un material flexibil care îşi schimbă culoarea pentru a imita mediul în care se află, folosind ca sursă de inspiraţie abilităţile de camuflaj ale caracatiţelor şi calamarilor, studiul fiind publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) din Statele Unite ale Americii.
Facebook testează introducerea etichetei „satiră” pentru a indica utilizatorilor săi atunci când articolele publicate nu sunt informaţii reale, ci parodii.
Statul Islamic (SI), o grupare jihadistă extremistă, afirmă că l-a decapitat pe jurnalistul american James Foley în semn de represalii faţă de atacurile aeriene americane în Irak. Casa Albă s-a declarat „îngrozită” de presupusa decapitare.
Un avion a fost obligat să se învârtă timp de mai multe minute deasupra unui aeroport din China înainte de a ateriza deoarece piloţii nu au putut lua legătura cu turnul de control, deoarece controlorii ațipiseră.
Un dispozitiv sub forma unui tatuaj, capabil să furnizeze curent electric folosind transpiraţia, a fost prezentat de cercetătorii americani în cadrul unei conferinţe a American Chemical Society.
Un tânăr în vârstă de 18 ani din Belarus a câștigat Google Code Jam la prima sa participare în finală, concurs organizat vineri, la Los Angeles.
Niște chirurgii din Franța au filmat o operație de înlocuire a șoldului și apoi au transformat-o într-o experiență virtuală. Videoclipul se dorește a fi un instrument de predare.
Technicon Design, o companie cu sediul la Paris, a câștigat recent un premiu pentru IXION Windowless Jet Concept. Ideea este de a oferi pasagerilor o vedere de 360 de grade cu ajutorul camerelor montate pe exterior avionului, care capturează peisajul și apoi îl proiectează pe un ecran de înaltă rezoluție, pe pereții cabinei interioare și pe tavan.
Un sfert din populaţia mondială va trăi în Africa până în 2050, a anunţat UNICEF, în condiţiile în care rata natalităţii continuă să crească rapid pe continentul african.
Sam Van Aken, profesor la Universitatea Syracuse, și-a dedicat nouă ani pentru a cultiva un pom care să producă 40 de tipuri de fructe.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Sâmbătă a fost ziua gazdelor, care au câștigat toate cele 6 meciuri. Onoare oaspeților a fost salvată duminică de ACS Vadu Crișului, în ultimul meci al etapa a IV-a.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei femei din Bihor s-au trezit țintele unor atacuri ale escrocilor online care, după ce le-au trimis mesaje trimise, chipurile, de firme de curierat ori prin care le solicitau ajutorul cu votul la un concurs, le-au piratat conturile de Facebook ori de WhatsApp și au cerut tuturor contactelor victimelor să le vireze diferite sume.
Educație
Rectorii, prorectorii, decanii și alte persoane aflate la conducerea universităților nu ar mai putea ocupa simultan un loc în Parlament sau o funcție de conducere într-un partid politic.
Cultură
Cea de a doua zi de festival a propus filme în avanpremieră, întâlniri cu publicul, proiecţie în aer liber şi o experiență imersivă audiovizuală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a finalizat ancheta și a dispus trimiterea în judecată a tânărului de 26 de ani, acuzat de tentativă de omor după ce a încercat să o lovească cu mașina pe o femeie cu care nu s-a înțeles asupra tarifului cerut de aceasta pentru servicii sexuale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Chișlaz a fost finalizat proiectul pentru instalarea a două stații de reîncărcare a vehiculelor electrice, investiție realizată cu fonduri obținute prin PNRR.
Economic
Salariații care își cresc singuri copiii ar putea avea dreptul la un concediu de odihnă mai lung decât în prezent. O propunere de modificare a Codului muncii, care introduce părinții din familiile monoparentale printre beneficiarii concediului suplimentar, a fost adoptată de Senat și merge mai departe în Parlament.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Drăgănești au fost finalizate trei proiecte privind reabilitarea căminelor culturale din satele Drăgănești, Belejeni și Păntășești, investiții finanțate prin PNRR.
România
Șoferii care ajung pe contrasens pe autostrăzi sau drumuri expres ar putea fi sancționați mult mai dur decât în prezent.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Salonta a anunțat demararea unei noi acțiuni de verificare a autovehiculelor parcate pe domeniul public. În principal sunt vizate mașinile care nu mai sunt folosite și care ocupă, pentru perioade lungi, locuri de parcare sau alte spații publice.