Luptele dintre militarii ucrainieni şi insurgenţii proruşi au cauzat cel puţin cinci morţi, vineri, în apropiere de Doneţk, un bastion al separatiştilor din estul Ucrainei.
Americanii de la eBay au anunțat că au fost victima unui atac cibernetic. Compania le va cere tuturor utilizatorilor să își schimbe parolele.
Compania de transport feroviar din Franţa, SNCF, a anunţat că a comandat 2 000 de trenuri pentru o reţea regională extinsă. Au început deja lucrări costisitoare de modificare la unele staţiile pentru că trenurile sunt prea late.
Ce ai face dacă telefonul tău ar putea sparge orice sistem? Ai putea avea orice maşină, bani şi tot ce îţi doreşti.
Moscova acuză Kievul că ar fi reţinut doi jurnalişti ruşi în estul Ucrainei. Oficialii de la Washington susţin că reporterii transportau armament.
Algerianul Taoufik Makhloufi a pierdut o cursă după ce s-a bucurat înainte de finish.
Londra este orașul cu cei mai mulți miliardari din lume. 72 de astfel de persoane locuiesc în capitala britanică.
Dacă ai pus ochii pe o persoană a cărei stare a relației nu este menționată pe profilul de Facebook, compania te ajută să afli dacă el sau ea este singur.
Publicația Business Insider a realizat o hartă cu principalele produse de export din fiecare țară a lumii folosind date furnizate de CIA Factbook.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Cea de-a doua partidă a semifinalei s-a încheiat cu scorul de 80-81, după o dispută extrem de tensionată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs marți, după-amiază, 12 mai, pe Bulevardul Decebal din Oradea, la intersecția cu strada Octavian Goga. În total, cinci persoane au fost implicate în evenimentul rutier.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a respins, marți, apelurile declarate de procurorii DIICOT și de 4 din cei 6 bărbați acuzați de implicare în șantajarea sexuală a unui orădean, cu ajutorul unui minor, și a menținut condamnările aplicate la finalul lui 2025 de Tribunalul Bihor.
Educație
Alföldy Boglárka, studentă în anul III, la Facultatea de Geografie, Turism și Sport, specializarea Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie, a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, devenind campioană națională universitară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, Comisia municipală de circulație a aprobat mai multe restricții temporare de trafic, necesare desfășurării unor lucrări de infrastructură pe raza municipiului.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe persoane au sesizat redacția bihon.ro cu privire la situația care se înregistrează de câteva zile pe strada Louis Pasteur, în zona unde se construieștte noul pod de cale ferată.
8
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Autoritățile au fost anunțate cu privire la dispariția celor două tinere în cursul zilei de luni, 11 mai.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Avertizarea a fost emisă de specialiști în cursul zilei de marți, 12 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul infecțiilor respiratorii și al internărilor a crescut în județul Bihor în perioada 4–10 mai, comparativ cu săptămâna anterioară, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cele două zile de eveniment publicul va admira atât vehicule istorice cât şi accesorii de călătorie.