Veşti foarte bune pentru colecţionarii de filme HD şi jocuri disponibile pe torente – Pioneer este pe cale să realizeze un disc optic compatibil Blu-Ray, cu 16 straturi (layere), a cărui capacitate totală de 400 GB este comparabilă cu cea a unui hard de talie medie spre mare.
Scumpirea petrolului a determinat, numai in 2008, incetarea activitatii sau intrarea in faliment a unui numar de 25 de companii aeriane, potrivit Asociatiei Internationale de Transport Aerian (IATA).
Cea mai frecventa cautare a utilizatorilor de Internet din Anglia este "Sunt insarcinata?". Locul secund apartine altor doua intrebari, din acelasi domeniu, "Cum aflu in cate saptamani sunt insarcinata?" si "Cum se manifesta greturile matinale?"
Se apropie sfarsitul Internetului, si nu mai de parte de trei ani, conform unui raport al Organization for Economic Cooperation and Development. Totul, din cauza ca peste 85% dintre adresele web disponibile au fost deja alocate estimandu-se ca pana in 2011 vor fi complet epuizate.
James Hatfield si compania vor reveni la Bucuresti pe 23 iulie, cu un show extraordinar ce va avea loc pe stadionul Cotroceni. Potrivit organizatorilor, Emagic Entertainment, trupa a confirmat concertul dupa doar cateva zile de negocieri.
Parada Gay din Londra a adunat sambata mai mult de 500.000 de participanti. Noutatea acestui an a fost prezenta, pe tot traseul paradei, a primarului Londrei, Boris Johnson. Edilul conservator a marsaluit pe strazile londoneze alaturi de figurile emblematice ale comunitatii gay.
Gruparea AS Roma ar fi dispusă să ofere 18 milioane de euro pentru achiziţionarea atacantului Adrian Mutu de la Fiorentina, a anunţat, duminică, publicaţia Corriere dello Sport, citată de site-ul violanews.com.
O felie delicioasa de pepene rosu are un efect similar cu administrarea unei pastile de Viagra, desi efectul nu dureaza o noapte intreaga.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aeroportul Oradea va avea un parc fotovoltaic și un sistem de stocare a energiei în urma semnării contractului de finanțare pentru acest proiect, conform unui comunicat de presă transmis de RA Aeroportul Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a semnat contractele de finanțare pentru două proiecte europene prin care vor fi achiziționate utilaje și echipamente moderne pentru întreținerea și creșterea siguranței rutiere pe drumurile județene, potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada 25-26 septembrie s-a desfǎşurat la Craiova a XIX-a ediție a Congresului Internațional de Istorie a Presei, la care au luat parte şi profesori de la specializǎrile Jurnalism şi Istorie ale Universitǎții din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Paisprezece pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, dintre care un ofițer și 13 subofițeri, au fost mobilizați astăzi, 29 septembrie, într-o misiune de sprijin pentru stingerea incendiului de fond forestier care continuă să se manifeste în Parcul Național Domogled – Valea Cernei.
BIHON Sport local
După opt ani, Baza Tineretului din Oradea, locul unde s-au pus bazele performanțelor din minifotbalul bihorean și naționala României a poposit de multe ori, a intrat într-un proces amplu de modernizare.
Educație
De la Gojdu și Facultatea de Istorie din Oradea la catedra Universității din București, Marius Deaconu a ales să cerceteze comunismul și accesul la educație. La 33 de ani, spune că istoricul care ignoră podcasturile, reelurile și noile generații riscă să devină el însuși istorie.
Economic
Fermierii din Bihor au solicitat sprijin financiar pentru aproape 32.000 de bovine, în cadrul schemei de ajutor de stat acordate în 2026 în contextul crizei din Orientul Mijlociu.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au trimis în judecată o polițistă de la Serviciul de Înmatriculări Bihor sub acuzația că ar fi luat mită de nu mai puțin de 59 de ori în mai puțin de o lună.
1
România
Un vârstnic și nepoata sa de 23 de ani din municipiul Cluj-Napoca sunt internați în stare gravă în spital, după ce ar fi fost înjunghiați chiar de fiica bărbatului și mama fetei, a anunțat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj.