Omenirea a înregistrat joi cea mai călduroasă zi din istoria măsurătorilor sale meteorologice, doborând precedentele două recorduri în domeniu, stabilite luni şi marţi, în contextul în care temperatura medie globală a continuat să crească, potrivit datelor furnizate de Centrul Naţional din Statele Unite pentru Previziuni de Mediu, informează Reuters.
Un incident armat a avut loc vineri pe aeroportul din Chişinău, unde un cetăţean străin căruia i-a fost refuzată intrarea în Republica Moldova a deschis focul cu arma sustrasă unui poliţist, a ucis un angajat de securitate aeroportuară şi un poliţist de frontieră, rănind de asemenea un pasager, iar în cele din urmă a fost capturat, relatează presa de peste Prut şi agenţia Reuters.
Şeful mercenarilor ruşi din gruparea Wagner, Evgheni Prigojin, angajat într-o rebeliune armată împotriva conducerii militare ruse, a acceptat să oprească înaintarea luptătorilor săi spre Moscova şi să se întoarcă la bazele lor pentru a evita vărsarea de sânge, după medierea preşedintelui belarus Alexandr Lukaşenko, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Un câmp de resturi a fost descoperit în Atlanticul de nord, în apropierea locaţiei unde se află epava transatlanticului Titanic de către un robot submarin ce participă la căutarea submersibilului turistic dispărut de duminică cu 5 persoane la bord, a anunţat joi Paza de Coastă americană, transmite AFP.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 23 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea devine, la finalul lunii aprilie, punct de întâlnire între companii aflate în căutare de personal și persoanele interesate de noi oportunități profesionale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspectorii sanitar-veterinari din Bihor au intensificat verificările în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, iar bilanțul acțiunilor scoate la iveală nereguli serioase în sectorul alimentar și zootehnic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea, împreună cu procurorii DIICOT au documentat activitatea unui bărbat polonez, în vârstă de 41 de ani, care este cercetat pentru trafic internațional și trafic intern de droguri de mare risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de montare a celor 24 de grinzi la pasajul suprateran carea de pe Centura Oradea, la intersecția cu calea ferată care leagă Oradea de Băile Felix au fost demarate în cursul zilei de miercuri, 22 aprilie.
Bihon CSM Oradea
Conform site-ului SO POLO, frații Filip și Martin Gardasevic vor juca din sezonul viitor la echipa A-Polo Sport Management, din Georgia.
FC Bihor
FC Bihor Oradea joacă joi, 23 aprilie, de la ora 17:15, pe Stadionul Iuliu Bodola, cu Sepsi Sfântu Gheorghe în ziua în care creștinii îl sărbătoresc pe Sf. Gheorghe.
România
Ministrul Sănătății a anunțat pe Facebook că parlamentul a aprobat mai multe excepții în cazul neplății primei zile de concediu medical.