Preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, l-a asigurat miercuri pe omologul său rus, Vladimir Putin, că Minskul este pregătit să se apere alături de Moscova, la fel ca în trecut, după inaugurarea unui muzeu consacrat celui de-al Doilea Război Mondial în capitală, informează Mediafax.
Piaţa neagră a ţigaretelor şi-a continuat creşterea şi în mai, pentru a şasea lună consecutiv, ajungând la un nivel de 16,1% din total, faţă de 15,8% în martie şi circa 14% la finele anului trecut, conform datelor companiei de cercetare Novel.
Românii continuă să urmărească fazele eliminatorii ale Campionatului Mondial în număr mare. 7 din 8 meciuri din faza optimilor CM 2014 - pe primele 7 locuri în top 10 al celor mai urmărite programe tv (28 iunie - 1 iulie). 90.000 de vizitatori unici au accesat în această perioadă portalul TVR+ (pe Internet, tabletă şi mobil).
Şoferii din Târgu Mureş vor primi, odată cu carnetul de conducere, şi o broşură cu sloganuri şi caricaturi pentru educarea şoferilor în trafic, între care: „Parchează civilizat! Nu-i cazul să fii cel mai tare din parcare şi uşurat la buzunare”, „Nu da cu roata-n baltă! Şi aşa, pietonu-i plouat destul”, informează Mediafax.
RCS&RDS a scos, luni, din grilele sale Look TV şi Transilvania Live, care vor difuza Liga 1, întrucât aceste televiziuni au decis să renunţe de la 1 iulie la regimul „must carry” şi să solicite tarife pentru retransmisie din partea cabliştilor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din media.
Sute de mari grupuri energetice americane şi europenne sunt infectate din 2011 cu un virus informatic capabil să perturbe distribuţia electricităţii, a anunţat luni societatea de securitate informatică Symantec, citată de Mediafax.
powered by Surfing Waves

BIHON Sport local

Parcursul lui Mădălin Călugăr s-a oprit în sferturi de finală la Jocurile Olimpice pentru Tineret
N-a fost să fie medalia mult dorită! Pugilistul orădean Mădălin Călugăr a pierdut la puncte meciul din sferturile de finală cu columbianul Izzon Jeffrey Galea Arévalo, care a avut un prim tur liber.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Incendiu la conductele de termoficare din Oradea, în zona CET. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale
Flăcările au izbucnit în cursul zilei de miercuri, 11 noiembrie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bărbat din Tinca, arestat pentru că s-a opus încătușării și i-a dat un pumn în față unui polițist
Un scandal început de bărbat din Tinca în propria familie a continuat și după sosirea polițiștilor, unul dintre aceștia fiind lovit cu pumnul în arcadă, în timp ce încerca să-l calmeze pe agresor.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON Sport local

„Remember Buri”. Old Boys FC Bihor, UTA Arad și „Tricolorii vinului” vor juca sâmbătă pe Stadionul Iuliu Bodola
S-au scurs cinci ani de când fostul fotbalist Dumitru Burescu s-a stins fulgerător din viață la doar 54 de ani. În memoria lui, sâmbătă, 14 noiembrie, începând cu ora 12:00, pe Stadionul Iuliu Bodola se va desfășura o nouă ediție a memorialului care îi poartă numele.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Închisoare cu executare pentru bărbatul care a evadat din arestul de la domiciliu pentru o bere cu prietenii
Polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Beiuș l-au reținut și l-au predat Penitenciarului Oradea pe Cosmin Tinca, un bărbat, de 44 de ani, din Șuncuiș, care a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare după ce, aflat în arest la domiciliu într-o anchetă de trafic de droguri, s-a dus la barul din sat ca să bea o bere cu prietenii.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Burgeri cu ingrediente secrete la Universitatea din Oradea. Șapte echipe s-au întrecut în bucătărie
Un concurs gastronomic, demonstrații de salsa și bachata și un atelier despre alimentația sănătoasă au reunit 50 de studenți ai Universității din Oradea.

România

PNL și Forța Dreptei fuzionează. Ilie Bolojan acuză o „axă PSD-AUR” care capturează instituțiile statului
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat miercuri, 11 noiembrie, într-o conferință de presă susținută alături de Ludovic Orban, că Partidul Național Liberal și Forța Dreptei vor fuziona, în cadrul unui proiect politic care își propune să susțină modernizarea și reformarea statului. 2

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Fratele băut și-a bătut sora drogată cu... prenadez. Dat în urmărire, bărbatul a fost prins în Tinca
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea bihoreană Tinca, dat în urmărire internațională pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru violență în familie, a fost prins de polițiștii bihoreni.

Cultură

„Apusuri roșii”, expoziția personală a artistului fotograf Adrian Dușe, se deschide la Oradea
Medicul chirurg Adrian Duşe a fotografiat apusuri cu telefonul şi își prezintă lucrările publicului orădean.

Cultură

Începe ORA Jazz Festival, cu patru seri de concerte la Oradea. Josefine Opsahl și Orchestra Filarmonicii deschid festivalul
ORA Jazz Festival revine la Oradea cu şapte concerte şi artiști din șapte ţări.

FC Bihor

Schimbare în programul lui FC Bihor. Nu mai joacă în Ungaria, iar pe ultima sută de metri a fost găsit un alt adversar
Preconizatul meci de pregătire cu Debrecen VSC, echipa de pe locul 4 în prima ligă maghiară, nu se va mai disputa.