Presedintele Traian Basescu anunta ca Romania se gaseste, in acest moment, pe marginea prapastiei: "riscul e ca bancile expuse in Grecia sa-si retraga capitalul din Romania".
Tragedie intr-o familie din judetul Galati. Doua fetite de un an, respectiv cinci ani, au ars de vii, iar un al treilea copil, de 11 ani, a reusit sa scape dupa ce casa in care locuiau a fost cuprinsa de un incendiu. Fetita de un an fusese legata.
Paul de Romania, nepotul lui Carol al II-lea in urma casatoriei cu Zizi Lambrino, il ataca pe regele Mihai la implinirea a 90 de ani: trebuie sa scadem cei 50 de ani de comunism in care nu ati facut nimic pentru acest popor!
Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, considera ca mentinerea sa in stare de arest tine de motive politice: De ce sa nu fiu cercetat in libertate, pentru ca sunt cumatru cu Basescu?
Nu mai putin de 331.485 de romani isi sarbatoresc onomastica, miercuri, de Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, potrivit statisticilor Ministerului Administratiei si Internelor.
Un atentat cu bomba in Afganistan, care a avut loc marti noaptea in apropierea unei cisterne si a provocat explozia carburantului, s-a soldat cu cel putin 50 de morti. Oamenii au fost ucisi de deflagratie in timp ce strangeau combustibilul.
Accesul romanilor si bulgarilor pe piata muncii din Uniunea Europeana este inca restrictionat de 10 state. Parlamentul European a adoptat marti o rezolutie in care se face apel ca pana la sfarsitul anului 2011 toate tarile membre ale UE sa permita accesul cetatenilor din Bulgaria si Romania pe piata fortei de munca.
Nu mai putin de 179 de cursuri gratuite vor putea urma 3.700 de someri in luna noiembrie, in meseriile cele mai cautate pe piata, anunta Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca.
Un sofer chinez socheaza lumea prin cruzimea de care a dat dovada dupa ce a calcat un copil de 5 ani. Conducatorul camionului a mai trecut o data peste baiat pentru a fi sigur ca micutul a murit.
Explozie devastatoare in orasul natal al lui Muammar Gaddafi! Peste 100 de persoane si-au pierdut viata intr-o explozie urmata de un incendiu puternic la o benzinarie din orasul libian Sirte.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până vineri la prânz pe râuri din opt județe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un minor în vârstă de 13 ani, din localitatea Feneriș, comuna Pocola, este căutat de polițiști după ce a plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit.
BIHON Sport local
N-a fost să fie medalia mult dorită! Pugilistul orădean Mădălin Călugăr a pierdut la puncte meciul din sferturile de finală cu columbianul Izzon Jeffrey Galea Arévalo, care a avut un prim tur liber.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Flăcările au izbucnit în cursul zilei de miercuri, 11 noiembrie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal început de bărbat din Tinca în propria familie a continuat și după sosirea polițiștilor, unul dintre aceștia fiind lovit cu pumnul în arcadă, în timp ce încerca să-l calmeze pe agresor.
BIHON Sport local
S-au scurs cinci ani de când fostul fotbalist Dumitru Burescu s-a stins fulgerător din viață la doar 54 de ani. În memoria lui, sâmbătă, 14 noiembrie, începând cu ora 12:00, pe Stadionul Iuliu Bodola se va desfășura o nouă ediție a memorialului care îi poartă numele.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Beiuș l-au reținut și l-au predat Penitenciarului Oradea pe Cosmin Tinca, un bărbat, de 44 de ani, din Șuncuiș, care a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare după ce, aflat în arest la domiciliu într-o anchetă de trafic de droguri, s-a dus la barul din sat ca să bea o bere cu prietenii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un concurs gastronomic, demonstrații de salsa și bachata și un atelier despre alimentația sănătoasă au reunit 50 de studenți ai Universității din Oradea.
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat miercuri, 11 noiembrie, într-o conferință de presă susținută alături de Ludovic Orban, că Partidul Național Liberal și Forța Dreptei vor fuziona, în cadrul unui proiect politic care își propune să susțină modernizarea și reformarea statului.
7
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fratele băut și-a bătut sora drogată cu... prenadez. Dat în urmărire, bărbatul a fost prins în Tinca
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea bihoreană Tinca, dat în urmărire internațională pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru violență în familie, a fost prins de polițiștii bihoreni.
Cultură
Medicul chirurg Adrian Duşe a fotografiat apusuri cu telefonul şi își prezintă lucrările publicului orădean.