Cele şase numere extrase duminică la Loto 6/49 sunt 4, 34, 49, 23, 40 şi 48, iar premiul la categoria I în valoare de peste 6,8 milioane euro nu a fost câştigat.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat duminică, după vot, că s-a exprimat în favoarea referendumului şi pentru un preşedinte care să rezolve problemele adevărate, făcând şi un apel pentru prezenţă la urne.
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat duminică, după ce a votat în comuna Sâncraiu de Mureş, că şi-a dat votul pentru schimbare şi că a votat pentru o relaţie stabilă şi transparentă între instituţiile statului, Preşedinţie, Parlament şi Guvern, transmite corespondentul NewsIn.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat că a votat pentru o schimbare reală, un alt mod de a face politică, o altă Românie" şi că speră să vină vremuri bune pentru toţi românii.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică, după ce a votat, că scrutinul de azi este un exerciţiu de putere excepţională, deoarece românii au şansa să-şi aleagă şi preşedintele şi să spună şi Parlamentului cum funcţionează.
Sorin Oprescu a fost primul candidat la prezidenţiale care a mers duminică la urne, spunând la ieşirea din secţia amenajată la Şcoala nr. 17 din Capitală că a votat "pentru schimbare, pentru primul preşedinte independent într-adevăr".
Doar jumătate dintre britanici ar fi de acord să se vaccineze împotriva virusului A/H1N1.
Premiul cel mare la extragerea Loto 6/49 de duminică, în valoare de peste 27,1 milioane lei (peste 6,3 milioane euro) nu a fost câştigat, însă există un câştigător la extragerea Noroc, unde valoarea premiului se ridică la 286.287,65 lei.
Actorul Gheorghe Dinică a încetat din viaţă, marţi, după aproape 20 de zile de internare la secţia de terapie intensivă a Spitalul de urgenţă "Floreasca".
Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a demisionat din funcţie, marţi, motivând că decizia este una de natură personală, anunţă NewsIn.