tranzacţiile electronice din Asia, în timp ce la
New York, barilul a depăşit 54 dolari, potrivit
unor brokeri, relatează AFP.
NewsIn: Măsurile care stabilesc modul de abordare a
cazurilor de urgenţă în unităţile
spitaliceşti, printre care internarea obligatorie a
pacienţilor în stare gravă, intră
în vigoare de luni, au anunţat
reprezentanţii ministerului
Sănătăţii.
Femeile vor ieşi la pensie la 60 de ani, şi nu la
58, iar bărbaţii se vor pensiona la 65 de ani,
în 2014. Acestea sunt doar câteva măsuri
la care se gândesc guvernanţii pentru a salva
fondul public de pensii. O analiză a Comisiei Europene
arată că populaţia României este tot
mai îmbătrânită, iar numărul
cotizanţilor la sistemul public scade cu fiecare
lună.
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat
duminică, la Cristuru Secuiesc, în faţa a
peste 3.000 de maghiari, că
“niciodată” românesc va
însemna în maghiară “în
curând”, transmite corespondentul NewsIn.
Liderul maghiar s-a referit la afirmaţia
politicienilor români, inclusiv la preşedintele
Traian Băsescu, potrivit cărora nu va exista
niciodată autonomia Ţinutului Secuiesc.
Un individ înarmat a ucis marţi în sudul
statului Alabama cel puţin nouă persoane,
între care propria mamă, soţia unui ajutor
de şerif şi copilul acesteia în
vârstă de numai trei luni, iar după o
urmărire pe autostradă, în timpul
căreia a tras la întâmplare, s-a sinucis,
relatează Reuters şi AFP.
Charles Freeman, un diplomat american a cărui
nominalizare era analizată de Congres, şi-a
retras candidatura la un post înalt în
serviciile de informaţii, relatează AFP.
Peste 50 de persoane au participat marţi la un miting
în favoarea aprobării în Comisia de
amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor a
ordonanţei prin care se interzice schimbarea
destinaţiei spaţiilor verzi, a declarat pentru
NewsIn, reprezentantul Asociaţiei Salvaţi
Bucureştiul, Nicuşor Dan.
În urmă cu câteva
săptămâni semnalam creşterea
alarmantă a restanţelor pe care bihorenii le au
la creditele în valută. Era vorba despre o
analiză a datelor de la sfârşitul lunii
noiembrie 2008 şi arăta o creştere de peste
trei ori faţă de luna decembrie 2007.