Fostul consilier prezidenţial Claudiu Săftoiu a dezvăluit marţi că preşedintele Traian Băsescu ştia din interceptări telefonice despre convorbirile unor politicieni precum Ion Iliescu şi Mircea Geoană.
Sindicaliştii din învăţământ au discutat marţi cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei pe tema majorării salariilor şi a bugetului pe anul 2009. Profesorii susţin că totul depinde de proiectul de buget pe 2009, iar dacă Guvernul va aloca educaţiei 6% din PIB aşa cum prevede legea, cel mai probabil Ministerul Educaţiei le va majora salariile. Dacă nu, guvernanţii trebuie să se aştepte la proteste.
Barack Obama a depus jurământul de învestire în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, în faţa miilor de persoane reunite în faţa Capitoliului din Washington, potrivit imaginilor transmise de CNN.
Michelle Obama a sosit, marţi dimineaţă, la Casa Albă îmbrăcată într-o rochie şi un mantou din brocart asortate, ţinuta purtând semnătura stilistei americane de origine cubaneză Isabel Toledo, informează AFP.
Serviciile americane de securitate şi de informaţii anchetează o "posibilă ameninţare în ziua învestiturii" lui Barack Obama în funcţia de preşedinte, la Washington, marţi, a anunţat un purtător de cuvânt al Departamentului de Securitate Internă, citat de AFP.
Mii de persoane s-au îndreptat marţi de la primele ore ale dimineţii către Capitoliul din Washington, într-o atmosferă festivă, pentru a asista la ceremonia de învestitură a preşedintelui ales al Statelor Unite, Barack Obama, relatează AFP.
Michelle Obama, prima femeie de culoare care va îndeplini rolul Primă Doamnă în SUA, are puterea de a influenţa sensul identităţii naţionale, orientarea curentelor de modă, acţiunile de caritate şi percepţia femeilor de culoare şi a familiilor lor, relatează New York Times în ediţia electronică.
Pentru milioane de persoane care nu vor putea lua parte la ceremonia de învestire din 20 ianuarie, echipa viitorului preşedinte a dezvoltat un întreg arsenal de tehnologii noi pentru ceea ce va fi o primă «cyberînvestitură».
Barack Obama a obţinut o victorie istorică, transmiţând un mesaj de speranţă, dar s-a transformat într-un profet al timpurilor dificile cu care se vor confrunta Statele Unite dacă planul său de relansare economică nu va fi pus în aplicare rapid, relatează AFP.
Barack Obama a invocat solidaritatea americanilor duminică, înconjurat de o pleiadă de staruri, venite să-i celebreze investitura, în faţa a sute de mii de persoane, într-un loc simbolic din Washington, Lincoln Memorial, relatează AFP.