Aproape 12.000 de locuri de muncă vor fi oferite la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată la nivel naţional în 26 septembrie, cele mai multe posturi fiind oferite în Bucureşti şi judeţele Iaşi, Bacău şi Buzău.

Brad Pitt rămâne la fel de generos şi nu se teme să susţină nici cauzele controversate. Actorul a donat o sută de mii de dolari pentru o campanie în sprijinul căsătoriilor între homosexuali.

Temperaturile din această perioadă ne amintesc de iarnă iar în Parâng şi la Bâlea Lac deja a nins. Şi nu este o uşoară fulguială, ci zăpadă în toată regula. La fel şi pe Transfăgărăşan, unde, la cota 2000, zăpada are deja cinci centimetri.

Acţionarul FC Dinamo, Vasile Turcu, a declarat, joi că suporterii dinamovişti care au mers în Olanda sunt nişte "vagabonzi", nişte "ordinari", care au făcut România de râs în partida de la Nijmegen, după ce aceştia au aruncat cu fumigene şi scaune în suprafaţa de joc.

Iarna din acest an ne va costa mult mai mult decât cea anterioară. Mai precis cu două miliarde de lei mai mult. Costurile vor fi mai mari pe fondul scumpirilor la gaze şi păcură.

powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Controverse după Gala „10 pentru eternitate”: De ce au lipsit nume importante ale sportului bihorean de pe lista premiaților
Gala „10 pentru eternitate”, desfășurată marți seară la Teatrul Regina Maria, a cuprins un moment de premiere, în care 24 de sportivi, foști sportivi și oameni de sport bihoreni au fost recompensați cu diplome oferite de Nadia Comăneci și directorul COSR, Mihai Covaliu.

Educație

Educația pentru sănătatea orală ar putea ajunge în licee. Medicii stomatologi cer includerea ei în programa școlară
Elevii de liceu ar putea studia mai explicit teme precum igiena orală, prevenirea cariilor, alimentația sănătoasă și controalele stomatologice preventive.

România

Indemnizația de dirigenție ar putea fi stabilită în funcție de numărul de elevi din clasă. Se discută trei niveluri de plată
Indemnizația acordată profesorilor diriginți ar putea fi modificată prin noua lege a salarizării și stabilită inclusiv în funcție de numărul de elevi din clasă.

BIHON CAO

De unde a venit apa fierbinte din Valea Nimăiești? Compania de Apă Oradea face publice primele constatări

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în zona străzii Doina

BIHON CAO

Întreruperea alimentării cu apă în Oradea – strada Tudor Vladimirescu

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Trenurile ar putea reveni pe ruta Oradea - Cluj înainte de electrificare: soluția găsită de autorități pentru redeschiderea liniei
Ministrul interimar al transporturilor, Radu Miruță, spune că autoritățile discută cu reprezentanții Comisiei Europene pentru ca, pe anumite tronsoane din linia Cluj Napoca – Oradea, circulația să poată începe temporar cu locomotive diesel, în locul celor electrice. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

"De Sfânta Maria Mare, toate drumurile duc la Izbuc"

România

Avertizările despre poliție ar putea dispărea de pe Waze. Ce a decis Curtea de Justiție a UE
Șoferii din Uniunea Europeană ar putea să nu mai vadă, în anumite situații, avertizările privind prezența poliției pe aplicația Waze.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ce facem astăzi, 13 august, în Oradea?
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 13 august.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cadrul legislativ aplicabil furnizării gazelor naturale

Angajari BIHON

Jurnal Bihorean si Bihari Naplo angajează distribuitori de presă

Cultură

Mii de orădeni s-au bucurat, în Piaţa Unirii, de concertul „Pop Simfonic la Catedrală”. Andra, invitata specială
Programul a fost prezentat în orchestrații special create pentru această ediție de Andrei Tudor și Ionel Tudor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Eclipsa de Soare a făcut spectacol deasupra Bihorului. Cum s-a văzut fenomenul la Oradea
Bihorenii au avut parte miercuri seara, 12 august, de un spectacol astronomic. 2