Ţările mari din Uniunea Europeană (UE) şi-au publicat, luni, planurile naţionale de salvare a sistemului bancar, care prevăd, în total, acordarea a circa 1.500 miliarde euro pentru recapitalizarea băncilor sau garantarea finanţării.
Consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii. Se pare însă că nu doar cel excesiv. Potrivit unor cercetători americani, consumul de alcool duce la micşorarea creierului.
Liderul extremist austriac Joerg Haider, în vârstă de 58 de ani, şi-a pierdut viaţa sâmbătă dimineaţă într-un accident rutier, la Klagenfurt, în sudul ţării. Parchetul din Carinthia a anunţat că Haider circula cu 142 kilometri la oră în condiţiile în care viteza maximă era de 70 kilometri.
In curand, jucatorii la Loto 6/49 vor sta la coada nu doar pentru bilete ci si pentru tigari, guma de mestecat, cafea sau cartele telefonice. Asta pentru ca, agentiile neprofitabile ale Loteriei vor fi transformate in chioscuri cu de toate.
Nicio banca comerciala din Romania nu este amenintata sa cada victima crizei financiare de la nivel mondial, dupa cum sustin reprezentantii BNR, motiv pentru care economiile nu pot fi considerate mai sigure intr-o banca sau alta.
Tinerii prefera un loc de munca in institutiile de credit, chiar daca piata financiara s-a dovedit vulnerabila si se afla momentan in criza.
Chiar daca joi Bursa a fost inchisa din cauza pierderilor prea mari, autoritatile spun ca, la nivel macro, nu stam chiar rau. Banca Nationala ne linisteste: "Lasati zvonurile! Nicio banca din Romania nu are probleme".
Trei motociclete ale poliţiei i-au făcut loc prin traficul sufocant soţiei premierului, bulversând pentru câteva zeci de secunde circulaţia pe DN 1. Traficul infernal de la primele ore ale dimineţii nu pare să fie o problemă pentru soţia premierului Tăriceanu.
Tema crizei financiare a devenit atat importanta in viata oamenilor incat au inceput sa apara cantece privitor la evenimentele recente ce au avut loc in sistemul financiar.
Statul mexican Baja California, a declarat miercuri cod verde, din cauza apropierii uraganului Norbert. Uraganul, care a ajuns in categoria 4, va lovi regiunea sambata, informeaza AFP.