Un tramvai al liniei 102 a luat foc, luni, în jurul orei 15.00, în zona Dezrobirii, din municipiul Constanţa, la ora actuală circulaţia tramvaielor în zonă fiind blocată.
Comisia juridică a Senatului a decis, marţi, că ţigările pot fi vândute în unităţi economice aflate la mai puţin de 50 de metri de şcoli sau spitale, interdicţia comercializării produselor din tutun referindu-se doar la incinta acestor unităţi.

Ceremonia de decernare a premiilor Oscar, care a avut loc duminică, la Los Angeles, a strâns în faţa televizoarelor cel mai mic număr de telespectatori americani din 1974 - anul în care a început să se măsoare audienţa TV - încoace, potrivit datelor preliminare.

Autorităţile ucrainene susţin că vor construi, până la sfârşitul lunii martie, un complex de locuinţe pe Insula Şerpilor. Potrivit presei de la Kiev, locuitorii din Insula Şerpilor, care se adăpostesc, în prezent, în barăci, vor avea, astfel, apartamente cu apă caldă, încălzire şi puncte sanitare.

Guvernul intenţionează să finanţeze autorităţile locale, în acest an, cu circa 700 milioane euro pentru dezvoltarea infrastructurii rurale, condiţia fiind ca administraţia să prezinte proiecte viabile, iar fondurile să nu fie utilizate pentru "prieteni şi relaţii", a afirmat premierul Tăriceanu.
Posesorii de masini vechi care spera sa beneficieze in 2008 de programul de innoire a parcului auto au ghinion. "Editia" 2008 a programului Rabla este in pericol, din cauza buclucasei taxe auto.
Dezbatere electorală inedită în Spania. Principalii candidaţi la funcţia de premier au participat la un show televizat alături de sosiile lor din latex.

Un depozit de ambalaje de fructe, din comuna Măneşti, judeţul Dâmboviţa, a ars în întregime, luni seara, iar jumătate din acoperiş şi o parte din ziduri s-au prăbuşit după ce flăcările au cuprins clădirea.

powered by Surfing Waves

BIHON Sport local

Înotătorul orădean Tasyürek Denis a traversat înot strâmtoarea Bosfor. La cursă a participat și premierul Moldovei
Sportivul Tasyürek Denis, legitimat la CS Crișul Oradea, s-a aflat printre cei circa 2.500 de concurenți care au luat parte duminică, 23 august, la cea de-a 38-a ediție a unui eveniment nautic de tradiție, traversarea înot a strâmtorii Bosfor (Turcia).

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Firme de transport din România, paravan pentru traficarea de cocaină și canabis ascunse în camioane. Au fost percheziții și în Oradea
O operațiune de amploare a DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiștii de la Serviciul Antidrog - Direcției de Combatere a Criminalității Organizate a dus la destructurarea unei rețele de transport a drogurilor din Spania către mai multe state europene.

BIHON Sport local

În vârstă de doar 9 ani, tenismenul orădean Christian Boros a cucerit primul său titlu de campion național
Christian Boros, sportiv legitimat la secția de tenis a CSM Oradea, traversează un an de excepție.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apa potabilă în Paleu și Săldăbagiu de Munte

BIHON CAO

CAO anunță întrerupere alimentării cu apă pentru zona străzilor Gheorghe Doja, Teleki Mihaly, Kabos Endre, Cartier Podgoria

BIHON CAO

Întrerupere alimentare cu apă Oradea, zona Republicii, Piața București, Ștefan cel Mare

Bihon Decese

Deces 24.08.2026

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ce nu vede pacientul din spatele ușilor UPU. Cum se luptă medicii de la Urgențe cu secundele
Când un pacient ajunge la Unitatea de Primire a Urgențelor, el vede, de cele mai multe ori, doar sala de așteptare și timpul care pare să treacă prea încet. Dincolo de ușile secției însă, fiecare minut înseamnă decizii rapide, echipe care se reorganizează în câteva secunde și o luptă continuă pentru salvarea vieților. Medicul urgentist Natalia Hrihorișan explică motivul pentru care, uneori, cel care a venit primul nu este și primul care intră la consultație și cum arată, în realitate, o gardă la UPU-SMURD Bihor. 2

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Lucrările la noul stadion din Oradea vor începe cu bani de la bugetul local. Când se dă start construcției stadionului
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința extraordinară de luni, 24 august, actul adițional la convenția de cofinanțare încheiată cu CNI pentru construirea noului complex sportiv de pe strada Făgărașului nr. 2.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Procesul grefierei de la Tribunalul Bihor, acuzată că a falsificat cereri de chemare în judecată, a fost oprit de prescripție
Tribunalul Bihor a dispus, printr-o hotărâre pronunțată luni, încetarea procesului penal față de Claudia Anca Veer, la data comiterii faptelor grefieră în cadrul instanței, acuzată că în urmă cu 14 ani ar fi falsificat trei cereri de chemare în judecată prin care era solicitată înmatricularea a 34 de autoturisme fără plata taxei de poluare. 3

Cultură

Apel național pentru artiști: expoziția „Echoes of the concrete” aduce la Conacul Mocioni amintiri din epoca de aur
Scopul demersului este promovarea artiștilor plastici contemporani. Tema aleasă este moștenirea betonului și a ideologiei totalitare.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Patru urmăriți internațional, căutați pentru fapte comise în Slovacia și în Germania, prinși de polițiștii de frontieră din Bihor
Trei cetățeni din Republica Moldova, căutați pentru infracțiuni comise în Slovacia, și un cetățean german, dat în urmărire internațională sub acuzația de trafic de droguri în țara sa natală, au fost prinși în weekend de polițiștii de frontieră din Bihor, în puncte de trecere de la granița româno-maghiară.

Cultură

Incursiune în spectacolul artei celebrului pictor austriac Gustav Klimt, la Casa Darvas-La Roche din Oradea
Expoziţia „Gustav Klimt si Künstler-Compagnie la Peleș” va fi vernisată în 2 septembrie şi va fi însoțită de un scurtmetraj documentar „Gustav Klimt si Künstler-Compagnie la Peleș”.

Cultură

„Impossible Dream”, un concert cu muzică din filme şi musicaluri, în Cetatea Oradea
Concertul face parte din programul estival INITIO 2026 al Filarmonicii de Stat Oradea.