SUCEAVA - Patru liceeni sustin ca le-au dat bani profesorilor supraveghetori ca sa fie lasati sa copieze la probele scrie.

Politia germana a patruns intr-un apartament intunecat, asteptandu-se sa gaseasca un cadavru, dupa ce vecinii se plansesera ca un miros greu se raspandeste pe casa scarii, informeaza Reuters.

Un elev din Vrancea a reuşit „performanţa” de a fi declarat respins la examenul de Bacalaureat, după ce a depus constestaţie la una dintre materiile la care a susţinut examen.

Un băiat din Suceviţa, în vârstă de 13 ani, a fost găsit, duminică, mort, în casa părintească. Rudele au stabilit că puştiul a decedat din cauza alcoolului, după ce a participat la o petrecere în casa unui consătean.

BUCUREŞTI - Autovehiculele din Romania si Bulgaria nu vor mai avea nevoie de Carte Verde, incepand cu 1 august, pentru circulatia in alte state ale Uniunii Europene, a declarat comisarul pentru Protectia Consumatorului, bulgaroaica Meglena Kuneva

O fetiţă, în vârstă de 11 ani, şi-a forţat norocul! Pentru că nu a mai avut răbdare să împlinească vârsta legală care îi dă dreptul la permis de conducere, copila din Alabama, Statele Unite a luat maşina familiei, s-a urcat la volan şi „a gonit” cu 160 de km pe oră.

BUCUREŞTI - Stiintific nu poate fi demonstrat. Nici de cercetatorii americani, nici de savantii britanici. Dar lacrimile spun povestea unui examen fara nici un fel de autoritate.

GALAŢI - Nou caz de botulism la Galaţi! O tânără de 24 de ani a ajuns la spital cu febră şi tulburări digestive, după ce a mâncat o conservă de pate produsă de o societate din Tulcea. Medicii au decis să o transfere imediat la Institutul Matei Balş din Capitală.

powered by Surfing Waves

BIHON Sport local

Cu mulți debutanți în echipă, Transilvania Sport Academy a pierdut la scor primul meci în Liga 3
La debutul în Liga 3, Seria 8, Transilvania Sport Academy a avut parte de un adversar redutabil la acest nivel, Sănătatea Cluj – formație care a evoluat în play-off-ul ediției trecute de campionat.

BIHON Sport local

Trei puncte pentru Lotus Băile Felix. Un jucător nou venit a marcat golul decisiv
Lotus Băile Felix și-a adjudecat cele trei puncte la debutul în noul sezon din Liga 3, Seria 8, la capătul unui meci destul de complicat cu tânăra echipă Viitorul Cluj.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

UPDATE Incendiu violent pe strada Calea Mareșal Alexandru Averescu din Oradea. Bărbatul resuscitat a murit: era un fotbalist cunoscut
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 28 august.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apa potabilă în Paleu și Săldăbagiu de Munte

BIHON CAO

CAO anunță întrerupere alimentării cu apă pentru zona străzilor Gheorghe Doja, Teleki Mihaly, Kabos Endre, Cartier Podgoria

România

Vești bune pentru șoferi: acciza la motorină scade din nou în septembrie
Ministerul Finanţelor (MF) majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1 - 15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026 privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere.

Economic

Terenurile din România care s-ar putea scumpi cu până la 20%. Ce schimbă noul Cod al Urbanismului
Piața terenurilor din România intră într-o etapă în care nu doar locația și suprafața vor conta la stabilirea prețului.

Economic

Facturi mai mari fără aparate noi în casă. Cum crește consumul de energie din septembrie
Schimbarea anotimpului se poate vedea și pe factura la energie electrică. Odată cu venirea toamnei, unele aparate din locuință sunt folosite mai des, iar diferența de consum poate deveni vizibilă de la o lună la alta.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Tăieri de arbori în mai multe zone din Oradea. Ce străzi sunt incluse în programul Primăriei
Primăria Oradea anunță o nouă serie de intervenții pentru tăierea și doborârea arborilor de pe domeniul public, lucrările fiind programate în mai multe zone ale orașului în perioada 31 august – 4 septembrie.

Bihon CSM Oradea

Primul meci de acasă din presezon. CSM CSU Raiffeisen primește vizita echipei SCM Politehnica Timișoara
CSM CSU Raiffeisen Oradea și-a început săptămâna trecută, în deplasare, seria partidelor de verificare din presezon, pe terenul echipei DEAC Debrecen. Meciul s-a încheiat cu victoria „leilor roșii”, scor 86-73.

Educație

Ministrul Educației spune că vor fi mai mulți elevi cu burse sociale, chiar dacă acestea nu se vor mai acorda în vacanțe
Mihai Dimian afirmă, într-o postare pe Facebook, că deși elevii nu vor mai primi burse sociale în vacanțe, numărul celor care vor lua bursă va crește pentru că va mări pragul de venit pentru eligibilitate.

Bihon CSM Oradea

Victorii pentru Mikko Riipinen și Daniel Akin la echipele naționale ale Suediei, respectiv Marii Britanii
Antrenorul echipei CSM CSU Raiffeisen și al reprezentativei Suediei, Mikko Riipinen, a condus naționala suedeză în meciul din deplasare cu Finlanda, contând pentru Grupa L a calificărilor la FIBA Basketball World Cup 2027.

Cultură

Festivalul Pizzei Napoletane revine la Oradea: patru zile de gusturi rafinate, cu maeştri internaţionali și finala Pizza Cup România
Curioşii pofticioşi pot urmări cum prind formă pizzele modelate pe loc, într-un cadru cu muzică live și DJ set-uri.