SUA - Persoanele care consuma saptaminal cel putin sapte halbe de bere sufera de o micsorare a dimensiunii creierului asociata de obicei cu imbatrinirea, se arata intr-un studiu realizat de cercetatorii americani, prezentat la o conferinta a Academiei americane de neurologie, informeaza dailymail.co.uk.
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor pune buldozerele în acţiune. Peste 70.000 de CD-uri şi DVD-uri contrafăcute urmează să fie distruse, astăzi, în Capitală, acţiunea având ca scop combaterea pirateriei. Dacă ar fi fost vândute pe piaţa neagră, prejudiciul ar fi atins un milion de euro.
CUBA - Doi militari cubanezi care au încercat să deturneze, joi, un avion de pasageri, pentru a fugi în Statele Unite ale Americii, au fost capturaţi de forţele de securitate, au anunţat surse oficiale de la Havana, citate de France Presse.
FRANŢA - Nicolas Sarkozy continuă să rămână favorit în cursa pentru fotoliul prezidenţial din Franţa. Potrivit unui sondaj de opinie publicat de France Presse, 54% dintre francezi vor vota pentru reprezentantul Uniunii pentru o Mişcare Populară, în timp ce 46% dintre voturi vor merge la contracandidata lui socialistă, Ségolène Royal.
ANGLIA - Britanicul Richard Carter, de 34 de ani, a avut parte de cei mai grei 7 ani din viata lui, dupa ce a luat niste medicamente impotriva atacurilor de panica si s-a ales cu o erectie permanenta, relateaza The Sun .