Sambata, 5 mai, Traian Basescu va participa la mitingurile de la Madrid si Castellon, organizate de sustinatorii sai din Spania. Migratia masiva a romanilor catre Occident a schimbat si strategiile electorale ale unor lideri politici.
FRANŢA - Punctul culminant al campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din Franţa se va consuma în această seară. Singura dezbatere televizată care îi pune faţă în faţă pe Nicolas Sarkozy şi pe Ségolène Royal va dura două ore care, spun analiştii, pot decide cine îi va succeda lui Jacques Chirac la preşedinţia Republicii Franceze.
ANGLIA - Directorul companiei britanice British Petroleum a demisionat, marţi, după ce a recunoscut că a minţit în faţa instanţei. Lordul Browne, care este un prieten apropiat al premierului Tony Blair, ar putea fi judecat pentru sperjur.
SUA - Preşedintele american George Bush şi-a exercitat dreptul de veto faţă de un proiect de lege al Congresului, care ar fi obligat Casa Albă să înceapă retragerea trupelor americane din Irak.
TURCIA - Turcia se îndreaptă spre alegeri generale anticipate, după anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale de către Curtea Consttuţională de la Ankara.
Preşedintele Băncii Mondiale iese la atac. Paul Wolfowitz consideră că ar fi nedrept şi ipocrit din partea Consiliului de Administraţie să îl găsească vinovat de încălcarea normelor etice.