Elevii din învatamîntul preuniversitar merg astazi pentru ultima zi la scoala. De mîine, timp de 8 zile, ei se vor putea bucura de vacanta dintre cele doua semestre ale anului scolar.
De la bazele teroriste situate în zona de granita dintre Pakistan si Afganistan, Al-Qaida comploteaza si se pregateste sa atace SUA, a avertizat seful comunitatii de informatii din SUA, John Negroponte.
3 soldati si 17 politisti nepalezi au fost ucisi într-un atac sângeros, lansat de rebelii maoisti. Confruntarea, desfasurata noaptea trecuta în districtul Palpa, a fost cea mai sângeroasa dupa ce gherilele comuniste au renuntat, luna trecuta, la un acord unilateral de încetare a focului, nerespectat de trupele guvernamentale. 
Presedintele Traian Basescu a acuzat si unele trusturi de presa, despre care a spus ca ar actiona la comanda. Potrivit sefului statului, grupuri de interese nelegitime, se ataca reciproc prin intermediul mijloacelor media pe care le detin.
Guvernul a fost ieri tinta unui atac dur din partea presedintelui. Aflat la sedinta de bilant a Ministerului Administratiei si Internelor, Traian Basescu a afirmat ca în jurul Palatului Victoria exista o serie de grupuri de interese, care beneficiaza de avantaje economice din partea Executivului.
Ciocniri violente în Cisiordania. 80 de oameni au fost raniti miercuri, în timpul evacuarii unei colonii ilegale de lânga Ramallah. Sute de politisti israelieni au intrat în forta în zona celor noua case, ocupate de colonisti evrei, care trebuie sa fie distruse.
Daca sunteti adeptii vacantelor inedite, trebuie sa stiti ca ieri s-a deschis primul hotel de gheata din sud-estul Europei. Pentru ca amatorii de senzatii tari s-au înghesuit deja sa-si faca rezervari, camerele hotelului de gheata de la Bâlea Lac sunt ocupate cu o saptamâna în avans.
180 de salariaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj au dat în judecată Ministerul Finanţelor pentru a-şi recupera banii proveniţi din primele de vacanţă.
Importurile României continuă să fie mai mari decât exporturile. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în 2005, ţara noastră a importat cu aproape 24% mai mult decât în 2004 şi a exportat doar cu 17,5% mai mult decât anul precedent.
Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei a organizat azi-noapte o nouă razie menită a determina câţi dintre şoferii care circulă în Bucureşti poartă centura de siguranţă.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Expoziţia marchează 140 de ani de la finalizarea lucrărilor de construcție și amenajare de la Peleș.
Bihon CSM Oradea
Echipa noastră a susținut miercuri seară un nou meci de verificare, în compania formației CSU Sibiu. Întâlnirea s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 113-88.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie de 46 de ani, din Oradea, este căutată de polițiști după ce a plecat din localitatea Mierlău și nu a mai revenit. Dispariția Alinei-Gabriela Filip a fost sesizată miercuri dimineață, iar oamenii legii cer sprijinul populației pentru găsirea acesteia.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a închis definitiv procesul în care fosta directoare adjunctă a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, Nadia Popa (fostă Racz) a fost acuzată de DNA de fapte de corupție.
1
BIHON Sport local
După un campionat 2025/2026 încheiat pe locul 8 în clasamentul general (locul 2 în play-out), Foresta Tileagd pornește în noul sezon cu ambiții mai mari.
2
Cultură
Pe scenă vor urca Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, sub bagheta dirijorului Werner Gábor.
Economic
Globalizarea a schimbat profund economia mondială prin liberalizarea schimburilor, reducerea costurilor de transport și comunicații și extinderea lanțurilor globale de valoare.
Cultură
Expoziția internațională „Viticultura maghiară din Bazinul Carpatic” va putea fi vizitată în Galeria „Matei Stegerean” din Cetate.
1
Educație
În septembrie, directorii școlilor din Bihor își vor aștepta din nou elevii în clase. O lună mai târziu, o parte dintre ei vor ajunge, la rândul lor, în postura de candidați: vor trece printr-o evaluare de competențe și un examen scris, iar în noiembrie îi așteaptă interviul. Miza este mare, inclusiv pentru unele dintre cele mai cunoscute școli din Oradea: cine va conduce din ianuarie colegiile Gojdu, Eminescu, Ghibu sau Școala Dacia?
1