Marea Unire nu a fost rezultatul participarii României la razboi. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revolutia din Rusia si destramarea monarhiei austro-ungare.

Preşedintele Republicii Franceze, Jacques Chirac, împlineşte astăzi 73 de ani. În 1995, Chirac a ajuns pentru prima dată la Palatul Elysée, după două înfrângeri în faţa lui Miterrand.

Peste 200 de studenţi de la facultăţile de stat din Sibiu au protestat ieri, nemulţumiţi de majorarea taxelor de şcolarizare. Decizia, valabilă numai pentru locurile cu plată, i-a speriat pe tineri, care spun că nu vor avea bani să-şi termine studiile.

Decizia liderilor de sindicat a venit ca urmare a votului profesorilor din întreaga ţară. Totuşi, nici unul dintre aceştia nu a spus că e mulţumit de oferta guvernului.

DN 1 a fost blocat aseară în dreptul localităţilor Comarnic, Posada şi Sinaia.  A nins fără întrerupere aproape 24 de ore, iar maşinile de mare tonaj aflate pe DN 1 au blocat circulaţia.

Zeci de şiiţi irakieni, cel puţin 40 transmit agenţiile de presă, au fost ucişi în două antentate sinucigaşe comise la două moschei şiite din Baquba, în estul Irakului, la graniţa cu Iranul. Zeci de ambulanţe au fost trimise la locul atacurilor.

Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana este subiectul care ne intereseaza astazi pe toti. Fie ca este politician sau pensionar, mai tot romanul isi da cu parerea despre cum si cand va avea loc "marele eveniment".

Presedintele american George W. Bush a început ieri, în Japonia, un
turneu asiatic de o saptamâna, având pe agenda chestiunea delicata
a programului nuclear nord-coreean, eforturile de liberalizare a comertului si
unitatea în combaterea pandemiei aviare.

Nu mai putin de 12 tornade au fost înregistrate marti în statul american
Tennessee. Furtunile au lovit si în Indiana, Illinois si Kentucky. Autoritatile
au anuntat ca cel putin 22 de persoane au fost ranite în urma furtunilor,
iar pagubele materiale sunt considerabile.

powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Școala începe în Bihor. 68 de clădiri ale unităților de învățământ nu au autorizație de securitate la incendiu
Elevii din Bihor se întorc luni, 7 septembrie, la cursuri, însă noul an școlar începe cu 68 de clădiri ale unităților de învățământ fără autorizație de securitate la incendiu.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Curtea de Apel Oradea: pedepse reduse pentru doi frați din Bihor, acuzați că au traficat droguri aduse în colet din Spania
Curtea de Apel Oradea a dat verdictul final în dosarul în care Marius și Stelian Lup, doi frați din localitatea Ciuhoi, au fost acuzați că au adus din Spania și au vândut în țară cocaină, ecstasy și ketamină.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Peste 780 de posturi vacante la nivelul județului Bihor, la începutul lunii septembrie
Din totalul celor 785 de locuri de muncă disponibile în județul Bihor, ponderea cea mai mare se regăsește în municipiul Oradea, cu 512 locuri.

BIHON CAO

Compania de Apă Oradea începe încheierea contractelor cu proprietarii vizați de extinderea rețelelor din Tileagd

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apa potabilă în Paleu și Săldăbagiu de Munte

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Investiție de 37,7 milioane de lei pentru sănătatea mintală a copiilor, la Oradea. Proiectul a fost depus pentru finanțare europeană
Un centru dedicat sănătății mintale și tratării adicțiilor în rândul copiilor și adolescenților ar urma să fie construit la Spitalul Județean din Oradea. Proiectul, în valoare totală de 37,7 milioane de lei, a fost depus pentru obținerea unei finanțări europene.

Educație

30 de ani de pregătire a profesorilor la Universitatea din Oradea. Aniversare cu workshop-uri despre digitalizare și educație
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) al Universității din Oradea împlinește 30 de ani de activitate. Aniversarea va fi marcată în 22 și 23 septembrie, printr-un eveniment academic și trei workshop-uri dedicate unor teme actuale din educație.

România

România, campioana UE la șomaj în rândul tinerilor. Aproape unul din trei tineri nu are un loc de muncă
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la șomajul în rândul tinerilor sub 25 de ani, cu o rată de 30,8% în iulie 2026, potrivit datelor Eurostat. Practic, aproape unul din trei tineri activi pe piața muncii nu are un loc de muncă.

Educație

Când este prima vacanță a elevilor în noul an școlar. Nouă zile consecutive de pauză pentru copii
Elevii încep cursurile pe 7 septembrie 2026, iar prima vacanță din noul an școlar vine la mai puțin de două luni de la revenirea în bănci. Până atunci, copiii vor avea și o zi fără activități didactice, prevăzută în structura oficială a anului școlar 2026-2027.

Educație

Comisia de învățământ a Senatului a votat eliminarea examenului suplimentar de admitere la liceu
Comisia pentru învățământ a Senatului a decis, miercuri, eliminarea prevederii privind examenul suplimentar de admitere la liceu, proiectul adoptat în acest sens urmând să intre în dezbaterea plenului, care este for decizional.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ce facem astăzi, 3 septembrie, în Oradea?
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 3 septembrie.

Economic

Pensionarii speciali ar putea pierde 85% din pensie dacă rămân la stat. Proiectul a fost adoptat tacit de Senat
Proiectul de lege prin care pensionarii speciali care ocupă funcții în structurile statului ar urma să renunțe la 85% din pensie dacă vor să își păstreze postul va fi adoptat tacit de Senat. Anunțul oficial urmează să fie făcut într-una dintre primele ședințe ale forului legislativ.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Comunicat de presă privind finalizarea lucrărilor pentru creșterea eficienței energetice a Primăriei Săcueni