O teorie interesanta a fost sustinuta in fata Congresului Asociatiei Irlandeze pentru Internet: expertul futurolog Graham Whitehead, care lucreaza pentru British Telecom (BT), a sustinut ca internetul este pe moarte.

Ne-am pregătit, continuăm să ne pregătim, dar nu am ajuns încă la nivelul la care ar fi trebuit să fim. Este declaraţia făcută de comisarul european pentru Sănătate, Markos Kiprianou, în urma reuniunii de urgenţă a miniştrilor europeni de Externe de la Luxembourg.
Contributia angajatorilor la bugetul de somaj va fi redusa cu 0,5 la suta începând cu 1 ianuarie 2006. Masura prin care acestia vor plati 2,5 procente în loc de 3 la suta din salariul brut, a fost adoptata astazi de Guvern, printr-o ordonanta de urgenta, care cuprinde reguli noi privind si modul de calcul al indemnizatiei de somaj.
România are în continuare un ritm scăzut de implementare a reformelor anticorupţie. Cel puţin aceasta este concluzia raportului asupra indicelui de corupţie în anul 2005, raport realizat de organizaţia Transparency International.
Rata de participare a populatiei in varsta de 15-24 de ani la toate nivelurile de educatie situeaza Romania pe ultimul loc comparativ cu celelalte tari europene, se arata in "Raportul asupra starii sistemului national de invatamant - 2005".
Au trecut pe lânga moarte la cutremurul care a ucis aproape 40.000 de oameni, dar acum îi poate ucide... lipsa asistentei medicale. Mii de locuitori din Kashmirul pakistanez, grav raniti în urma seismului din 8 octombrie, asteapta în zadar ajutor. În urma cutremurului, drumurile s-au surpat, iar ambulantele nu pot ajunge la ei.

Specialiştii avertizează că în această perioadă pericolul de trasmitere a gripei aviare este şi mai mare. Si asta pentru ca este sezonul in care Romania este tranzitata
de un numar tot mai mare de pasari calatoare care vin din Rusia
si Kazahstan.

Procesul lui Saddam Hussein, care va începe săptămîna viitoare, va fi public. Anunţul a fost făcut astăzi de purtătorul de cuvînt al Tribunalului special irakian, însărcinat să îl judece pe fostul dictator.
powered by Surfing Waves

Cultură

Oradea marchează Zilele Europene ale Patrimoniului cu tururi ghidate la clădiri recent reabilitate
Tema ediției din acest an este „Patrimoniul în pericol: Reînvie, Rezistă, Reimaginează”.

Cultură

Târgul de Antichități și Produse Locale revine la Cetatea Biharia cu piese de colecţie, creaţii meşteşugăreşti şi preparate tradiţionale
Târgul va fi completat de un concurs de gătit la ceaun, expoziţie de maşini veterane şi o paradă a motocicliştilor.

Educație

Au fost aprobați banii pentru elevii cu media 10 la bacalaureat și evaluarea națională. Vezi cât vor lua
Guvernul a aprobat acordarea de stimulente financiare absolvenţilor care au obţinut media 10 la evaluarea naţională, sesiunea 2026 şi la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea specială şi sesiunea iunie-iulie 2026 în semn de recunoaștere a rezultatelor de excelență și pentru încurajarea continuării parcursului educațional.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă străzile Plantelor și Mălinului

BIHON CAO

Compania de Apă Oradea începe încheierea contractelor cu proprietarii vizați de extinderea rețelelor din Tileagd

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Primarul comunei Pietroasa, Ionel Alin Laza, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a anunțat, joi, finalizarea anchetei și trimiterea în judecată a primarului comunei Pietroasa, Ionel Alin Laza, acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Cultură

Fii parte dintr-un weekend ca-n filme! TIFF Oradea caută voluntari pentru ediția a 9-a. S-a anunţat şi Gala de deschidere
Timp de trei zile Oradea devine capitala filmului, cu proiecţii, concerte şi ateliere pentru copii.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bătaie în Pasajul Vulturul Negru și pe strada Independenței: trei tineri au fost reținuți după ce ar fi agresat mai multe persoane
Cei trei agresori, doi adolescenți de 16 și 18 ani din localitatea Tărian și un tânăr de 21 de ani din localitatea Sânnicolau Român au fost reținuți de polițiștii orădeni în cursul zilei de miercuri, 2 septembrie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Școala începe în Bihor. 68 de clădiri ale unităților de învățământ nu au autorizație de securitate la incendiu
Elevii din Bihor se întorc luni, 7 septembrie, la cursuri, însă noul an școlar începe cu 68 de clădiri ale unităților de învățământ fără autorizație de securitate la incendiu.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Curtea de Apel Oradea: pedepse reduse pentru doi frați din Bihor, acuzați că au traficat droguri aduse în colet din Spania
Curtea de Apel Oradea a dat verdictul final în dosarul în care Marius și Stelian Lup, doi frați din localitatea Ciuhoi, au fost acuzați că au adus din Spania și au vândut în țară cocaină, ecstasy și ketamină.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Peste 780 de posturi vacante la nivelul județului Bihor, la începutul lunii septembrie
Din totalul celor 785 de locuri de muncă disponibile în județul Bihor, ponderea cea mai mare se regăsește în municipiul Oradea, cu 512 locuri.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Investiție de 37,7 milioane de lei pentru sănătatea mintală a copiilor, la Oradea. Proiectul a fost depus pentru finanțare europeană
Un centru dedicat sănătății mintale și tratării adicțiilor în rândul copiilor și adolescenților ar urma să fie construit la Spitalul Județean din Oradea. Proiectul, în valoare totală de 37,7 milioane de lei, a fost depus pentru obținerea unei finanțări europene.

Educație

30 de ani de pregătire a profesorilor la Universitatea din Oradea. Aniversare cu workshop-uri despre digitalizare și educație
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) al Universității din Oradea împlinește 30 de ani de activitate. Aniversarea va fi marcată în 22 și 23 septembrie, printr-un eveniment academic și trei workshop-uri dedicate unor teme actuale din educație.