Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a apreciat miercuri înaintea summitului NATO la Washington că aşteaptă ca aliaţii să aprobe cu acest prilej un nou ajutor militar substanţial destinat Ucrainei pentru a susţine această ţară în războiul cu Rusia, ajutor care va servi şi ca o punte către aderarea Ucrainei la NATO, adăugând însă că este prea devreme pentru a spune când ar putea deveni Ucraina membră a Alianţei Nord-Atlantice, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut, în România, cu 61,7%, în luna iunie a acestui an, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, în timp ce maşinile „verzi" au consemnat o creştere de 27,4% şi o cotă de piaţă de 20,4%, însă la autoturismele 100% electrice au scăzut abrupt, cu 46%, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Aproximativ 300 de inspectori antifraudă efectuează controale în traficul rutier cu privire la aplicarea prevederilor RO e-Transport, cu ocazia verificărilor efectuate în perioada 1 - 4 iulie fiind aplicate sancţiuni în valoare de peste 20,48 milioane de lei, conform unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Accident rutier pe Bulevardul Decebal din Oradea: două persoane au fost transportate la spital
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs marți, după-amiază, 12 mai, pe Bulevardul Decebal din Oradea, la intersecția cu strada Octavian Goga. În total, cinci persoane au fost implicate în evenimentul rutier.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Hotărâre definitivă în cazul a 6 bărbați care au folosit un minor ca să-l șantajeze sexual pe un orădean
Curtea de Apel Oradea a respins, marți, apelurile declarate de procurorii DIICOT și de 4 din cei 6 bărbați acuzați de implicare în șantajarea sexuală a unui orădean, cu ajutorul unui minor, și a menținut condamnările aplicate la finalul lui 2025 de Tribunalul Bihor.

Educație

Medalie de aur pentru Oradea la Campionatul Național Universitar de Înot
Alföldy Boglárka, studentă în anul III, la Facultatea de Geografie, Turism și Sport, specializarea Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie, a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, devenind campioană națională universitară.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Restricții de circulație în Oradea. O stradă intens circulată din zona centrală se închide
Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, Comisia municipală de circulație a aprobat mai multe restricții temporare de trafic, necesare desfășurării unor lucrări de infrastructură pe raza municipiului. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Pietoni puși în pericol din cauza lucrărilor la podul de cale ferată de pe strada Louis Pasteur
Mai multe persoane au sesizat redacția bihon.ro cu privire la situația care se înregistrează de câteva zile pe strada Louis Pasteur, în zona unde se construieștte noul pod de cale ferată. 4

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Alertă în Bihor. Două minore de 17 ani au plecat de acasă și nu s-au mai întors
Autoritățile au fost anunțate cu privire la dispariția celor două tinere în cursul zilei de luni, 11 mai. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cod galben de intensificări ale vântului în Bihor: meteorologii anunță rafale de până la 80 km/h
Avertizarea a fost emisă de specialiști în cursul zilei de marți, 12 mai.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Virozele cresc din nou în Bihor: mai multe cazuri și internări într-o săptămână
Numărul infecțiilor respiratorii și al internărilor a crescut în județul Bihor în perioada 4–10 mai, comparativ cu săptămâna anterioară, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Bihor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Maşini clasice, costume de călătorie şi jocuri de societate, la Classic Car Show 2026 - Călătorii în Europa. Vezi programul ediţiei
În cele două zile de eveniment publicul va admira atât vehicule istorice cât şi accesorii de călătorie.

România

Nicușor Dan: Varianta unui premier tehnocrat este un scenariu care are șanse. Ce a spus legat de numirea din nou a lui Bolojan
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că variante de guvern sprijinit de majoritate în Parlament sunt relativ puține, menționând că varianta unui premier tehnocrat este 'un scenariu care are șanse'. 2

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Incendiu violent în miez de noapte în Bihor. Au fost afectate o anexă și o parte dintr-un grajd
Incidentul s-a produs în cursul nopții de luni spre marți, 11 - 12 mai.