Shemika Charles, în vârstă de 22 de ani, deține Guinness World Record pentru cel mai jos limbo.
Un operator finlandez de excavator ne demonstrează că folosirea mâinilor pentru a face un hotdog este supraapreciată.
Luna în care ne naștem ar putea afecta mai mult decât horoscopul zilnic. Cercetătorii de la Columbia University Medical Center susțin că există legătură între luna în care ne naștem și riscul de a suferi de o anumită boală.
Costumul de baie este nelipsit din bagajul nostru pentru vacanțe, dar care este istoria lui?
Un copil în vârstă de 2 ani are o reprezentație demnă de un star rock în timp ce se joacă Guitar Hero.
Institutul Naţional de Prevenire şi Educaţie pentru Sănătate (INPES) din Franţa a elaborat un test online pentru evaluarea alcoolemiei.
Cei care nu au apucat să ajungă la Salina Turda pot face un tur virtual datorită serviciului Street View de la Google.
Ai putea crede că pisica ta nu este altceva decât un animal, dar modul în care pisicile se comportă ne dă de gândit.
Un bărbat care a turnat benzină pe el a amenințat miercuri dimineață că își dă foc în fața sediului central al BBC din Londra.
Ilha da Queimada Grande este locul care pare un paradis exotic, dar de care se ferește toată lumea.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Revenit de la Campionatul Mondial de Lupte U17 ani de la Baku (Azerbaidjan), sportivul orădean Vlad Ioan Trip, care a cucerit medalia de bronz la categoria 55 kg, ne-a răspuns la câteva întrebări:
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a amânat vineri, pentru a doua oară, să se pronunțe în cazul contestației formulate împotriva sechestrului pus pe sume și bunuri în valoare de 6,4 milioane de euro în dosarul instrumentat de DIICOT – Structura Centrală și care îi vizează pe Viorel Pașca și familia acestuia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O pacientă de 28 de ani s-a prezentat în data de 21 iulie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, acuzând cefalee intensă și vărsături.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 80 de plante de canabis au fost descoperite în spatele unei locuințe din localitatea bihoreană Sâniob, în urma a patru percheziții efectuate de polițiștii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea, sub coordonarea DIICOT Oradea și cu sprijinul jandarmilor bihoreni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Seceta prelungită continuă să lase urme tot mai vizibile în județul Bihor. Hidrologii au înregistrat noi minime istorice ale debitelor pe râurile din bazinul Crișul Negru, unele cursuri de apă au ajuns aproape complet secate, iar alimentarea cu apă este deja restricționată în zeci de localități din Bihor și Cluj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vlad Trip a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial de lupte U17 ani, desfășurat la Baku (Azerbaidjan).
Cultură
„Arway” a câştigat locului 1 la categoria Image of the Year 2025 Photographic Society of America Pictorial Image Division Monochrome.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La trei ani după ce a fost condamnat pentru o tentativă de omor și a fost dat în urmărire internațională, Mohamad Agha, un bărbat originar din Siria, dar stabilit într-un sat din Bihor și posesor al cetățeniei române, a fost adus sub escortă în țară din Marea Britanie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul unei conferințe de presă, primarul Florin Birta, alături de patronul Selina, Beniamin Rus, și managerul de proiect din cadrul companiei, Ioana Bob, a anunțat predarea amplasamentului în vederea începerii lucrărilor la prima etapă a proiectului Grădinii Urbane din cartierul Nufărul.
România
Naționala noastră a terminat la egalitate ultimul său meci din grupă, scor 7-7 în compania Ucrainei.