BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
România
1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Semnificaţiile şi istoria acestei date

1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Semnificaţiile şi istoria acestei date

la 1 December 2022 08:45
4 Comentarii

1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Semnificaţiile şi istoria acestei date

FOTO: Ziarul Unirea
1 December 2022 08:45
Ziua Națională a României este sărbătorită pe 1 decembrie, iar această dată, stabilită printr-o lege promulgată în 1990, marchează un moment important din istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, în 1918.
Ziua Națională a României este sărbătorită pe 1 decembrie, iar această dată, stabilită printr-o lege promulgată în 1990, marchează un moment important din istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, în 1918.

Trimite articolul

X

Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, data de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România.

[eadvert]

Pe 1 decembrie 1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Naţională a Românilor, lucrările finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei cu România, votată în unanimitate. Acest act a avut loc după ce, la data de 27 martie 1918, respectiv 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei şi Bucovinei au votat unirea.

Pe 1 decembrie 1918, se decide astfel în unanimitate unirea Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului cu România, dar cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitate între naţionalităţi şi religii.

“Adunarea Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungurene a primit rezoluţiunea prezentată prin Vasile Goldiş în întregimea ei şi astfel unirea acestei provincii româneşti cu ţara mamă este pentru toate veacurile decisă”, anunţa Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Marii Adunări.

La Alba Iulia, aşa cum a fost şi la Cernăuţi, la 28 noiembrie, a fost o adunare a tuturor românilor din Austro-Ungaria. Tot aici, la Alba Iulia, se constituie Marele Consiliu Naţional Român, care este format din 200 de membri aleşi şi încă 50 cooptaţi. În următoarea zi, Consiliul numeşte un guvern provizoriu, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, care îl are în frunte pe Iuliu Maniu. La 11 decembrie se ratifică Marea Unire de către Guvernul României, iar declaraţia de la Alba Iulia este înmânată regelui Ferdinand. Regele promulgă în aceeaşi zi decretul de sancţionare a unirii (inclusiv a Basarabiei şi Bucovinei). Un an mai târziu, pe 29 decembrie 1919, Parlamentul României votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei cu România.

Recunoaşterea internaţională a unirii Bucovinei cu România s-a făcut la 10 septembrie 1919, prin semnarea Tratatului de la Saint Germain dintre Puterile Aliate şi Austria. Recunoaşterea unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România s-a făcut prin Tratatul de pace de la Trianon, încheiat la 4 iunie 1920, de Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria.

Pe 28 octombrie 1920, s-a semnat Tratatul de la Paris, pe de-o parte de România şi pe de cealaltă parte de Puterile Aliate (Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia), care a avut ca scop recunoaşterea unirii României cu Basarabia. Dar acesta nu a intrat în vigoare pentru că Japonia nu l-a ratificat. De asemenea, Uniunea Sovietică nu a recunoscut această unire, iar acţiunile Japoniei au venit ca rezultat al unui protocol secret care a făcut parte dintr-un tratat între cele două din 1925.

10 mai şi 23 august, datele care au marcat anterior Ziua Naţională a României

Anterior, în perioada 1866 – 1947, Ziua Națională a României a fost sărbătorită pe 10 mai, apoi, între anii 1948 și 1989, pe 23 august.

Deoarece prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în data de 10 mai 1866 jurământul în fața adunării reprezentative a Principatelor Române Unite, aceasta a fost desemnată Ziua Naţională, fiind sărbătorită până în 1947.

În 2015, Camera Deputaţilor a decis ca 10 mai să fie sărbătoare naţională, fiind ziua care marchează trei momente istorice – începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.

După abdicarea forțată a regelui Mihai I, pe 30 decembrie 1947, Camera Deputaților a adoptat legea prin care a proclamat Republica Populară Română. Data de 23 august a fost decisă drept sărbătoare de stat, fiind cunoscută ca ziua insurecției armate antifasciste, începutul revoluției populare în România. Data făcea referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste și arestarea Guvernului condus de Ion Antonescu în anul 1944.

 

(sursa: Mediafax)

Trimite articolul

X
Taguri:
1 decembrie ,
romania ,
semnificatii ,
ziua nationala

4 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. anonimus says:
    December 1, 2022 at 12:32 pm

    M…da si pana in ziua de azi nu s-au respectat toate drepturile si autonomia minoritatilor promise in 1918 🙁

    Reply
    • Vasile says:
      December 1, 2022 at 3:13 pm

      Soluția este modificarea Constituției României, după modelul francez: o singură națiune, cu drepturi și libertăți egale.

      Reply
      • anonim says:
        December 1, 2022 at 6:47 pm

        Nu cred ca chiar ai vrea asta, in Franta migrantii au mai multe drepturi ca bastinasii…

        Reply
  2. mergeți la muzeul din Cetate să vedeți says:
    December 1, 2022 at 1:27 pm

    ce spunea în aprilie 1919 generalul Moșoiu însuși când se adresa orădenilor astfel:
    „… de azi înainte sunteți ANEXAȚI regatului român și supuși MS regele Ferdinand ” (citez din memorie, dar cuvântul-cheie este „anexare“). „Unirea“ a fost ghicită în anii ’20 de noua generație de propagandiști care a făcut prea mulți pui, nici astăzi nu se spune adevărul pentru că boborul trebuie în continuare hrănit cu fasole și ciolan

    Reply
  3. powered by Surfing Waves

    Mapamond

    Noi informații despre crima din SUA: casa în care au fost omorâți soții orădeni, cumpărată de fostul ginere
    Casa din North Royalton, statul Ohio, în care Sorin și Emilia Ciortan, doi soți originari din Oradea, au fost împușcați mortal chiar de ziua fiicei lor, fusese cumpărată în urmă cu aproape două decenii de fostul lor ginere, Ștefan Pascu, principalul suspect în acest caz.

    BIHON Sport local

    Luptători orădeni vor urca în ring la „Cupa A.C.S Kickbox Baia Mare”
    Sâmbătă, 14 noiembrie, este programată ediția a VI-a a „Cupei A.C.S Kickbox Baia Mare”, care în trecut s-a numit Cupa Maramureșului, pentru luptători de kick box.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    Surpare de mare adâncime pe drumul dintre Voivozi și Pădurea Neagră. Șoferii, avertizați să circule cu prudență
    O surpare de mare adâncime a fost semnalată pe rețelele de socializare în dimineața zilei de vineri, 13 noiembrie, pe drumul dintre Voivozi și Pădurea Neagră, în județul Bihor.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ploile au adus cantități impresionante de apă în Bihor. Volumul acumulat în lacul Leșu aproape s-a dublat în 24 de ore
    Ploile mult așteptate au adus cantități importante de apă în bazinul hidrografic Crișuri. În ultimele 24 de ore, precipitațiile au fost înregistrate la toate cele 76 de stații pluviometrice care au transmis date, iar în 15 puncte de măsurare cantitățile au depășit 35 de litri pe metru pătrat.

    FC Bihor

    Meciul de pregătire UTA Arad – FC Bihor Oradea a fost anulat
    FC Bihor nu a avut noroc la un meci de verificare în această pauză competițională. După ce maghiarii de la Debrecen VSC au anunțat că au mulți jucători răciții și nu mai pot juca, a căzut și varianta duelului cu UTA Arad.

    Mapamond

    Microsoft, în pană la nivel mondial: Outlook, Teams și Copilot, afectate de o întrerupere care a lovit 74 de țări
    Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunțat joi seara, 12 noiembrie că măsurile luate pentru a remedia o întrerupere globală a serviciului de mesagerie Outlook nu au funcționat conform așteptărilor și caută soluții alternative pentru a reveni la o funcționare normală, transmite AFP.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X