„Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”, spune Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 1, 18).

[eadvert]

„Fără suferinţă şi fără cruce în viaţă nu este mântuire”, spune părintele Cleopa Ilie. “Ştiţi cum se ruga Iisus Hristos către Tatăl în Ghetimani, în noaptea patimilor: ‘Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti’ (Matei 26, 39). Şi n-a trecut de la Hristos paharul suferinţei şi al morţii, căci aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze pentru noi păcătoşii. Fără moarte, nu este înviere. Fără cruce, fără durere pe pământ, nu este iertare, nu sunt sfinţi, nici bucuria mântuirii în cer pentru noi toţi. Câţi dintre noi nu am vrea să ne mântuim fără osteneală şi fără ispite, adică în odihnă, sănătate şi îndestulare. Dar aceasta nu se poate. Câţi dintre creştini nu ar vrea să-şi schimbe crucea vieţii cu alta mai uşoară. Dar nici asta nu se poate, căci fiecare îşi duce crucea pe care şi-a ales-o şi pe care i-a rânduit-o Dumnezeu” (“Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, 1996).

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci are în vedere două evenimente din istoria Bisericii. Primul este aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de patriarhul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335. Al doilea moment este aducerea Crucii de la perşi în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius.

Sfântul Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337) voia să găsească Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul şi pentru aceasta a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, împărăteasa Elena.

În decursul timpului însă, peste locul unde se afla îngropată Crucea, fusese construit un templu păgân. După dărâmarea acestuia şi săparea în adâncime, au fost găsite trei cruci, iar alături de ele o inscripţie pe care scria “Iisus nazarineanul, regele iudeilor”. Neştiind care este crucea pe care fusese răstignit Hristos, au fost puse pe rând deasupra unui mort; acesta, la atingerea uneia dintre cele trei cruci, a înviat şi s-a ridicat.

Împărăteasa Elena, primind cu bucurie cruce pe care s-a răstignit Mântuitorul, i s-a închinat şi a sărutat-o; la fel a făcut şi toată suita împărătească. Dar mulţimile nu puteau să vadă şi să sărute Sfânta Cruce, şi doreau ca cel puţin de departe s-o poată vedea. Atunci Macarie, patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a făcut înălţarea, arătând cinstita cruce mulţimii, iar ei au strigat: “Doamne miluieşte”. Şi de atunci a început praznicul “înălţării cinstitei Cruci a Domnului”.

Deasupra Sfântului Mormânt şi în apropierea locului unde a fost găsită Sfânta Cruce, Sfinţii Împăraţi Constantin cel Mare şi mama sa, Elena, au zidit Biserica Învierii Domnului, sfinţită la 13 septembrie 335. A doua zi, la 14 septembrie, patriarhul Macarie al Ierusalimului a arătat din nou, de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, pentru ca toţi cei de faţă să-l vadă. De atunci, această zi a rămas definitiv ca sărbătoare a “Înălţării” sau “Arătării” Sfintei Cruci.

Cel de-al doilea eveniment, care a făcut ca această sărbătoare să se generalizeze, a fost aducerea Sfintei Cruci de la perşi. În anul 611, trupele lor au intrat în Ierusalim, au distrus Biserica Învierii şi au luat crucea pe care fusese răstignit Hristos. Câţiva ani mai târziu, în 629, împăratul Heraclius a înfrânt armatele perşilor şi i-a alungat din Ierusalim.

Sfânta Cruce a fost recuperată şi adusă de însuşi împăratul, care, la 14 septembrie 630, a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor.

În 634, Sfânta Cruce a fost dusă în procesiune solemnă de la Ierusalim la Constantinopol. De atunci, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, limitată până în acel an numai la Ierusalim, s-a extins treptat, în toată Biserica de Răsărit.

În Biserica apuseană, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687-701), care era antiohian de origine.

Înălţarea Sfintei Cruci, spre deosebire de alte praznice împărăteşti, se serbează cu post, pentru că aduce aminte de patimile şi de moartea Mântuitorului Hristos.

Taina cea mare a Crucii este ascunsă în taina mântuirii neamului omenesc, care s-a pregătit chiar de la întemeierea lumii. Crucea lui Hristos este cel dintâi altar de jertfă al Bisericii creştine pentru că pe dânsa S-a jertfit Mântuitorul lumii şi a sfinţit-o cu Sângele Său, iar pe noi ne-a răscumpărat din robia păcatului, spune părintele Cleopa Ilie. (surse: vol. “Vieţile Sfinţilor”; vol. “Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, arhim. Cleopa Ilie, 1996)

sursă: AGERPRES