BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
România
ANRE: După 1 aprilie, gazele naturale vor avea prețuri mai mici decât plafonul

ANRE: După 1 aprilie, gazele naturale vor avea prețuri mai mici decât plafonul

De Ramona Pașcu
la 29 January 2026 07:00 Reactualizat la: 28 January 2026 19:20

ANRE: După 1 aprilie, gazele naturale vor avea prețuri mai mici decât plafonul

29 January 2026 07:00 Reactualizat la: 28 January 2026 19:20
Piaţa gazelor naturale începe să arate primele semne de concurenţă reală înainte de ieşirea din plafonare.
Scris de Ramona Pașcu - Piaţa gazelor naturale începe să arate primele semne de concurenţă reală înainte de ieşirea din plafonare.

Trimite articolul

X

Potrivit comparatorului de preţuri al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), există cel puţin o ofertă activă de furnizare a gazelor la 0,30 lei/kWh, sub nivelul plafonat. Informaţia a fost confirmată miercuri de preşedintele ANRE, George Niculescu, într-o intervenţie la Digi24.

Oficialul susţine că apariţia unor astfel de tarife demonstrează că preţurile de 0,42 lei/kWh, vehiculate de unii furnizori, nu reflectă realitatea pieţei şi pot induce în eroare consumatorii.

„Eu am verificat comparatorul de preţuri pe care îl avem la nivelul ANRE şi să ştiţi că în comparatorul de preţuri sunt oferte active, în momentul de faţă, pentru furnizare gaze naturale după data de 1 aprilie, deci după expirarea plafonării, de 0,30 de lei, deci sub preţul de plafon care a fost stabilit de Ordonanţa de Urgenţă. Există cel puţin o ofertă sub preţul plafonat”, a declarat Niculescu.

Acesta consideră că furnizorii care menţin tarife semnificativ mai mari transmit, de fapt, un semnal că nu mai doresc să activeze competitiv pe piaţă.

„Un furnizor care vine cu o ofertă de 0,42 de lei pe kWh pentru gaze naturale, după ce preţul plafonat a fost stabilit la 0,31 şi în piaţă sunt oferte de 0,30, e un furnizor care nu mai doreşte să facă activitatea de furnizare. Acestor furnizori le transmit foarte clar că pot să vină la instituţie şi să solicite suspendarea licenţei de furnizare pentru că sunt oferte neserioase puse în piaţă”, a explicat şeful ANRE.

ANRE se aşteaptă ca, după 1 aprilie, trecerea la o piaţă liberalizată să se facă gradual şi corect, similar cu ce s-a întâmplat în sectorul energiei electrice, unde preţurile au scăzut de la niveluri de peste 1,5 lei/kWh la oferte sub 1 leu/kWh.

Pentru a evita confuziile şi surprizele neplăcute pe facturi, autoritatea a introdus o nouă obligaţie pentru furnizori: informarea tuturor clienţilor, până la 2 martie, cu privire la preţul din contract, drepturile pe care le au şi procedura de schimbare a furnizorului.

„Mă aştept ca, de la 1 aprilie, să avem parte de o tranziţie corectă către o piaţă liberă. Am instituit ieri (marţi n.r), prin Ordin al Autorităţii de Reglementare, obligativitatea tuturor furnizorilor de a înştiinţa până pe data de 2 martie (…) toţi consumatorii de gaze naturale din România cu privire la preţul de contract (…) şi alte date relevante cu privire la preţul gazului natural”, a precizat Niculescu.

Consumatorii, încurajaţi să schimbe furnizorul

Preşedintele ANRE le recomandă clienţilor să fie activi şi să compare ofertele disponibile. În momentul în care identifică un preţ mai mic decât cel din contractul actual, consumatorii pot schimba furnizorul fără costuri şi într-un termen foarte scurt.

Experienţa din piaţa energiei electrice arată că mobilitatea consumatorilor poate pune presiune pe preţuri. „650.000 de locuri de consum s-au portat de la un furnizor de energie electrică la altul în 2025, lunile de vârf fiind iulie şi decembrie, cu aproximativ 100.000 de români care şi-au schimbat furnizorul (…) în căutarea unui preţ mai mic”, a arătat Niculescu, subliniind că acelaşi comportament este de aşteptat şi în sectorul gazelor.

Totodată, acesta a reiterat că schimbarea furnizorului se face în 24 de ore şi nu implică niciun cost pentru client.

ANRE anunţă că monitorizează permanent piaţa şi intervine atunci când identifică practici neconforme. Potrivit lui Niculescu, amenzile aplicate din aprilie 2023 până în prezent sunt cele mai mari din istoria instituţiei, un semnal clar că autoritatea nu tolerează abaterile.

„Este un semnal pe care l-am dat de la început: nu tolerăm astfel de practici, aici nu suntem, în piaţa de energie, ca în vestul sălbatic. Facem lucrurile ordonat, jucăm după reguli şi (…) este o piaţă a consumatorilor, nu mai este un domeniu al băieţilor deştepţi din energie”, a punctat preşedintele ANRE.

În acest context, următoarele luni vor fi decisive pentru stabilirea unui nou echilibru al preţurilor la gaze, iar informarea şi implicarea consumatorilor pot deveni un factor-cheie în temperarea ofertelor considerate „neserioase”.

Trimite articolul

X
Taguri:
ANRE ,
furnizor energie ,
liberalizarea pieței energiei ,
pret gaze naturale
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Educație

    Începe Simularea Evaluării Naționale! Vezi în care școli nu se va da examen din cauza grevei
    4.866 de elevi din Bihor vor susține, de luni 16 și până miercuri 18 martie, simularea probelor scrise la Evaluarea Națională.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO/VIDEO
    Accident tragic în Bihor. Două persoane au murit după ce s-au prăbușit cu motoparapanta
    În jurul orei 18:55, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la faptul că o parapantă cu motor, în care se aflau două persoane, s-a prăbușit pe un câmp de pe raza localității Olosig.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tentativă de omor, din gelozie. Un adolescent de 15 ani, arestat după ce a furat o mașină și l-a lovit pe un rival
    Un minor de 15 ani a fost arestat, duminică după-amiaza, în jurul orei 15:00, de Tribunalul Bihor, într-un dosar în care este acuzat de tentativă de omor, furt și conducere fără permis.

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Sport local

    Judoka orădeni pe podium la Hungary Open Veterans Masters Budapest
    Capitala Ungariei a găzduit sâmbătă, 14 martie, ediția 2026 a turneului Hungary Open Veterans Masters, competiție de un nivel valoric foarte ridicat, apropiat de cea a unui campionat european.

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    Patru medalii orădene la finala Campionatului Național de lupte greco-romane U15 ani
    La Reșița s-a desfășurat în weekend etapa finală a Campionatului Național de lupte greco-romane U15 ani.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Grav accident de circulație pe DN 1, în Bihor. Un motociclist a murit
    În cursul zilei de duminică, 15 martie, la ora 12:56, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au fost sesizați, în urma unui apel, primit de IPJ Bihor că, pe DN 1, între localitățile Groși și Tinăud, s-a produs un accident rutier.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.