BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
România
Bihor i-a salvat, Mehedinți i-a abandonat: bolnavi psihic lăsați în stradă, sub ochii Poliției!

Bihor i-a salvat, Mehedinți i-a abandonat: bolnavi psihic lăsați în stradă, sub ochii Poliției!

De Ramona Pașcu
la 3 July 2025 12:29 Reactualizat la: 3 July 2025 17:16
4 Comentarii

Bihor i-a salvat, Mehedinți i-a abandonat: bolnavi psihic lăsați în stradă, sub ochii Poliției!

3 July 2025 12:29 Reactualizat la: 3 July 2025 17:16
Miercuri, în fața sediului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mehedinți, s-a derulat o scenă revoltătoare: șapte persoane cu afecțiuni psihice severe, transportate în microbuze, au fost abandonate în fața instituției care ar fi trebuit să le ofere protecție.
Scris de Ramona Pașcu - Miercuri, în fața sediului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mehedinți, s-a derulat o scenă revoltătoare: șapte persoane cu afecțiuni psihice severe, transportate în microbuze, au fost abandonate în fața instituției care ar fi trebuit să le ofere protecție.

Trimite articolul

X

Totul s-a petrecut sub ochii poliției, ai trecătorilor și ai celor care au mai rămas, totuși, cu simțul responsabilității – voluntarii din centrul „Dumbrava”, condus de Viorel Pașca.

Bolnavii fuseseră preluați de urgență în urmă cu câteva săptămâni de la centrul din Gura Văii, închis temporar pentru renovări, și duși la centrul de îngrijire din județul Bihor, administrat de Pașca, la solicitarea Spitalului Județean Mehedinți. A fost un gest umanitar – unul care avea să fie urmat de un eșec instituțional cu ramificații grave.

Dosare lipsă, autorități absente

„În urmă cu trei săptămâni, Ministerul Muncii și Protecției Sociale trimitea o înștiințare către DGASPC Mehedinți prin care le recomanda să găsească soluții pentru 12 bolnavi cu retard mental sever, întrucât aceștia trebuiau să părăsească spitalul în care fuseseră îngrijiți vreo 30 de ani“, a declarat Viorel Pașca pentru Bihon.ro.

DGASPC Mehedinți a răspuns sec: nu au soluții și nu au unde să-i mute. În lipsa altor opțiuni, bolnavii au fost duși la centrul din Dumbrava. Pașca spune că a acceptat să-i primească „sperând că voi avea ocazia să le ofer șansa la o viață mai bună și, în același timp, să dau și eu o mână de ajutor statului român aflat în dificultate“.

Însă după câteva zile, problemele au început să apară. Centrul din Bihor a cerut dosarele medicale și sociale necesare legalizării internării, fără de care îngrijirea acestor persoane nu poate continua în condiții legale. Răspunsul?

„Mi-au spus că nu au decât patru dosare, celelalte fiind de negăsit“, afirmă Pașca. A cerut refacerea documentelor, dar i s-a spus că „nu pot“, deși era de competența DGASPC Mehedinți. Nici directorul instituției nu a răspuns apelurilor și mesajelor, nici măcar unui e-mail oficial.

„Am oprit pe autostradă să-i spăl. Mirosea îngrozitor“

În lipsa documentelor și a unui minim sprijin instituțional, Pașca a decis să returneze bolnavii: „Am hotărât să le trimit înapoi pe cei opt bolnavi fără dosare, până ce DGASPC Mehedinți va fi dispusă și deschisă la colaborare, deși noi nu avem nicio obligație în acest sens“.

https://www.bihon.ro/wp-content/uploads/2025/07/1528986c5f834903e904381a531405628759483.mp4

Solicitarea pentru transportul prin ambulanță a fost respinsă. Așa că a pornit la drum cu mașina personală, într-o cursă de șase ore între Bihor și Turnu Severin. Un drum care nu a fost tocmai ușor…

„Pe autostradă a trebuit să oprim pentru că bolnavii au făcut pe ei iar mirosul era insuportabil. Am oprit i-am spălat, i-am pus în curat și din nou la drum“, povestește Pașca.

FOTO: Emoție și revoltă în fața sediului DGASPC Mehedinți – imagini cu un impact puternic, 03.07.2025

Ajunși în fața DGASPC Mehedinți, reprezentanții instituției au refuzat să coboare.

„Ni s-a spus clar: ‘nu îi primim, că nu avem unde’. Am sunat la 112. Au venit mai multe echipaje de poliție ce s-au luptat să țină bolnavii sub supraveghere deoarece deveniseră agitați și începeau să se autoagreseze“, relatează Pașca.

https://www.bihon.ro/wp-content/uploads/2025/07/15289489e9dbd438d364b94885ce5385789ad98.mp4

 

Timp de două ore și jumătate, niciun reprezentant al DGASPC nu a coborât din clădire. Angajații s-au baricadat, ușile au fost închise, iar cei șapte bolnavi – unii în stare critică – au fost lăsați în microbuze sub supravegherea poliției. După aproape trei ore, au sosit în cele din urmă ambulanțele care i-au transportat către Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului.

Protecție cu selecție: cine intră, cine iese?

Potrivit presei locale, cei șapte ar putea fi transferați către centrul din Șimian, dar pentru a face loc, patru beneficiari ar urma să fie excluși. Soluțiile autorităților par improvizate, fără o strategie clară, și mai ales fără empatie față de cei care au cea mai mare nevoie de protecție. Acest incident nu reprezintă doar o criză administrativă, ci reflectă o problemă profundă care afectează imaginea și încrederea la nivel național.

https://www.bihon.ro/wp-content/uploads/2025/07/15289852c0b087cc711413182d816ca31f1e52f.mp4

Statul român a demonstrat din nou că este incapabil să gestioneze cazurile vulnerabile, că refuză dialogul cu organizațiile care fac muncă de teren și că preferă să închidă ușa în fața celor care cer ajutor – chiar și atunci când aceia poartă pe umeri soarta unor oameni fără voce.

„Sunt bolnavi care nu mai au pe nimeni. Nici rude, nici prieteni, nici identitate. Și nici nu sunt doriți de sistemul care ar trebui să-i apere. Asta e România de azi”, a concluzionat Viorel Pașca.

L-am contactat în repetate rânduri pe șeful DGASPC Mehedinți, Valentin Popescu, atât telefonic, cât și prin mesaje scrise, pentru a obține un punct de vedere oficial. Până la momentul publicării acestui material, acesta a ales să nu răspundă solicitărilor noastre.

Vezi reacția ministrului Muncii și ce a intreprins:

Ministrul Muncii anunță controale fulger după tratamentul inuman aplicat persoanelor cu dizabilități

Trimite articolul

X
Taguri:
bolnav psihic ,
DGASPC Mehedinti ,
Dumbrava
4 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. cactus says:
    July 3, 2025 at 1:51 pm

    Și acești birocrați primesc lefuri și sporuri foarte mari,
    Rușine

    Reply
  2. Bogdan Belea says:
    July 3, 2025 at 3:50 pm

    Tara lui Mucusor si bolovan.
    peste tot e la fel. bataie de joc la adresa oamenilor.

    E nevoie de revolutie

    Reply
    • Anti-proști says:
      July 4, 2025 at 12:23 pm

      Mesia cu Șmecherul știau să gestioneze situația, nu? Îi trimiteau direct spre Rai să nu mai sufere aici pe pământ.

      Reply
  3. Cetatean says:
    July 3, 2025 at 9:47 pm

    Domnul director DGASPC Mehedinți Constantin-Valentin Popescu DEMISIIIIIAAA !!! La TV cu el! URGENT!

    Reply
  4. powered by Surfing Waves

    Economic

    Angajatorii ar putea primi 2.250 de lei lunar pentru încadrarea persoanelor din categorii vulnerabile
    Guvernul a adoptat recent un proiect de ordonanță de urgență prin care angajatorii care încadrează în muncă anumite categorii vulnerabile ar putea primi un stimulent lunar în valoare de 2.250 de lei.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Explozie a prețurilor la carburanți în Oradea! Motorina standard a ajuns la 8,92 lei/litru în unele locații
    Prețurile carburanților continuă să crească în ritm alert în România. În doar 24 de ore, de pe 9 martie până pe 10 martie, costul combustibilului la pompă a urcat cu aproximativ 20 de bani pe litru.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tânăr condamnat pentru că a lăsat însărcinată o minoră de 12 ani. A fost reținut la o zi după ce a fost dat în urmărire
    Un bărbat de 23 de ani, din localitatea bihoreană Dumbrava, a fost reținut și predat Penitenciarului Oradea de către polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bihor la doar o zi după ce a fost dat în urmărire națională. 1

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Primăria Finiș investește în viitor: turism, educație și energie verde pe lista priorităților
    Primăria Finiș a făcut un pas important pentru dezvoltarea comunei, prin pregătirea din timp a documentației pentru proiectele care ar putea fi finanțate din fonduri europene în perioada 2028-2034.

    Licitatii

    Anunţ pentru vânzare prin licitaţie publică autobuz Iveco Daly si autobuz Mercedes Benz Citaro

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Anunţ pentru vânzare prin licitaţie publică autobuze Isuzu Novocit
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.