Hotărârea vine în urma unui caz petrecut în 2016, când un microbuz condus de un bărbat identificat ca E.D. a fost implicat într-un accident grav. În timpul deplasării, un pasager aflat în partea din spate a tras brusc frâna de mână, iar vehiculul a derapat și a lovit mai mulți stâlpi. Șoferul a suferit răni serioase și a solicitat despăgubiri de la asigurătorul vehiculului.

Compania de asigurări a refuzat plata, argumentând că polița RCA nu acoperă prejudiciile conducătorului auto, iar o poliță separată pentru pasageri și conducător nu se aplica în acel caz. Litigiul a ajuns în instanță, iar judecătorii naționali au solicitat CJUE să lămurească o întrebare esențială: dacă un pasager intervine direct în conducerea vehiculului și provoacă accidentul, își pierde șoferul statutul de conducător și devine, juridic, pasager?

Răspunsul instanței europene a fost ferm. Chiar dacă accidentul a fost cauzat de gestul pasagerului, șoferul nu își schimbă calitatea. El rămâne conducător auto, iar RCA nu este conceput, potrivit dreptului european, pentru a acoperi vătămările suferite de acesta.

Judecătorii au explicat că Directiva europeană privind asigurarea de răspundere civilă auto prevede obligativitatea acoperirii daunelor pentru pasageri și terți, însă nu stabilește aceeași obligație și pentru conducător. Faptul că termenul „conducător auto” nu este definit expres nu permite reinterpretarea rolurilor în funcție de circumstanțe punctuale, cum ar fi intervenția unui pasager asupra comenzilor vehiculului.

În opinia Curții, acceptarea unei astfel de interpretări ar genera insecuritate juridică. Rolul de conducător nu poate deveni unul „mobil”, schimbându-se de la un moment la altul în funcție de gesturi spontane sau dificil de dovedit. O asemenea situație ar afecta chiar obiectivul directivei, acela de a garanta o protecție clară și previzibilă pentru pasageri și terți.

Instanța a subliniat și o distincție importantă: legislația europeană stabilește obligația generală de asigurare, dar nu reglementează în detaliu răspunderea civilă sau modul concret în care sunt acordate despăgubirile. Aceste aspecte rămân, în mare parte, în competența statelor membre.

Astfel, chiar dacă intervenția pasagerului poate schimba cine este vinovat pentru producerea accidentului și cine trebuie să răspundă civil, acest lucru nu modifică statutul șoferului în raport cu asigurarea obligatorie. RCA rămâne o protecție pentru terți, nu pentru conducătorul vehiculului implicat.

Decizia nu înseamnă însă că un șofer rănit într-un asemenea context rămâne fără posibilitatea de a obține despăgubiri. Acesta poate intenta o acțiune civilă împotriva pasagerului care a provocat accidentul, dacă legislația națională permite și sunt îndeplinite condițiile răspunderii. De asemenea, pot fi valorificate polițele facultative, precum CASCO, sau alte mecanisme de compensare existente la nivel național.

Prin această hotărâre, CJUE reafirmă o idee constantă în jurisprudența europeană: asigurarea auto obligatorie nu a fost gândită pentru a acoperi prejudiciile conducătorului auto. Statele membre pot decide să ofere o astfel de protecție suplimentară, dar nu sunt obligate să o facă în temeiul legislației europene.