„Primăria Cluj-Napoca, în calitate de autoritate contractantă, anunță demararea lucrărilor tehnice pentru realizarea forajelor geotehnice în cadrul proiectului ”, a anunțat primăria printr-un comunicat.
[eadvert]
Astfel, echipele tehnice se vor deplasa în zonele studiate pentru a efectua lucrările necesare acestei faze.
„Solicităm cetățenilor ce dețin cu orice titlu imobile situate de-a lungul coridorului și în cadrul zonelor studiate să permită accesul echipelor tehnice și utilajelor acestora pentru efectuarea în bune condiții a realizării forajelor geotehnice necesare elaborării proiectului – în conformitate cu prevederile Legii 255/2010”, se mai arată în comunicat.
Lucrările se vor realiza în perioada octombrie-decembrie 2020. Potrivit Primăriei Cluj-Napoca, obiectivele proiectului sunt îmbunătățirea atractivității sistemului de transport public durabil metropolitan, sprijinirea aspirațiilor de creștere economică și a creșterii ocupării forței de muncă prin asigurarea unei capacități de transport îmbunătățite și reducerea impactului activităților de transport (poluarea aerului și zgomotul) asupra mediului.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XDeci cum spuneau unii, ca nu va avea in veci Clujul metrou. Pai si in bugetul ministerului e inclusa suma si deja au finantarea europeana asigurata. Bravo lor gandesc la viitor, la lucruri marete si importante. Adica se vede cat se construieste acolo si cat de tare se dezvolta orasul in exterior.
-
Nu are nici o finanțare asigurată, nu mai vorbi prostii omule… :))
-
Dar tu stii ca nu ate ca asa vrei tu. S-a anuntat deja demult ca o are. Altfeel nu l-ar face. Tipic roman se bucura ca nimeni sa nu poata face nimic, daca tu nu poti sa nu faca nimeni.
-
Crezi ca altii nu pot face nimic? Numai mini lucrarile de la noi , porfirul, sunt cea mai mare realizare posibila
-
Boc, optimist a avansat anul 2030. Precis pana atunci apare teleportarea sau orice alta alternativa mai rentabila. Totusi, tin pumnii.
metrou intr-un oras cu 300 de mii de locuitori :))) ce gluma buna
-
Si Catania are 300mii si 8km de metrou
-
Scoate-ti unghia din ochi si relaxeaza-te un pic, Davidut. Imi place ca la Oradea rotunjiti populatia muuult in sus si la Cluj o duceti in jos :))
Desi daca te-ar duce mintea ai mai adauga la Cluj, vreo 70000 de studenti. Si ai lua in calcul zona metropolitana, ca pentru asta se face metroul, nu sa te plimbi dintr-un capat in altul al centrului. Si in zona metropilitana numai Florestiul mai are vreo 500000.
Si trebuie sa mai vezi si proiectia in viitor si Clujul chiar atrage populatie nu doar pe hartie. Dar repet, ca sa vezi asta, scoate intai unghia din ochi.-
Inghi mo,in Floresti ? Am fost,este cea mai proasta zona negandita a se construii vreodata ! Zici ca-i Ferentariul de buci cur esti ! Vai si amer,mergeti si va convingeti ! O mizerie,o aglomeratie,totul deam pulea,strazi de ti rupi masina,cand plua zici ca e helesteu de broaste ! Cam asta-i Florestiul vost,mo ! Vino in Oradea sa vezi cartiere noi gandite de la infrastructura si pana la constructii cum tre sa arate !
-
Degeaba te minti singur, poate fi ghetou sau nu, tot nr de locuitori conteaza, si atragerea de lume din jur. In fond populatia face sa ai buget mare din impozite, iar dupa ani de zile de buget mare iti permiti sa faci si mai multe sa te dezvolti si mai mult. Pe cand tu o sa ramai sa latri ca si cainele pe langa caruta
-
-
-
700 000 !
Bagi un tramvai pe sub bolovani, ce mare pasarelã..
Ma uit la comentarii si vad ce frustrare si rautate e in oradeni. Chiar credeti ca nu se va realiza, ba da il vor face . Daca noi nu putem nimeni nu poate
Plin de creduli satisfacuti ca au primit o noua minciuna. Din cauza voastra merge tara prost. Nu bine sunteti mintiti din nou ca voi pac cu stapila pe buletinul de vot. Nu duce tara lipsa de prosti.
Ardeleanul cu arhi- cunoscuta lui minte inceata si naiva e legat la ochi si maini si spalat pe creier, cu petarde de astea castigi 70% la alegeri -centuri metropolitano-galactice, etc. Clujul are un parcurs buna, e poate cel mai bine dezvoltat in privinta procedurilor online si electronice din tara, dar nu are centura, nu are racord la Turceni, autostrada (in continuare pe hartie, trece pe cealalta emisfera a pamantului fata de el, infrastructura e grav subdimensionata cerintelor actuale de trafic, retaua stradala fiind proiectata pentru anii ’50 , nu am vazut niciunde atatea stazi si stradute cu sens unic, in plin centrul orasului, si fac dupa aia fac hau-miau ca de ce sunt ambuteiaje :))))) deci mai moale cu metroul si pianul pe scari ca pute