Dispozițiile privind certificatul verde se aplică autorităților, instituțiilor publice și de interes public, de utilitate publică și celorlalte unități publice, centrale și locale, regiilor autonome, operatorilor economici care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan.
Printre domeniile incluse în proiect sunt educația, sănătatea, dar și Parlamentul. Prevederile nu se aplică autorităților și instituțiilor din cadrul autorității judecătorești.
Angajații care nu au certificat verde pot fi suspendați timp de 30 de zile și ulterior pot fi concediați, potrivit proiectului.
Conform primelor informații, proiectul a fost votat de senatorii PNL, UDMR si USR, în timp ce reprezentanții AUR și PSD s-au opus. Următorul pas este introducerea proiectului în plen.
(sursa: Mediafax)
Trimite articolul
XCum eroii noştri de admirat, doctori, asistenți, brancardieri, nu erau vaccinaţi?
Dragi bugetari :
Statul vă hrănește.
Statul vă îmbracă.
Statul vă trimite în concediu.
Statul vă înțeapă.
Trăiască Partidul Comunist Român în frunte cu Comandantul Suprem, Patriotul Arafat.
-
Sunteţi de acord cu Sfânta Elena sau toţi pe Elba?
-
In urma cu multi ani era o vorba
NU stii,te invatam
NU poti ,te ajutam
NU vrei,,te OBLIGAM
parca retraiesc acum acele vremuri demult apuse si totusi prezente-
Doar toata conducerea is catei comunisti,securisti.Noi i-am ales,noi ar trebui sa-i și schimbam.Doar un “89 adevarat (si nu furat) poate ne-ar ajuta?!
-
-
Nu sunt doar bugetarii, se va ajunge si la privati!
-
Vise băiete vise pe patron îl soare în pix de certificatul ala el vrea productie nu certificate verzi asa ca nu visa
-
Acuma vedem cine sunt oameni și cine sunt oi.
Parcă văd mâine cozi cu miile la centre de vaccinare.
Angajații cu cap vor răspunde prin boicot.
O lună să nu meargă medicii și asistentele în spital și veți vedea ce se întâmplă.
Nu fiți fraieri oameni buni, nu cetățeanul trebuie să se supună statului, nu e comunism.
O lună de grevă sau suspendare apoi veți fii rugați în genunchi să mergeți iar la muncă.
Dar ca acest boicot să fie legal și reușit stabiliți cu sindicatele voastre această absență spontană de la muncă.
-
Poți sa începi tu boicotul!
DA-TI demisia, fii DAC LIBER!
Renunța la CAS, CASS, PENSIE, AJUTOR de SOMAJ… fii LIBER?
Te tine? Ai curaj?
Da TU un exemplu nu doar “vorbe goale” din “pix”!
https://youtu.be/8F-Iwb8fdFk pentru cei care au timp sa asculte doi oameni, medic si avocat, fara implicatii politice.
-
Suntem sătui de ascultat , vrem fapte !
Toate aceste comisii cred că vor da socoteală pt aceste măsuri draconice pe care anticoncepțional le pun în practică.
Abia aștept să vină ziua aceea când TOȚI vor începe să tremure de frică, ȘI V-A VENI CU SIGURANȚĂ , căci adevărul totdeauna iese la suprafață.
-
Pina ajungi la Dumnezeu, te halesc sfintii!!
-
Până atunci tremură tu sobolane , dacă fără a fi constrâns nu întelegi/nu vrei să întelegi nimic ! Se vede că adevărul deja iese la suprafată , multi s-au săturat să asculte de pseudo-binevoitori si au trecut la vaccinat ! Priveste în jurul tău si vei vedea că sunteti din ce în ce mai puțini cei rămasi cu mentalitate de evul mediu !!!
-
Dle Gheorghe v-a scapat faptul ca dl Lucian l-a intrecut (mult) pe Ile de ieri. “Anticonceptional” in loc de “anticonstitutional” este greu de egalat. Despre exprimarea plina de solecisme nici nu mai comentez.
-
-
Alin Lucian,
“măsuri draconice pe care ANTICONCEPTIONAL le pun în practică”
Poate era mai bine sa foloseasca parintii tai masuri anticonceptionale, era un analfabet mai putin.
-
Biggie, dacă uneori telefonul de pe care scriu a schimbat anticonstituțional cu anticoncepțional poți să avizezi frumos nu să jignești că poate ți se va întâmpla și ție vreodată sau ți s-a întâmplat.
Nu te fac nici mai interesant nici mai deștept jignirile, ba din contră.
-
Cum de oamenii cu arme nu trebuie să-l ia?
-
Care sunt aia Boss?
-
pai tot timpul sunt categorii speciale la noi! judecatorii nu, politistii nu, armata nu!? dar cei din sanatate si educatie da!
Din păcate majoritatea oamenilor vor accepta dozări injectări de frică să nu piardă locul de muncă și să rămână fără bani.
Tot nu le va ieși pe cei care nu vor sa facă vaccinul nui sperie nimic nici imaginile de la știri nici cele din presa scrisa nimic vaccinurile expira și dobitoci pierd bani foarte mulți.
Daca-i interesa de sănătatea oamenilor aduceau tratament viabil în loc la o suta milioane de doze inutile și nu erau pline spitalele cu covizi,Mihăilă nu a adus în mandatul ei o pastila și mai vrea jegoasa acolo în funcție, un scuipat in ochelari are șanse sa primească.
-
Învață la tine ,,vorbești,, și ,,scris,, limba română și revin-o cu alt comentar…iu ! …și ne mai mirăm de ce nu vor unii vaccinul !
-
Ma șobolan raios Gheorghe iar chitai pe aici nemernic mic ce esti
-
Ghițone dragă, când n-ai argumente, o iei cu limba română. Toată ziua scrii p-aci, bag seamă că asta ești de meserie, scriitor. Din păcate nu ești scriitor cu creier la purtător. Dacă l-ai avea (pe el, creierul) la tine, ai gândi că prevenția adevărată se face în primul rând prin testare și tratare și apoi prin vaccinare la cei mai slabi de înger, ca tine. Dacă ești așa deștept, pe cum te dai, vei remarca faptul că am pus virgulele unde trebuie. Dar … de la tine n-am pretenții, scriitor lătrător, fără creier la purtător!
-
Alt deștept… “prevenția adevărată se face în primul rând prin (…) tratare”
De când e considerat tratamentul prevenție?-
Spuse Vasile, zis și secretarul lui Gheorghe.
-
Ai prins măcar ideea cu prevenția și tratamentul?
-
-
-
In sfarsit , trebuia demult sa aduca aceste hotarari !
-
@Gheorghe, tu ai decis sa te vaccinezi pentru siguranta ta sau sa te dai rotund pe Bihon?
Ce dracu va bate pe voi grija de alegerile altuia?
Cei vaccinati sunteti purtatori de virus la fel ca si cei fara vaccin.
Este strigator la cer ce se intampla, drepturi anulate pe motiv de criza sanitara, restrictii impuse pentru a impinge nehotaratii sa se vaccineze, lipsa de orice pregatire pentru valul 4 si tot felul de scene rupte din filmele cu prosti pe scena politica.
Nu te condamn ca ai ales sa te vaccinezi da faptul ca aprobi absurditatile ce se intampla in momentul de fata ar trebuii sa iti dea de gandit.Azi consecintele le suportam noi, cei care nu sunt inca convinsi sa se vaccineze dar mai vorbim cand o sa apara la orizont doza 4 si altele.Au reusit sa ne dezbine ca si popor,nu eram empatici nici inainte dar pandemia a reusit sa scoata si ultimul gram de rautate din noi din ambele tabere.
Ia zii Gheoghe cand te uiti in fiecare zii la sutele de cazuri de deces covid anuntate iti spui lasa ca asa merita ?
-
Gheorghe trebuie pur si simplu ignorat. Este un Troll care rade in spatele ecranului probabil. Inafara de jigniri si insulte, nu este cabail de niciun argument logic si coerent.
Mai mult ca sigur face parte din grupul acelor oameni, carora nu le place sa se gandeasca si analizeze singur diferite puncte de vederi. Mai degraba renunta la responsabilitatea personala, si preda controlul asupra vietii lui, si asupra gandirii la mass media, la politicien, etc. Nu ai cu cine sa vobesti. Poti avea o conversatie mai profunda cu Siri sau cu Google, prin telefonul tau, decat poti avea cu Gheorghe.
-
@ Dr.No
Asa e, in loc sa incepem discutii argumentate sau sa vorbim despre temeri ne facem troaca de porci pe bihon. Am eu asteptari prea mari de la societate.
-
-
Siri, nevaccinații fac forme grave, ajung în spital și astfel consumă într-un timp foarte scurt resurse ce înainte erau utilizate pentru diferite boli acute sau cronice. Dar pe voi vă fute grija doar de burdihaiul propriu.
-
Caractere gen Vasile, Gheorghe, etc sunteti foarte disperati :)) nu aveti argumente rationale, sunteti doar niste troli care repeta pseudostiinta din mainstream media, deveniti tot mai irelevanti 🙂
-
@Vasile, vaccinatii sunt purtatori de virus , sunt vaccinati care fac forme grave, vaccinatii azi nu se supusi anchetelor epidemiologice .
In tara asta se presupune ca este un sistem medical si sunt satula sa aud de lipsurile din sistem in fiecare luna mi se retrage din venit ca am parte sau nu de un serviciu medical.
Pe toata durata pandemiei am fost responsabila, am purtat masca si am evitat pe cat posibil aglomeratiile.
Prin faptul ca cotizez la sistemul de sanatate si incerc pe cat pot sa fiu responsabila in situatia asta de rahat consider ca imi fac datoria de cetatean.Vii tu si imi spui tu mie ca am doar grija de burdihanul propriu? Da tu pentru cine te-ai vaccinat? Sa ma tii pe mine in siguranta?
Este un minister al sanatatii care timp de luni de zile nu si-au facut datoria si vrei sa spui ca eu ca si nevaccinat sunt responsabil de situatia de azi ?Presupun ca esti vaccinat la ce afirmatii faci, nu iti doresc dar daca faci o forma grava si ajungi in spital si ai ghinionul sa nu fie tratamente disponibile, cine va fi de vina ?
E vorba de drepturi care se iau de pe o zii pe alta cu prea multa usurinta si autoritatile anunta senin ca avem de ales.
Daca tie maine ti se interzice sa mai scrii comentarii pe bihon pentru ca continutul pe care il scrii este fara valoare iti convine?In cazul in care nu ai inteles nu sunt adepta lui Sosoaca dar sunt satula de atata incompetenta, lipsa de comunicare si prostie.
In tara asta nu a fost facuta in adevaratul sens al cuvantului o campanie de vaccinare, eu una nu sunt convinsa de eficacitatea vaccinului dar respect alegerea celor care au ales sa il faca.-
Siri,
Responsabilitatea de care vorbești se reflectă în numărul de internați și în numărul zilnic de morți. Până una alta, virusul a învins responsabilitatea.
Așa cum pe rețeta compensată primești cel mai ieftin tratament, tot așa statul îți oferă cea mai ieftină variantă: prevenția prin vaccinare. Vaccinul este sigur și eficient. Că ești tu sau nu convinsă sau de acord, e fix părerea ta necalificată și subiectivă.
Restrângerea sau suspendarea anumitor drepturi ale cetățenilor, în favoarea siguranței întregii comunității, este constituțională.
-
-
-
-
Gyuri te-ai nascut un sclav prost. Iti meriti soarta..
-
@Vasile si opinia ta este subiectiva in momentul de fata. Nu imi sustin opinia din punct de vedere stiintific ci personal din perspectiva pe care o am si informatiile pe care le caut si la care am acces.Nu te deranjeaza nimic din modul in care gestioneaza statul roman pandemia?Au facut totul exemplar si singura responsabilitate e al populatiei ? Daca da da frate vina pe China ca de la ei a pornit totul.
Spui ca modul meu responsabil a adus la situatia curenta, in calitate de vaccinat daca maine esti testat cu rezultat pozitiv dar asimptomatic ai fi de acord sa fii carantinat ?Respecti regulile de distantare sociala si porti masca regulamentar ?Sau faci parte din cei care se simt superiori si judeca nevaccinatii ca niste leprosi? La fel cum erau priviti cei pozitivi anul trecut pe vremea asta.
Daca maine toata populatia eligibila ar fi vaccinata dar se continua obligativitatea purtarii mastii pentru a proteja segmentul acela de populatie carora nu le este indicad vaccinul, ai purta masca? sau ai fii cu nasucul pe afara ca deh te deranjeaza.-
Siri,
La întrebări îți răspund: ba da; nu; da; da; nu; nu știu.
-
-
Dar care ii legatura dracului intre performantele profesionale si un vaccin??!!
Atunci sa ne si promoveze in functii daca facem vaccinul!!!
Ca sa vedeți de ce avem o gloata de DACI LIBERI, dependent de Social Media
(o grămadă de virusologi, microbiologi si doctori cu studii avansate si post-doctorale acordate de angajații lui Mark Zuckerberg )
așadar:
“Inginerii de date ai Facebook au confirmat în 2019 că postările la care s-a reacționat cu emoji-uri de furie erau în mod disproporționat legate de dezinformări, conținut dăunător și știri de calitate îndoielnică.
Asta înseamnă că timp de 3 ani de zile Facebook a amplificat în mod sistematic unele din cele mai nocive postări de pe platforma sa, făcându-le mai vizibile în news feed-urile utilizatorilor și răspândindu-le unui public mai larg.
Această promovare disproporționată făcută de algoritmi a subminat eforturile moderatorilor de conținut și a echipelor de integritate de la Facebook care se luptau cu morile de vânt în ceea ce privește conținutul nociv și dăunător.”
Un sfert din Romania sa vacinat că au crezut că îi ajută din punct de vedere medical dar cei care se vacineaza acum se vacineaza pentru că îs constrânși și nu cred in acest ser experimental sperăm să nu aibă reacții adverse
Eu nu înțeleg cum un guvern interimar poate da legi conform Constituției României ART 110 „Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern”,
-
Într-o țară unde un sfert baga frica in majoritatea se poate orice
-
Guvern terorist si tradator, trebuie extirpat, fara mitinguri, petitii si influentati de media si agitatori!
Citiți principiul 7 din Reglementul (UE) 2021/953.
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32021R0953
Cu un test LTT pentru covid puteți dovedii că nu reprezentați un pericol pentru societate.
Senatul a aprobat o lege ce PROPUNE suspendare pe 30 de zile apoi concediere, este o știre falsă faptul că institutul la care lucrați are obligația să o facă iar cu un test LTT ce reprezintă o dovadă științifică incontestabilă că sunteți imuni vă puteți păstra slujba pentru că orice instanță va accepta testul LTT ca instrument doveditor că vi sa făcut o nedreptate.
Nu ai cum sa nu te amuzi la comentariile atator Gica Contra cu destinatii simotivatii care mai de care mai,,colorate” :)..ca guvernul,ca pnl-ul,ca usr-ul, ca Arafat, ca SRI-ul, ca Baba Omida si moastele Sf. Burebista cel nou… Pai mai fratilor,voi nu vedeti ca nu se intampla numai la noi, nu numa in Romanica e rau nenea guvernul si doctorii-s bau-bau,peste tot se intampla acelasi lucru. In toata lumea. Ar trebui sa se inflameze aia din tarile unde-s 80% vaccinati si tot se introduce certificatul verde. De parca noi am fi persecutatii mapamondului. Ceilalti au alta,,Conventie a drepturilor omului?” Problema nostra este,dupa cum mentioneaza si Florin,ca suntem toti savanti,doctori,epidemiologi,juristi,specialisti in datul cu parerea in toate domeniile si mai putin specialisti in pusul osului la treaba. Asa ca, la asa popor asa comenduire. Gargara si balamuc
Da cei care vând plăcinte în piața Decebal nu-i luați la bani mărunți , măcar un test la două săptămâni !!!!!!!!!…..și ceilalți bineînteles !
-
Gheorghe,lasă băutura.
Singurul vinovat pentru situația din spitale e statul :„În vara aceasta nu s-a făcut niciun demers pentru a pregăti spitalele şi nicio achiziţie de medicamente pentru pacienţi. Să nu ne mirăm că se întâmplă acest lucru. PSD va vota împotriva proiectului cu obligativitatea certificatului verde la locul de muncă ”
(Adrian Streinu Cercel) -
Horea, lasa propaganda!
Tot Prof. Dr. Adrian Streinu Cercel (MEDIC INFECTIONIST) , președintele Comisiei de Sănătate din Senat a declarat zile trecute următoarele :
“Acest vaccin este o mană cerească pentru noi, dacă nu înțelegem acest lucru să nu ne mirăm că ni se întâmplă”, a spus medicul Streinu Cercel.
Va bat pe toti
-
Mai bine o să ne bată Lasca decât să nu fută Arafat și Iohanis
Cumpar cititor de date 5G calibrat pe frecventa creierului uman. Pret negociabil. Rog seriozitate.
Bugetarii ar putea fi și futuți și cu banii luați.
Adică acuma se înțeapă ca să poată merge la muncă, iar la anul vor fi concediați că vine criza economică și nu o să mai fie bani pentru salarii.