BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
România
Costurile din construcții vor crește din cauza crizei carburantului, iar concurența la licitații devine tot mai mare

Costurile din construcții vor crește din cauza crizei carburantului, iar concurența la licitații devine tot mai mare

la 1 April 2026 06:30 Reactualizat la: 31 March 2026 18:02

Costurile din construcții vor crește din cauza crizei carburantului, iar concurența la licitații devine tot mai mare

1 April 2026 06:30 Reactualizat la: 31 March 2026 18:02
Criza carburantului va crea inflaţie pe piaţă şi o problemă foarte mare asupra costurilor din construcţii, mai ales în ceea ce priveşte materialele, a declarat, marţi, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), Cristian Erbaşu.
Criza carburantului va crea inflaţie pe piaţă şi o problemă foarte mare asupra costurilor din construcţii, mai ales în ceea ce priveşte materialele, a declarat, marţi, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), Cristian Erbaşu.

Trimite articolul

X

“Trecem printr-o perioadă extrem de agitată. Pe de o parte, este această presiune a deficitului care va crea o micşorare dramatică a proiectelor din piaţă, cu excepţia acestora mari, din SAFE, a celor strategice. Foarte multe proiecte care existau până acum, medii, mici, de zeci de milioane de euro, care oricum erau pe piaţă disponibile şi apăreau la licitaţie, se vor micşora foarte mult, pentru că targetul Guvernului este acela de a finaliza ceea ce s-a început şi mai puţin de a începe alte investiţii. Prin urmare, va fi o concurenţă din ce în ce mai mare. Veţi veţi vedea că în loc de două-trei firme la licitaţii, deja se văd 10-15 firme la licitaţii similare anul acesta, faţă de anul trecut sau acum doi ani. În acelaşi timp, avem un alt efect, pe care l-am mai avut şi în 2021-2022: criza carburantului va crea pe piaţă o inflaţie şi va crea din nou o problemă foarte mare asupra costurilor din construcţii, mai ales în ceea ce priveşte materialele de construcţii. Costurile vor creşte, dar nu întotdeauna costurile sunt proporţionale cu majorarea costului petrolului. Aici apare şi fenomenul speculativ care este pe tot lanţul trofic al acestor materiale, de la fabricanţi până la cei care le pun în operă, transportatorii, livratorii. Fiecare îşi va pune mai mult decât este necesar, iar rezultatul va fi că aceste investiţii vor costa cu mult mai mult decât ar trebui să coste în realitate”, a afirmat Erbaşu, la o conferinţă pe teme de concurenţă.

Acesta a adăugat că o altă problemă care va trebui rezolvată se referă la mentenanţa şi operarea marilor investiţii finalizate.

“Dormim într-o casă construită, lucrăm într-un birou construit, mergem pe stradă, pe o şosea construită. Mai mult decât atât, după ce acumulăm din ce în ce mai multe investiţii făcute, începe o a doua problemă, aceea a mentenanţei şi operării. Apar aceste mari investiţii, pentru că se finalizează, iar ele vor avea nevoie de mentenanţă, de operare eficientă, pentru că altfel se vor deteriora accelerat”, a spus sursa citată.

Potrivit lui Erbaşu, la ora actuală există “o oarecare” tensiune în rândul companiilor de construcţii din România, dar şi din Europa, în raport cu firmele care vin din afara Uniunii Europene.

“Am avut destul de multe dezbateri împreună, chiar strict alocat domeniului construcţiilor. Într-adevăr, o mare parte din bugetele din România sunt alocate achiziţiilor publice din construcţii, valori foarte mari – fie că sunt bugete europene, fie că sunt bugete locale. Din păcate însă, sunt foarte multe situaţii în care companiile nu pot merge singure şi au doar două variante: ori se asociază cu o companie din afara ţării, ori se asociază între ele, astfel încât să poată să satisfacă cerinţele Caietului de sarcini. Acum, se simte din ce în ce mai mult o oarecare tensiune în rândul companiilor autohtone, dar nu numai, chiar şi al celor din Europa, în raport cu companiile care vin din afara Europei. Noi avem nişte reglementări extrem de stricte pentru Europa, iar aceste companii care vin din afara Europei nu le au. În România, se ocoleşte acest subiect, existând justificarea că aceste companii din afara Uniunii Europene trebuie să vină în România. Problema este că, într-adevăr, e nevoie de ele, însă trebuie să respecte nişte reguli, regulile pe care toţi ceilalţi trebuie să le respectăm la rândul nostru. O altă problemă pe care am observat-o este aceea că însăşi legislaţia noastră creează unele probleme şi modul în care justiţia românească interpretează această legislaţie practic elimină companiile româneşti”, a menţionat preşedintele FPSC.

O nouă ediţie a conferinţei Pria Competition, pe teme de concurenţă, are loc marţi la Bucureşti, eveniment la care participă reprezentanţi ai autorităţilor competente, dar şi din partea patronatelor, asociaţiilor de profil şi companiilor.

Sursa: AGERPRES

Trimite articolul

X
Taguri:
carburanti ,
constructii ,
costurile materialelor ,
criza ,
scumpiri

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    Prima înfrângere a „leilor roșii” în FIBA Europe Cup. CSM CSU Raiffeisen a pierdut meciul din deplasare cu Lokomotiv Plovdiv
    CSM CSU Raiffeisen a fost învinsă cu scorul de 79-69 de către vicecampioana Bulgariei, Lokomotiv Plovdiv, în meci contând pentru etapa a doua a Grupei H din cadrul sezonului regulat al FIBA Europe Cup.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Procesul fraudei de la concursul directorilor de școli: Mioara Țigan și Sorin Cuc, condamnați definitiv cu suspendare
    La mai puțin de o lună de la sentința instanței de fond, Curtea de Apel Oradea a pronunțat hotărârea definitivă în dosarul fraudei de la concursul pentru ocuparea funcțiilor de directori de școli din Bihor, desfășurat în 2021.

    BIHON Sport local

    Rezultate înregistrate în sferturile de finală din faza județeană a Cupei României
    Miercuri s-au desfășurat cele 4 meciuri contând pentru sferturile de finală a fazei județene a Cupei României. CS Oșorhei, Foresta Tileagd, Club Atletic Oradea (câștigătoarea ultimelor două ediții) și Unirea Valea lui Mihai s-au calificat în semifinale.

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești și Ceica. Când este programată oprirea

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Alți 5 polițiști de frontieră și vameși din Halmeu, reținuți de DNA Oradea. Cum a „trădat” un șef care a colaborat cu anchetatorii
    Alți trei polițiști de frontieră și doi vameși din Halmeu au fost inculpați de procurorul de caz din cadrul DNA Oradea în dosarul instrumentat alături de ofițerii DGA Oradea referitor la rețeaua de corupție despre care anchetatorii spun că a cuprins punctul de frontieră sătmărean de la granița României cu Ucraina.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bihorean arestat după ce a răpit-o de pe stradă pe fosta sa iubită. A fost prins în Marghita
    A fost alertă în Bihor și în Sălaj, unde polițiștii s-au mobilizat pentru prinderea unui bărbat de 40 de ani, din Marghita, a luat-o cu forța pe fosta sa parteneră, a obligat-o să urce într-o mașină și a plecat într-o direcție necunoscută.

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE perioada 19.10.2026 - 23.10.2026 - PL Stei + PL Marghita + PL Alesd + PL Salonta + PL Oradea + PL Rural
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X