În realitate, restul banilor se duc către transportul și distribuția ei, taxe și contribuții impuse de stat, dar și costurile administrative și profitul furnizorului. Altfel spus, mai puțin de jumătate din suma acoperă consumul real, diferența mergând spre finanțarea întregului lanț care face posibilă alimentarea

Prima componentă, și cea mai intuitivă pentru consumatori, este costul energiei efectiv utilizate în locuință. Acesta reflectă prețul electricității sau gazului natural cumpărat de furnizor și livrat către clienți. În cazul energiei electrice, prețul acoperă producția electricității, fie că provine din hidrocentrale, centrale nucleare, parcuri eoliene sau solare, dar și costurile energiei importate atunci când România nu produce suficient. Tot aici intră și energia achiziționată în perioadele de vârf de consum, când prețurile cresc, lucru care influențează direct factura finală, au transmis Digi24.

Costul energiei pentru gazele naturale este format din prețul gazului provenit din producția internă și din import, precum și din costurile legate de stocarea acestuia, esențiale pentru a face față consumului ridicat din perioada rece. Această componentă a facturii este cea mai fluctuantă, fiind influențată atât de cantitatea consumată de fiecare client, cât și de evoluțiile de pe piețele internaționale.

Transportul energiei: „traseul principal” prin care electricitatea ajunge de la producători la consumatori

A doua parte esențială a facturii este tariful de transport, adică prețul pentru deplasarea energiei de la producători sau importatori către marile zone de consum. În cazul energiei electrice, transportul se face prin rețele de înaltă tensiune care străbat întreaga țară și mențin stabilitatea sistemului energetic. Pentru gazele naturale, mișcarea acestora se realizează prin conducte magistrale – infrastructuri complexe și costisitoare, ce necesită investiții continue pentru a fi sigure și moderne. Aceste tarife nu sunt stabilite de furnizori, ci sunt reglementate de ANRE, astfel încât procesul să fie transparent și predictibil pentru consumatori.

Distribuția energiei: rețeaua locală care livrează energia direct către locuințe

Dacă transportul poate fi comparat cu o „autostradă” energetică, distribuția este rețeaua de străzi care aduce energia direct în casele consumatorilor. Fie că e vorba de cabluri electrice sau conducte de gaze, întreținerea rețelei presupune reparații, extinderi și alte costuri tehnice pentru ca totul să funcționeze corect. Tarifele de distribuție, la fel ca cele de transport, sunt stabilite de ANRE și apar în orice factură, asigurând că energia ajunge sigur și fără întreruperi la fiecare locuință.

Taxe, contribuții, mecanisme de sprijin impuse de stat și costuri și profit administrativ

O parte din factură sunt taxe și contribuții impuse de lege, valabile pentru toți consumatorii, indiferent de furnizor. La electricitate intră acciza și certificatele verzi pentru energie regenerabilă, iar la ambele tipuri de energie există contribuția pentru cogenerare, care sprijină centralele eficiente. Aceste sume susțin politica energetică și tranziția către surse mai curate.

Ultima parte a facturii acoperă costurile furnizorului: emiterea și gestionarea facturilor, serviciile pentru clienți, echipele tehnice, întreținerea sistemelor și dobânzile pentru achiziția energiei. Include și o mică marjă de profit, asigurând funcționarea completă a livrării energiei până în locuințe.

Cum s-au împărțit banii pentru facturile din octombrie 2025

Structura reală a unei facturi poate surprinde consumatorii. În cazul gazelor naturale, pentru un consumator casnic din București, doar jumătate din suma plătită reprezintă gazul efectiv consumat. Restul sunt tarife și taxe. Astfel, dintr-o factură de 500 de lei, doar 260 de lei acoperă costul gazului marfă. Aproximativ 132 de lei reprezintă tarifele de transport și distribuție, 87 de lei sunt taxe, iar 21 de lei acoperă costurile administrative și profitul furnizorului. Situația este similară și la energia electrică. Tot pentru o factură de 500 de lei, consumatorii plătesc între 195 și 228 de lei pentru energia propriu-zisă. Tarifele de transport și distribuție însumează 116 lei, taxele și obligațiile impuse de stat încă 106–119 lei, iar furnizorul reține între 7 și 52 de lei pentru costuri administrative și profit. Rezultă astfel că doar aproximativ 200 de lei reflectă consumul real de energie electrică.