BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
România
Energia ta, factura lor: 18 milioane de euro pe an plătiți pe transport... inexistent

Energia ta, factura lor: 18 milioane de euro pe an plătiți pe transport... inexistent

De Ramona Pașcu
la 20 July 2025 07:30 Reactualizat la: 18 July 2025 20:52

Energia ta, factura lor: 18 milioane de euro pe an plătiți pe transport... inexistent

20 July 2025 07:30 Reactualizat la: 18 July 2025 20:52
Prosumatorii români produc energie pe plan local, dar plătesc transportul ca și cum ar trece prin toată rețeaua națională. Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE) atrage atenția că acest sistem încarcă inutil facturile tuturor românilor.
Scris de Ramona Pașcu - Prosumatorii români produc energie pe plan local, dar plătesc transportul ca și cum ar trece prin toată rețeaua națională. Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE) atrage atenția că acest sistem încarcă inutil facturile tuturor românilor.

Trimite articolul

X

Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE) a transmis, printr-o scrisoare deschisă, o solicitare Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), cerând revizuirea metodologiei de calcul pentru tarifele de transport a energiei electrice. Miza este una concretă: o economie estimată la 18 milioane de euro anual pentru consumatorii casnici, bani care în prezent sunt plătiți pentru un transport de energie… care nu are loc.

Potrivit APCE, în 2024, prosumatorii români — gospodării și companii care produc energie electrică și o livrează în rețea — au injectat un surplus de aproximativ 1,2 TWh în sistemul energetic național. Această energie a fost consumată în mare parte local, în proximitatea punctelor de producție, fără a folosi rețeaua de înaltă tensiune operată de Transelectrica.

Cu toate acestea, tariful de transport reglementat este aplicat întregii cantități de energie, indiferent dacă aceasta a circulat prin rețeaua națională sau a fost consumată la câteva străzi distanță.

„APCE solicită Guvernului și Parlamentului României, sub controlul căruia ANRE își desfășoară activitatea, să intervină și să mandateze ANRE pentru ajustarea anuală a tarifelor de transport stabilite de Transelectrica, proporțional cu energia injectată de prosumatori și consumată local”, se arată în scrisoarea transmisă de APCE.

APCE susține că modelul cerut este deja aplicat în alte țări europene, precum Belgia, Spania, Portugalia, Franța și Slovenia, unde tarifele de transport sunt reduse sau eliminate atunci când energia este produsă și consumată pe plan local.

„Energia produsă local și consumată local reprezintă o «gură de oxigen» pentru întregul sistem energetic național, mai ales în perioade de producție hidro scăzută sau în condiții meteorologice extreme”, argumentează organizația.

Reacția ANRE la solicitările APCE a fost rezervată. Potrivit asociației, autoritatea a refuzat modificarea reglementărilor, invocând că o astfel de măsură ar putea fi considerată „ajutor de stat” pentru prosumatori. APCE respinge categoric această interpretare:

„Noi nu am cerut nimic pentru prosumatorii pe care-i reprezentăm, ci am solicitat eliminarea unui cost nejustificat, suportat de toți consumatorii. Transelectrica aplică legislația secundară emisă chiar de către ANRE”, explică reprezentanții asociației.

Impact în 2025: Până la 2 TWh energie „locală”

Conform estimărilor APCE, în 2025, prosumatorii ar putea produce un surplus de 2 TWh, echivalent cu consumul regiunii București-Ilfov timp de peste trei luni sau cu consumul a 1,6 milioane de gospodării, fiecare cu un consum mediu de 100 kWh/lună.

Această realitate ar putea deveni un aliat important în reducerea presiunii bugetare pentru sprijinul energetic acordat gospodăriilor vulnerabile, estimate de autorități la un număr de circa două milioane.

APCE critică și o altă măsură contestată adoptată de ANRE în 2022, care permite plata energiei livrate de prosumatori cu întârziere de până la doi ani – o practică fără precedent în UE.

„Comisia Europeană, pe care am informat-o oficial, ne-a recomandat să încercăm mai întâi rezolvarea acestei situații la nivel național. Din păcate, în lipsa unui dialog real cu ANRE, apelăm acum la dumneavoastră, în calitate de reprezentanți ai statului român, pentru a susține corectarea acestei inechități”, conchide APCE în scrisoare.

Rămâne de văzut dacă autoritățile române vor reacționa la acest apel, în condițiile în care numărul prosumatorilor este în continuă creștere, iar dezbaterile privind echitatea și sustenabilitatea sistemului energetic devin tot mai presante.

Trimite articolul

X
Taguri:
curent ,
energie electrica ,
factura ,
transport

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    Noul Executiv a depus jurământul de învestitură. Urmează prima ședință de Guvern
    Ceremonia de depunere a jurământului de către miniștrii care alcătuiesc Guvernul Niculescu a început marți, 20 octombrie, la ora 19:00, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui României.

    FC Bihor

    FC Bihor vs. CSM Reșița. „Întâlnim un adversar foarte bătăios, exact după felul și asemănarea domnului Dorinel Munteanu”
    Etapa a 11-a din Liga 2 debutează joi, 22 octombrie, de la ora 16:00 cu meciul FC Bihor Oradea – CSM Reșița. Două echipe cu tradiție în fotbalul românesc se vor confrunta pentru punctele puse în joc pe gazonul excelent al Stadionului Iuliu Bodola.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    O femeie, determinată prin metoda loverboy să se prostitueze în Bihor și mai multe județe, dar și în străinătate
    Un bărbat de 34 de ani este investigat de polițiștii Biroului de Combatere a Traficului de Ființe Umane din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT - Structura Centrală sub acuzația că ar fi recrutat o femeie pe care a exploatat-o sexual în mai multe județe, printre care și în Bihor, dar și în străinătate.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    Bihon CSM Oradea

    Confruntare dificilă pentru „leii roșii”. Se duelează în FIBA Europe Cup cu fosta echipă a lui Kris Richard
    În etapa a treia din Grupa H în FIBA Europe Cup, CSM CSU Raiffeisen Oradea are parte de un adversar dificil, echipa letonă VEF Riga. Meciul este programat miercuri, 21 octombrie, de la ora 19:00, la Oradea Arena.

    România

    Guvernul lui Luca Niculescu a trecut cu brio testul votului! Ilie Bolojan nu mai deține scaunul de premier
    Votul s-a desfășurat în cursul zilei de marți, 20 octombrie, în cadrul Palatului Victoria.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    29.000 de țigări de contrabandă, găsite la o percheziție în Oradea. O femeie a fost reținută
    Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor au descoperit nu mai puțin de 29.000 de țigări de contrabandă (1.450 de pachete), într-un imobil din Oradea pe care o femeie de 51 de ani îl folosea pe post de depozit pentru marfa nemarcată.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X