„Preşedintele Klaus Iohannis continuă, pas cu pas, să compromită prezenţa României la evenimentul climatic COP26 Glasgow. Ieri şi-a exprimat susţinerea pentru noi capacităţi nucleare în România până în 2028 (după ce cu doar câteva ore mai devreme era promotor al tehnologiilor verzi). Ne referim la <noile> tehnologii nucleare americane SMR (Reactoare Modulare Mici), neautorizate încă în Europa. Niciun reactor nuclear de acest tip nu a fost construit, nici în SUA, nici într-o altă ţară din lume. Prin urmare, România ar urma să devină un cobai pentru tehnologii nucleare insuficient testate”, se arată într-un comunicat al Geenpeace.
Reprezentanţii organizaţiei susţin că energia nucleară prezintă riscuri inacceptabile pentru mediu şi omenire şi e mult prea scumpă şi prea greu de dezvoltat.
„În mod categoric, nu e o soluţie pentru criza climatică. Tehnologiile bazate pe energie regenerabilă sunt mature, au un preţ competitiv şi trebuie să fie prioritizate pe agenda politicienilor. Preşedintele Iohannis ar trebui să ştie şi că românii nu îşi doresc centrale nucleare noi. Un sondaj al YouGov publicat în luna octombrie spune că 66% dintre români nu vor ca o centrală nucleară să se construiască în vecinătatea lor. În acelaşi timp, sprijinul pentru energia verde, din partea cetăţenilor, este la cote foarte înalte în România”, se mai arată în comunicat.
„Preşedintele Biden şi preşedintele Iohannis vor anunţa astăzi (marţi-n.r.) planuri privind construirea în premieră a unei uzine de reactoare modulare de mici dimensiuni în România, printr-un parteneriat cu firma americană NUScale Power, aducând cea mai nouă tehnologie nucleară civilă într-o parte esenţială a Europei”, a anunţat Preşedinţia SUA, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu.
„Parteneriatul va aduce tehnologia reactoarelor nucleare de mici dimensiuni în România, poziţionând tehnologia SUA pe un loc de conducere în cursa mondială pentru dezvoltarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni”, precizează Casa Albă.
„Acordul comercial va include construcţia unei uzine NUScale cu 12 module, iniţial urmând să fie create peste 6.000 de locuri de muncă în SUA şi România, inclusiv prin formule de cooperare, cu potenţialul de a fi create 30.000 de locuri de muncă în SUA şi România pe măsură ce proiectul se va dezvolta. Dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare de mici dimensiuni va fi un factor important care va contribui la reducerea emisiilor de dioxid de carbon din sectorul energetic şi la un viitor cu emisii zero”, a mai transmis marţi Preşedinţia SUA.
Biden și Iohannis anunţă un proiect de construire a unei uzine nucleare modulare în România
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
Xmancare de mana a 3 a vaccinuri la fel salarii la fell cobaiii europei ….
Normal , în România și Bulgaria se poate orice !!!
-
Nu stiu daca se poate orice, stiu sigur ca doar cu captarea energie eoliene si solare nu rezolvam problema. Ideala ar fi fuziunea la rece, dar pare tare indepartata. Realizati .ca trecerea la autovehicule electrice va agrava situatia
-
Ideal??? ar fi: 1- fiecare SE sa consume ce produce iar interconectarea sa fie doar pentru diferente mici si echilibrare.
2- cand reduci capacitatile de productie sa le inlocuiesti cu alternative nu sa generezi goluri iar cand creste consumul sa nu stii cum sa acoperi. Criza actuala este generata de identic istorica problema dintre franta si italia cand au inchis centralele pt ca era mai ieftin sa cumperi decat sa produci. Dar in momentul in care franta a crescut consumul intern italia a ramas solista securitatea energetica a unei tari nu este o joaca caderea SE din ro din ani 77 a generat pagube mult mai mari drcat cutremurul din anii respectivi dsr la tv se povesteste doar de cutremur. Ungaria avea pe vremea comunista 4 generatoare atomice tip rusesc azi tot cu ajutorul fratelui rus mai construieste. Ro este tot in aceeasi osla dar a ales canadieni caci avea resurse de uraniu si a dorit nu uraniu imbogatit care presupunea costuri mai mari. Proiectul daca s-a realizat cu ajutor canadian nivi azi nu este gata. Toata industria energetica din to are la baza sistemul rusesc. Vreti west platiti daca nu stiti unde va este locul. Noile technologii nu asteapta pe cei saraci sa adune bani. Cernavoda este technologie veche si are nevoie de upgradare dar ce sa vb de asa ceva cand ea nu este inca finalizata(4reactoare din care finalizate doar 2) Unde este instabilitate politica si bani doar din imprumut nu se ajunge nici pt furat. Capacitatea de transport si distributie nu face fata la o criza energetica din lipsa de resurse… Ro are o singura LEA de 750kv facuta de rusi si doar traverseaza dobtogea fara conexiune cu ro deoarece bulgarii au centrala atomica conectata la acel sistem. Portile de fier sunt tot distem rusesc dar productia se imparte cu serbia. Alternayivele verxi sunt prea scumpe iar visul verde este ptvromania intoarcere la lampa dar nici petrol nu a mai ramas. Adevarul doare. Cobai sau nu trebuieste rezolvata problema sau macar incercat daca sunt bani si nu sunt alternative deoarece suntem prea mandrii sa ne acceptam locul si in loc sa profitam de situatie visam americani si ne certam cu vecinii si cu fratii. Ati intrat in ue dand petrolil la austrieci dupa adta ce asteptati? Mai aveti ceva de dat? Afacerile costa si daca esti ciuruit poti visa la energii vrrzi. Nu betoane si parcuri este principalul cand esti zero la infrastuctura. Unii au facut pe bani europeni si cu investitori chinezi centrale atomice pe cand oradea se lauda cu o mini centrala de cartier. Politicul este cel care ia hotarari in functie de situatia economica dar nu schimbati partidele zilnic ca nu o sa aveti decat hsos sau creiati o structura care sa fie apolitica si sa isi continuie strategiile peste timp nu mai ganditi pentru moment. Oportunistii trebuie sa fie lasati dosr in functii minore iar deciziiile pentru viitor sa fie a celor lalti. Cine joaca poate castiga sau pierde in egala masura dar in cazul securitstii unui stat nu luam bilete la loto. iar sunt prea sarac sa iau ceva ieftin este de cele mai multe ori adevarat-
Ok ,pana la linia de 750kV care este conectata in statia de 750/400/110 kV Isacea jud.Tulcea
-
-
😂🤣😂🤣😂ca parca la vaccinul asta nu sint romanii cobai !
-
Avand in vedere .ca toate tarile civilizate au rate de vaccinare dubla fata de Romania, cred .ca altii au fost cobaii. Romania a fost alt test: cum putem determina un popor sa se sinucida
-
Corect!
-
“Corect!”
Trăiască Scânteia Tineretului!
-
-
din energie ca sã ai natura-i plinã de cobai, pentru succes.
Daca o facea Simion cu Sosoaca erau bune.
Acum nu se m-ai testează nimic totul e direct pe oameni
Nu venea pana aia uriasa anuntata zilele trecute de expertii pulii ?
Noah, nici asa nu i bine, sa producem ? :-)))
Le aveam pe toate asta ne mai lipseste. Oricum facem parte din “experimentul Romania” si atat timp cat la conducerea Romaniei nu vin oameni normali la cap asta se va intampla. Fiecare care a incercat ceva in interesul tarii a intrat de graba la zdup. Asta-i Gradina Maicii Domnului.
Pt greenpeace nici vacile nu sunt bune ca emana Co2 si metan. Ei nici ferme nu vor. Sa ne spuna inainte cu ce sunt de acord cei de la greenpeace. Cu nimic
-
Nu sustin metoda frantuzeasca aplicatie lui Rainbow Warrior, dar mai trebuie si pacea asta verde pocnita din cand
ne rezolva Ciolannis cu centralele nucleare de rahat, el oricum are deja vila cumparata in Miami pt. dupe ce se retrage 🙁
Sa ne spune Lasca daca e nevoie de centrale de la americani, sigur e un expert nuclear internat la spitalul 6 care sa-i stea alaturi, sa ne explice cum sta treba. LASCA muie, cat mai multa muie Francezule
Greenpeace can suck it.