bihon.ro Web analytics

O tânără de 21 de ani a murit după ce BMW-ul pe care-l conducea a fost lovit de tren

Reactualizat la:

O tânără de 21 de ani a murit după ce BMW-ul pe care-l conducea a fost lovit de tren

Reactualizat la:
Accidentul a avut loc în Ajunul Crăciunului, puțin după ora 21, în orașul Ineu, la trecerea la nivel cu calea ferată înspre Șicula.
Accidentul a avut loc în Ajunul Crăciunului, puțin după ora 21, în orașul Ineu, la trecerea la nivel cu calea ferată înspre Șicula.

Tragedie în județul Arad, chiar în seara de Ajun. Potrivit Aradon.ro, în jurul orei 21.15, un autoturism a fost lovit de tren în orașul Ineu, la trecerea înspre localitatea Șicula, impactul fiindu-i fatal șoferiței – o tânără de 21 de ani din Târnova.

La fața locului au intervenit: Detașamentul Ineu cu o autospecială de descarcerare, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță de la Ineu și un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. La momentul sosirii salvatorilor, șoferița era încarcerată, inconștientă. Alte două persoane au reușit să iasă singure din mașină, prezentând diferite traumatisme. S-a acționat pentru descarcerarea victimei, aflate în stop cardiorespirator. Timp de trei sferturi de oră s-au efectuat manevre de resuscitare dar, din păcate, tânăra nu a putut fi salvată.

Iată rezultatul primelor cercetări efectuate de polițiști: “În această seară (joi, 24 decembrie- n.r.), în jurul orei 21.15, pe raza localității Ineu a avut loc un accident mortal. O tânară de 21 de ani, din Târnova, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Ineu, la o trecere la nivel cu calea ferata simplă, fără bariere, a fost acroșată de trenul Regio 160249, condus de un bărbat de 62 ani, din Arad, care se deplasa din direcția Arad-Gurahonț. În urma evenimentului rutier a fost rănită grav conducătoarea auto și ușor o altă tânără de 22 de ani, din Târnova, pasageră în autoturism. Conducătoarea auto a fost resuscitată aproximativ 45 minute, ulterior fiind declarat decesul. Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier” – au transmis reprezentanții IPJ Arad.

 

35 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. garcea says:

    BMW ,nu are prioritate oriunde ?

    • Cris says:

      Gunoiule, rahat cu ochi ce gatu m.. Ai cu BMW sclavule în viata vieții tale nu o sa conduci un BMW pt ca ești prea sarac

      • Vasy says:

        Vezi ca sunt si motociclete BMW, avantajul e ca atunci cand crapi creierul tau e oricum praf da restul de organe se pot dona.

        • Vasy says:

          …si frate, atunci chiar ai scapat de saracie, vine elicopteru´ numai pentru tine si te duce la aia si mai bogati decat care pot plati. Daca ai noroc ajuti si tu un mare artist cum e Arsinel.

      • Gheorghe says:

        @ Cris Sunt convins ca nu atat cu BMW-ul a avut probleme cat cu gunoaiele ca tine care fac zilnic probleme prin trafic si poate chiar conduce de mult timp ( nu neaparat BMW ca nu esti mai om prin asta ) alt model de masina !…rahat fara creier !

      • Citizen says:

        Dupa cum te exprimi….sigur esti propietar (cocalaro-taran) de cazan bemve….

        • Cris says:

          Săracilor, sclavilor care lucrați pe 1300 RON, pt cultura voastră generala nu sunt nici țăran, nici cocalar și da, conduc bmw de 30 000 euro. Nu asta este ideea nu contează cât costa mașina problema este ca la fiecare accident cu BMW toți prosti se găsesc sa comenteze. De ce? Părerea mea ca nu își permit un BMW și sunt iritați, frustrați cum naiba sa le mai zic. În fine nu am eu timp de voi cu porcăriile astea. Dumnezeu sa o ierte !

    • Acri’s strugurii garcea??? says:

      Unu

  2. Doru2019 says:

    Pacat! Cine va plati reparatiile locomotivei?

  3. Ati says:

    Cine a pus calea ferata in drum ? Si permisul in mainile tinerei ?

  4. Viorel Muncaciu ( Mare fan AUR , californiu 252, plutoniu, osmiu și platină) says:

    Ce tragedie!!! Dumnezeu să o odihnească și condoleanțe familiei.
    Din păcate un alt semnal de alarmă pentru toți șoferii in special pentru cei foarte tineri: mașina nu e o jucărie ! Cu ea ne putem nenoroci noi înșine cât și pe alții.

  5. Citizen says:

    1. Cu o proasta la volanul unui beemve….la ce va asteptati ?

    2. Sigur conducatorul trenului a fost de vina…putea sa traga si el de volan sa ocoleasca vaca.

    3. Ieri seara ,intr-un interval de timp destul de scurt ( Episcopia-Nufarul-Episcopia) am vazut cel putin 3-4 animale la volanul unui beemve ,care dupa cum circulau meritau si merita un astfel de accident.

    • Cris says:

      Da ma fraiere doar pe aia cu BMW ii vedeți săracilor alte masini nu fac nimic rău în trafic, doar BMW urile bai problema e ca sunteți niște săraci și niște prosti care nu va permiteți un BMW

      • Gheorghe says:

        …tu ti-ai permis un BMW sau vorbesti sa faci si tu ceva !? Mai avem un bogat in bani dar sarac la minte !

      • Citizen says:

        In acest moment,conduc o masina de 28000 Euro. Si NU este bemeveu,NU este masina germana…..Cred ca din acesti bani puteam sa cumpar si eu eu un bemveu.

  6. chnh says:

    Selectia naturala isi spune cuvantul.

  7. Salvați. CFR. Vieţi. says:

    Există.WiFi. Puneţi. Luminã. Acusticã.

  8. Diasporu says:

    Cine poate spune ca nu a gresit niciodata?
    In fața mortii,ar trebui sa fim mai blanzi.

  9. Soferul says:

    Nu cunosc cauzele acestui tragic accident care pot fi două o defecțiune ori nu sa asigurat si cand spun defecțiune tehnică poate fi chiar dacă e BMW ,si mai poate fi panica ,cei care conduc zilnic au vazut tufele de pe lângă sine care optureaza vizibilitatea soferului si mecanicului de tren care fac dificila asigurarea șoferului la traversare si observarea târzie a unui vehicul care se apropie de calea ferată vina criminala a celor de la CFR, consider că acele tufe trebuie să dispară la minim 1km de trecere .Garantez ca multe tragedii se puteau evita dacă acele tufe nu erau aproape de trecerile de cale ferată asa ca celor rautaciosi le spun nu dati cu piatra maine puteti fi ori care in fata unei locomotive

    • Gheorghe says:

      La 21,45 seara pana si locomotiva de care vorbesti are un far de mii de lumeni dar daca nu te opresti la indicatorul de trecere nivel cale ferata sa te asiguri poti rade toate tufisurile, majoritatea dintre acestia vor trece fara remuscari !

      • Soferul says:

        Daca imi citeai comentariul de lainceput vedeai ca am spus ca nu cunosc cauzele accidentului dar nu pot fi decat doua chiar daca e BMW tufele care ar trebui sa dispara au fost cauza unor accidente care puteau fi evitate daca tufele nu erau, nu am spus ca aceasta tragedie ca asta este a fost provocata de tufe poate in zona aia nici nu egzista tufe
        Daca mergi cu trenul spre TM ai sa vezi ca efectiv vagoanele se freaca in unele zone de pe traseu de aceste tufe si ca sa te convingi cat sunt de periculoase dute in zona dupa COMAU si presupune ca semnalul nu functioneaza sa mai intamplat eu am semnalat o data la 112 o dat acest fapt, si incearca sa te asiguri la trecere vezi trenul cand esti pe sina deja si iti grantez ca sunt zone in tara asta cu trecere fara semnal fix asa cu sutele,indiferenta celor de CFR e criminala si nu doresc nimanui sa se treazsca cu locomotiva langa el

  10. Anti-snobi says:

    Urla frustrarea-n voi ca nu aveti BMW? Aici e vorba de viata nu de marca de masini !!! Daca era Opel ii ziceati “rabla”,de era Dacia era “cotet”,Audi era ” audi dar nu vedi”… Munciti si va luati BMW,multi stati in statia de tramvai si apoi radeti de marca unei masini in care A MURIT un copil (cu vina ei sau fara vina,A MURIT si asta e mai dureros).

    • pro-smobi says:

      da, ai dreptate, sunt convins ca aia de 21 de ani a muncit mult pentru beemveul ala.

      • Viorel Muncaciu ( Mare fan AUR , californiu 252, plutoniu, osmiu și platină) says:

        Fata aceea chiar muncea,spre deosebire de mulți alți tineri de 20 de ani… Era fotbalista profesionistă, a avut selecții chiar și în lotul national.
        Dar oricum , ca să-ți cumperi asemenea marcă de mașină,crede-mă, nu e necesar să fii nepotu’ lu’Banca Transilvania sau nepotu’ lu’ Țiriac, le găsești cu câteva mii de euro(nu multe mii) la mâna a doua .
        Da’ în fine, nu ăsta era subiectul articolului…

    • lili says:

      Nu am vazut loc de trecere unde sa aiba prioritate masina, deci soferul e clar de vina. Lipsa de responsabilitate apartine soferului. Doar norocul a facut ca persoana iresponsabila, un potential criminal de oameni nevinovati, sa fie si singura victima. Gradul de siguranta a cetatenilor a crescut, dar nu mult. Mai exista multe vietati iresponsabile care conduc diverse marci de masina. A trebuit sa moara ca sa realizeze ca regulile de circulatie nu sunt o joaca? Doar dupa ce a murit e dureros ca nu a respectat regulile de circulatie? Singurul lucru dureros aici e prostia.

    • Gheorghe says:

      @anti-snobi,Nu este dureros oare si pentru cel care a condus locomotiva ca a omorat nu din vina lui pe cineva sau faptul ca in ajun de craciun nu poate si el merge la familia lui ci sta dupa interogatoriile politiei din cauza neatentiei unei soferite !

  11. Victor says:

    ”Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier” – au transmis reprezentanții IPJ Arad.” DE CE ??? Mecanicul e nevinovat, orice ar face este doar un simplu ”calator” in cabina locomotivei dupa ce a actionat frana de emergenta ! acusi acel om sarac si nevinovat pe langa ca va avea pe suflet tot restul vietii moartea acelei idioate mai e tarat si pri sectiile de politie cateva saptamani de zile ca la urma dosarul sa fie inchis cu NUP… Dar de ce trebuie ”torturat ”a cel om pentru inconstienta altuia ???

    • ovi says:

      Fiindca se stie ca unii politisti din Arad sunt mai limitati la tartacuta. Recent a fost filmat unu care mergea ca nebunul iar militientii aradeni au zis ca nu pot face nimic, fiindca camerele nu sunt omologate. Asa si aici, ii vor imputa mecanicului de locomotiva ca nu a adaptat viteza la conditiile de drum, n-a fost atent, eventual vorbea si la telefon. Ca-n mintea unui militian de genul asta, e tot una o masina de 2 tone cu un tren de 200 de tone. Ambele opresc la fel. Oare?! :))

  12. Clara says:

    Este necesar ca toate intersecțiile cu calea ferata sa aibă bariere, idioții de la CFR trebuie obligati sa le monteze.

  13. Viorel Muncaciu ( Mare fan AUR , californiu 252, plutoniu, osmiu și platină) says:

    Către pro-smobi și alții asemenea lui,

    Fata aceea chiar muncea,spre deosebire de mulți alți tineri de 20 de ani… Era fotbalista profesionistă, a avut selecții chiar și în lotul national.
    Dar oricum , ca să-ți cumperi asemenea marcă de mașină,crede-mă, nu e necesar să fii nepotu’ lu’Banca Transilvania sau nepotu’ lu’ Țiriac, le găsești cu câteva mii de euro(nu multe mii) la mâna a doua .
    Da’ în fine, nu ăsta era subiectul articolului…

  14. Vasy says:

    Dumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca, tanara se chema Cociuba Alice si era legitimata la echipa de fotbal feminin CFR Timisoara. Luati aminte tinerii de azi , moto-ul ei, pe pagina de facebook era ¨daca tragi din greu, intr-o zi, semnatura ta se va numi autograf ¨. Nu a mai fost sa fie. Graba, teribilismul, nu iarta, nu va risipiti viata voastra si posibil si a altora ca sa ajungeti la destinatie cu 10 min mai repede. Poate nu mai ajungeti.

  15. Ştiri sportive

    UPDATE! Panică la EURO 2020. Jucătorul Christian Eriksen s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului
    Panică la EURO 2020. Jucătorul Christian Eriksen s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului. 4

    Mapamond

    Bill Gates avertizează că lumea se va confrunta cu alte două dezastre: „Vor fi mai mulți morți decât în această pandemie“
    5

    România

    Cîțu, mesaj la Sibiu către reprezentanți cultelor religioase: „Vaccinarea este singura soluţie de a ieşi din pandemie"
    Premierul Florin Cîţu a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că are o întâlnire acolo cu reprezentanţii cultelor religioase cărora le cere susţinere pentru accelerarea campaniei de vaccinare. În ce priveşte ritmul campaniei, premierul spune că nu este îngrijorat. 3

    BIHON CAO

    Citiri contoare Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Compania de Apă anunță întreruperi în furnizarea apei

    BIHON CAO

    Întrerupere în furnizare apei în Oradea

    BIHON Sport local

    Antrenament cu un campion

    Jurnal Bihorean

    Alex Sorian a plecat de la CSC Sânmartin. Se va lupta pentru promovare!

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Așa nu! Un șofer a greșit direcția în girația din Centrul Civic
    Un șofer a reușit „performanța” să circule pe sens interzis în sensul giratoriu din Centrul Civic. 8

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.