În jurul Mării Negre va fi construită o autostradă de 7.000 de kilometri. Potrivit Itar-Tass, este vorba despre un proiect al Organizaţiei de Cooperare Economică a Mării Negre, la care participă nouă ţări.
Managerul de audit la filiala romana a multinationalei Ernst&Young a decedat din cauza epuizarii dupa mai multe saptamani de munca fara pauza.
O ursoaică ţinută captivă, până de curând, lângă o benzinărie din judeţul Alba, va fi dusă astăzi în rezervaţia de la Zărneşti. Ursoaica Maria a fost salvată de o asociaţie de protecţie a animalelor.
BUCUREŞTI - Secretarul de stat american, Condoleezza Rice, a refuzat o întâlnire solicitată de şeful diplomaţiei de la Bucureşti, Adrian Cioroianu, pentru reuniunea miniştrilor de Externe ai ţărilor NATO, care va avea loc mâine şi poimâine la Oslo.
BUCUREŞTI - Preşedintele interimar, Nicolae Văcăroiu, organizează, astăzi, la Palatul Cotroceni, prima sa întâlnire cu liderii partidelor parlamentare.
BUCUREŞTI - La Palatul Cotroceni, s-ar putea discuta astăzi şi despre modificarea Constituţiei. Cel puţin asta vor social democraţii.
Rusii privesc cu scepticism scutul antiracheta si bazele militare din Romania si Bulgaria, folosite de americani. Unii dintre oficialii rusi, in frunte cu presedintele Vladimir Putin, sunt convinsi ca e vorba de o strategie de incercuire a Rusiei si de intimidare.
Un elev in varsta de 15 ani din localitatea Sannicolau Mare, judetul Timis, a fost identificat ieri ca fiind autorul unei amenintari cu bomba.
Exploratorul Teodor Negoiţă încearcă să le atragă atenţia marilor poluatori asupra efectelor devastatoare ale încălzirii globale. Savantul român a realizat un studiu care arată că topirea calotelor poluare va provoca inundaţii de proporţii.
Parlamentul a hotărât ca el să aibă ultimul cuvânt dacă referendumul pentru demiterea preşedintelui nu va fi considerat valabil de către Curtea Constituţională.
powered by Surfing Waves
Cultură
Artistul este o prezenţă constantă la festivalurile şi târgurile din ţară, atât cu instrumente muzicale, cât şi cu jonglerii.
BIHON Sport local
După 1-1 în sezonul regular, 0-1 și 2-2 în play-off, CS Oșorhei a reușit să învingă pe Transilvania Sport Academy, echipă care nu mai pierduse niciun joc în actualul campionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal în care au fost implicați, după ce au consumat alcool o seară întreagă alături de un vecin, le-a adus unui bărbat din Apateu și fiului său minor o condamnare penală și obligația de a-i plăti consăteanului pe care l-au bătut daune morale de 10.000 de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Derna va beneficia de un sistem extins de supraveghere video, printr-un proiect finanțat prin PNRR.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Tileagd a fost puse în funcțiune noile stații de încărcare pentru vehicule electrice, investiția fiind realizată cu fonduri europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local din Valea lui Mihai a aprobat recent documentația necesară pentru achiziționarea, prin licitație publică, a serviciilor medicale veterinare de microcipare și sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân care aparțin rasei comune sau metișilor acestora.
România
Milioane de pensionari din România vor primi pensiile aferente lunii iunie 2026 după un calendar modificat, din cauza zilelor libere legale de la începutul lunii.
România
Patru din zece români consideră că organizarea de alegeri parlamentare anticipate ar fi cea mai bună soluţie pentru depăşirea actualei crize politice, în timp ce peste jumătate preferă formarea unui nou guvern bazat pe actualele partide din Parlament, potrivit Barometrului Informat.ro - INSCOP Research, realizat în perioada 11-14 mai 2026.
Economic
Autoritățile fiscale au oficializat în ultimele săptămâni introducerea în formularul 100 a două noi contribuții de solidaritate cu aplicare temporară.
Economic
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care va modifica substanțial modul în care sunt realizate tranzacțiile cu autovehicule în România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Din 25 mai până în 17 iunie are loc sesiunea de înscriere a copiilor la creșă.