Cresc apele! Centrul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Mediului anunţă că începând de astăzi, precipitaţiile şi topirea zăpezilor vor produce importante creşteri ale cursurilor râurilor în 8 judeţe ale ţării.
Dinu Patriciu revine astăzi în faţa judecătorilor. Procurorii au atacat decizia Tribunalului Bucureşti prin care omul de afaceri este cercetat în dosarul Rompetrol în stare de libertate, iar recursul se judecă la Curtea de Apel Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru luni decizia în cazul Ovidiu Tender. Şedinţa de ieri în care s-a judecat recursul la mandatul de arestare împotriva lui Ovidiu Tender s-a încheiat fără ca judecătorii să ia vreo decizie.
6 demnitari importanţi sunt somaţi să îşi justifice averile. Asociaţia Academică de Administraţie Publică Europa va cere astăzi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să declanşeze procedura legală de control pentru senatorii
Suspendarea tranzacţionării titlurilor Rompetrol la Bursă, naşte controverse. Inspectorul general al Bursei de Valori Bucureşti, consideră că tranzacţionarea a fost suspendată din cauza unor declaraţii ale realizatorului emisiunii Realitatea bursieră.
Omul de afaceri Dinu Patriciu a lansat ieri un atac dur la adresa preşedintelui Traian Băsescu. Patriciu a vorbit despre o implicare a şefului statului în dosarul Rompetrol.
Dosarul Rompetrol are efecte şi pe plan economic. Acţiunile companiei Rompetrol Rafinare au fost suspendate ieri de la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti, după ce Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus sub sechestru asigurator o parte din acţiuni.
Omul de afaceri Ovidiu Tender se află în arest preventiv de aproape o săptămână. Acesta a intrat în atenţia justiţiei o dată cu cercetările în Dosarului RAFO şi este acuzat de o serie de infracţiuni economice, în urma cărora a fost adus un prejudiciu statului de 2.700 de miliarde de lei vechi.
Curtea de Apel Bucureşti judecă astăzi recursul în cazul Ovidiu Tender. Tribunalul Bucureşti a emis pe 3 martie un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele omului de afaceri, decizie pe care avocaţii apărării au atacat-o prin recurs.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa intervine pentru cei doi jurnalişti români cercetaţi în cazul scurgerii de informaţii secrete. Autorităţilor române li se cere să înceteze urmărirea ziariştilor acuzaţi de difuzarea unor informaţii clasificate din domeniul apărării.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Vicecampioana României la polo, CSM Oradea, va participa în perioada 26-28 august la un puternic turneu internațional, Memorialul Ladislav Bottlik 2026, care va avea loc la Kosice (Slovacia).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Marghita a pronunțat zilele trecute sentința în cazul unui bărbat acuzat că ar fi agresat sexual două fetițe, cu vârste de 7, respectiv 8 ani, pe care le-ar fi chemat în curtea locuinței sale din Valea lui Mihai și le-ar fi atins în zone intime.
3
BIHON Sport local
Plecat în fotbalul german în urmă cu opt ani, portarul orădean Alin Goia, cunoscut după activitatea avută la Luceafărul Oradea și FCM Târgu Mureș, își continuă progresul în cariera de antrenor.
BIHON Sport local
Peste 1.200 de copii și juniori, reprezentând 90 de echipe din toată țara au participat la ediția XXI-a a turneului Cupa Viitorul, desfășurat săptămâna trecută la Zalău. Au fost 9 categorii de vârstă, începând cu 2012 și terminând cu 2020, iar județul Bihor a fost singurul care a avut două câștigătoare.
1
Economic
Cetățeniicare au ridicat construcții fără autorizație sau au executat lucrări diferite de cele aprobate vor avea, în anumite condiții, posibilitatea de a le aduce în legalitate.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 39 de ani, din Oradea, a fost condamnat vineri, 21 august, la 5 ani de închisoare, cu executare, sub acuzația de trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii antidrog și procurorii DIICOT au documentat patru tranzacții efectuate de acesta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Dobrești se pregătește o schimbare în modul de încălzire a locuințelor și clădirilor publice.
2
Economic
Două programe de finanțare, cu o valoare totală de peste 230 de milioane de euro, sunt pregătite pentru dezvoltarea unor noi capacități de stocare, într-un moment în care sistemul energetic se confruntă cu o combinație tot mai dificilă de producție variabilă, consum ridicat și capacități insuficiente de echilibrare.
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În satele din comuna Chișlaz au fost finalizate sau se apropie de finalizare mai multe proiecte de eficientizare energetică a unor clădiri publice, investițiile fiind realizate cu fonduri europene.
BIHON Sport local
Continuându-și pregătirile pentru viitorul sezon, echipa Transilvania Sport Academy a susținut o partidă de verificare în compania formației CSC Ghiroda și Giarmata Vii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cornel Bubui s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut public de soția sa, Margareta Bubui, printr-un mesaj postat pe Facebook.
4