Preşedintele Traian Băsescu a semnat astăzi decretul pentru promulgarea ordonanţei privind înfiinţarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Potrivit legii, Departamentul Naţional Anticorupţie se transformă în Direcţie şi se află în subordinea Parchetului General.
Noi suspiciuni de gripă aviară în judeţul Constanţa. Testele rapide efectuate la şase păsări găsite moarte la Hârşova au ieşit pozitive. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au trimis probele pentru confirmare la Laboratorul din Bucureşti.
Chestorul general Virgil Ardelean, şeful Direcţiei de Protecţie şi Informaţii din Ministerul de Interne, va fi audiat astăzi în Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
În dosarul Zambaccian, DNA a pus sub învinuire 6 persoane printre care Adrian şi Dana Năstase, fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea , şi Ionel Păun, fostul consul al României în China.
Parlamentul a decis - casele lui Adrian Năstase nu vor fi percheziţionate de procurori. Decizia a fost luată prin vot de plenul Camerei Deputaţilor, care a respins ieri cu majoritate de voturi cererea procurorilor DNA înaintată de ministrul Justiţiei Monica Macovei.
Vremea continuă să se răcească şi astăzi iar temperaturilor vor coborî pînă la - 15, - 20 de grade Celsius în estul Transilvaniei.
Topirea rapidă a zăpezii determină, pe lîngă alunecările de teren, pericolul apariţiei avalanşelor. În munţii Făgăraş, Parîng şi Bucegi, pericolul de avalanşă a ajuns la gradul patru, fiind penultimul pe scala europeană de risc de avalanşă.
După ce ieri am avut parte de ninsori abundente şi drumuri blocate, azi-noapte, odată cu topirea bruscă a zăpezii, au apărut alunecările de teren. O localitate din Mehedinţi este practic izolată după ce un kilometru şi jumătate de drum judeţean s-a surpat şi s-a format un crater de doi metri adâncime.
Pentru femeile din PSD, Ziua Femeii a fost sărbătorită ceva mai repede. Liderii partidului au organizat aseară o petrecere specială pentru toate doamnele şi domnişoarele din PSD.
11.127.311. Acesta este numărul total al femeilor care trăiesc în România, conform datelor ultimului recensămînt. Femeile reprezintă de altfel majoritatea în ţara noastră - 51,2 la sută.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Vicecampioana României la polo, CSM Oradea, va participa în perioada 26-28 august la un puternic turneu internațional, Memorialul Ladislav Bottlik 2026, care va avea loc la Kosice (Slovacia).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Marghita a pronunțat zilele trecute sentința în cazul unui bărbat acuzat că ar fi agresat sexual două fetițe, cu vârste de 7, respectiv 8 ani, pe care le-ar fi chemat în curtea locuinței sale din Valea lui Mihai și le-ar fi atins în zone intime.
3
BIHON Sport local
Plecat în fotbalul german în urmă cu opt ani, portarul orădean Alin Goia, cunoscut după activitatea avută la Luceafărul Oradea și FCM Târgu Mureș, își continuă progresul în cariera de antrenor.
BIHON Sport local
Peste 1.200 de copii și juniori, reprezentând 90 de echipe din toată țara au participat la ediția XXI-a a turneului Cupa Viitorul, desfășurat săptămâna trecută la Zalău. Au fost 9 categorii de vârstă, începând cu 2012 și terminând cu 2020, iar județul Bihor a fost singurul care a avut două câștigătoare.
1
Economic
Cetățeniicare au ridicat construcții fără autorizație sau au executat lucrări diferite de cele aprobate vor avea, în anumite condiții, posibilitatea de a le aduce în legalitate.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 39 de ani, din Oradea, a fost condamnat vineri, 21 august, la 5 ani de închisoare, cu executare, sub acuzația de trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii antidrog și procurorii DIICOT au documentat patru tranzacții efectuate de acesta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Dobrești se pregătește o schimbare în modul de încălzire a locuințelor și clădirilor publice.
2
Economic
Două programe de finanțare, cu o valoare totală de peste 230 de milioane de euro, sunt pregătite pentru dezvoltarea unor noi capacități de stocare, într-un moment în care sistemul energetic se confruntă cu o combinație tot mai dificilă de producție variabilă, consum ridicat și capacități insuficiente de echilibrare.
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În satele din comuna Chișlaz au fost finalizate sau se apropie de finalizare mai multe proiecte de eficientizare energetică a unor clădiri publice, investițiile fiind realizate cu fonduri europene.
BIHON Sport local
Continuându-și pregătirile pentru viitorul sezon, echipa Transilvania Sport Academy a susținut o partidă de verificare în compania formației CSC Ghiroda și Giarmata Vii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cornel Bubui s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut public de soția sa, Margareta Bubui, printr-un mesaj postat pe Facebook.
4