Federaţia Patronală Română din Industria Alimentară - Romalimenta avertizează că prin măsurile incluse în proiectul de ordonanţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicat duminică de Ministerul Finanţelor, industria alimentară primeşte încă o lovitură odată cu creşterea salariului minim şi anularea facilităţilor fiscale de care beneficiau angajaţii din sector.
Poliţiştii de penitenciare anunţă un protest în ultima zi din an, în contextul Ordonanţei „trenuleţ”
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare (SNPP) a anunţat că, în cursul zilei de luni, declanşează centralizarea de semnături pentru blocarea activităţilor din Poliţia Penitenciară prin refuz de muncă suplimentară pe data de 31 decembrie, începând cu ora 6:30.
România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, oferind o situaţie mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe ţări vest-europene, informează vineri Ministerul Afacerilor Interne (MAI), citând rapoarte ale Departamentului de stat al SUA şi ale Comisiei Europene.
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, desfăşurată la Palatul Victoria, a informat un comunicat al Guvernului.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Temperaturile vor depăși valorile normale ale perioadei în vestul și sud-vestul țării în mai multe intervale din luna septembrie, în timp ce în celelalte regiuni vremea va fi, în general, apropiată de normal.
Cultură
Larisei i-au acordat a doua şansă antrenorii Smiley şi Tudor Chirilă la ediţia a 14-a a concursului Vocea României .
Cultură
Urmăreşte emisiunea de multă vreme şi şi-a dorit să meargă la Vocea României plăcându-i diversitatea în fiecare etapă. A considerat că acum e un moment bun să participe.
Bihon CSM Oradea
La Oradea Arena a început vineri ediția 2026 a Memorialului Antonio Alexe. La competiție participă echipele CSM CSU Raiffeisen Oradea, Szolnoki Olajbányász (Ungaria) și Bosna Sarajevo (Bosnia și Herțegovina).
BIHON Sport local
Beiușenii au ieșit pe plus după cele două dueluri cu formații din Cluj, întâlnite în primele două etape. După victoria cu 2-0 cu Unirea Dej, echipa antrenată de George Zima a remizat vineri la Viitorul Cluj, scor 1-1.
Cultură
Festivalul Pizzei Napoletane – L'Arte della Pizza se va desfăşura până luni, 7 septembrie, când va avea loc Marea Finală Pizza Cup.
FC Bihor
Are 25 de ani și a mai lucrat la două echipe cu antrenorul orădean, care și l-a dorit și în sezonul trecut, dar mijlocașul a ales atunci pe FC Voluntari.
Educație
Cu trei zile înainte de începerea noului an școlar, ministrul Educației, Mihai Dimian, a postat pe facebook un text în care respinge imaginea unui sistem aflat în „haos”.
1
Economic
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială va începe, din 8 septembrie, virarea beneficiilor de asistență socială pentru luna august. Primele plăți vor viza alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție, iar restul sumelor vor fi achitate etapizat până pe 21 septembrie.
2
Bihon CSM Oradea
Ediția 2026 a SuperCupei României la polo, programată inițial pentru data de sâmbătă, 5 septembrie, a fost amânată.
BIHON Sport local
Sâmbătă și duminică se vor disputa primele meciuri din sezonul 2026/2027 în Liga 4 Bihor, o ediție care va avea la start 14 echipe.