Începând cu sâmbătă, 20 mai, comercianții care vor distribui în continuare pachete de țigări vechi, cu pictograme mici, riscă amenzi și pierderi masive.
Cu un salariu minim brut de 321 de euro, România se clasează pe penultimul loc în Uniunea Europeană.
Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de ”sărbătoare națională” și s-a stabilit să fie marcată în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, Ziua Înălțării, potrivit tradiției românești.
Ministrul Sănătăţii, medicul orădean Florian Bodog, a decis să nu mai permită exportul vaccinului antirujeolic, antioreion şi antirubeolic, pentru a ajunge copiilor nevaccinaţi din ţara noastră.
S-au pus în vânzare bilete de tren din Bucureşti spre Istanbul, Salonic şi Sofia.
Eliminarea timbrului de mediu, de la 1 februarie 2017, a dus la o creştere spectaculoasă a înmatriculărilor de vehicule noi în România.
După școlarii claselor a II-a a venit rândul celor din a IV-a să treacă peste testele de la evaluarea națională. La rând urmează cei din clasele a VI-a.
Clăparul şi chitaristul Mihai Coman, colaborator al trupei Holograf de mai bine de 20 ani, a încetat din viaţă în urma unei boli necruţătoare, la vârsta de 62 de ani.
Comerţul şi construcţiile sunt domeniile în care majoritatea întreprinderilor din România îşi desfăşoară activitatea.
Un băiat de doar 18 ani, din Satu Mare, a transmis live pe Facebook tentativa de sinucidere pentru o fată cu 6 ani mai mică.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Bihor, a fost găsit mort, sâmbătă, într-o pădure situată în apropierea localității Borod.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La data de 24 ianuarie, la ora 09:51, IPJ Bihor a fost sesizat că pe strada Podgoriei din municipiul Oradea, un bărbat, de 51 de ani, din Oradea, și-ar fi turnat un lichid inflamabil pe haine și amenința că își va da foc în locuință.
România
O petiție lansată la nivel național de timișoreanca Lavinia Bichler readuce în prim-plan una dintre cele mai sensibile teme ale societății românești: răspunderea penală în cazul crimelor comise de minori cu discernământ.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii Detașamentului Marghita intervin, în aceste momente, pentru stingerea unui incendiu auto produs în localitatea Chiribiș la data de 24 ianuarie.
România
Alin Mario Berinde, adolescentul de 15 ani ucis de prietenii săi, a fost condus pe ultimul drum la Cenei, în prezența familiei îndurerate.
FC Bihor
FC Bihor și-a început seria de jocuri de pregătire în compania echipei U19 a Universității Cluj, care se luptă pentru titlul național cu Farul Constanța în play-off-ul Ligii de Tineret.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Încetarea contractului de muncă nu înseamnă automat și închiderea relației dintre angajator și fostul salariat din perspectiva datelor personale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe o vreme generoasă față de zilele trecute, orădenii au asistat la manifesatările organizate cu prilejul zilei de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române.
5
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii comunei Tinca vor beneficia în curând de o nouă parcare publică, amenajată chiar în centrul localității, în cadrul unui proiect care urmărește transformarea unei zone acoperite în prezent cu un strat vegetal într-un spațiu modern și bine organizat pentru staționarea autovehiculelor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-o perioadă în care nevoia de solidaritate și sprijin comunitar devine tot mai importantă, Primăria orașului Ștei marchează un pas semnificativ spre modernizare și incluziune socială prin lansarea proiectului „Centru de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).