Programul de anul acesta are două direcţii: „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus”.
Mai multe echipe de medici din România şi Germania au prelevat, în noaptea de luni spre marţi, plămânii, rinichii şi ficatul de la un donator în vârstă de 56 ani, aflat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, aceasta fiind prima prelevare de plămâni din Transilvania şi a treia din România.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, prețurile de consum, măsurate prin indicele prețurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 3,5% în luna mai 2016 comparativ cu luna mai 2015.
Finanţări pentru tineri, pentru IMM-urile de la ţară, pentru microindustrializare şi incubatoareale de afaceri.
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), organizație sindicală care reuneşte funcţionarii publici din administraţia publică centrală și locală se solidarizează cu angajaţii ANPC.
Salariile cele mai mari au fost obţinute în aprilie în domeniul tehnologiei informaţiei şi asigurărilor.
Cătălin Predoiu şi-a depus, luni, mandatul de preşedinte al PNL Bucureşti ca urmare a rezultatelor slabe obținute în Capitală.
La doar 13 ani a câștigat Românii au talent și este calificată în semifinale la America s got talent
Laura Bretan este micuța care a impresionat toată țara prin vocea ei uluitoare. În finala concursului Românii au talent, Laura a interpretat aria "Vissi d arte" (Tosca).
În luna mai 2016, Dacia a înmatriculat cele mai multe autoturisme în Franţa, comparativ cu alte mărci.
Reclama pentru publicitate şi provomvarea de medicamente s-a ridicat în 2014 la 362 de milioane de lei.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul a fost anunţat de platforma eventim.ro pentru Oradea Arena.
Bihon CSM Oradea
Liga Națională de baschet masculin va programa la 4-5 ianuarie meciurile etapei a 15-a. Echipa noastră nu va juca, întrucât și-a disputat în devans partida din această rundă, pe terenul formației CSM Galați.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cel care l-a contactat pe celebrul expert în recuperarea operelor de artă furate a fost un student din Amsterdam.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Oradea a pronunțat, în ultima zi a anului trecut, sentința în cazul unui scandal violent petrecut în urmă cu 3 ani, într-o școală din municipiu
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consumatorii ar putea avea, în curând, un criteriu clar pentru a putea evalua cât de ușor pot fi reparate echipamentele electrice și electronice pe care intenționează să le cumpere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parlamentul a dat undă verde unor schimbări majore în domeniul Apărării: românii pot urma, voluntar, o pregătire militară plătită, iar statul își rescrie regulile de reacție în fața amenințărilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Abia intrat în țară, un bărbat din Suceava a hotărât ca în drumul său spre casă să facă o oprire nocturnă la sediul unei firme de pe șoseaua de centură a Oradei, de unde nu a plecat cu mâna goală.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), publicat pe pagina Ministerului Sănătății, pandemia de COVID-19 a avut un impact mai sever decât în alte state dezvoltate, speranța de viață îb România scăzând cu 2,8 ani între 2019 și 2021, față de o medie OECD de doar 0,7 ani.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La final de an, Jurnal bihorean și Bihon.ro a adresat liderilor administrației publice din județul Bihor o întrebare simplă, dar cu miză mare: Cu ce gânduri încheiați anul 2025 și cum vedeți anul 2026?
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier s-a produs în urma cu puțin timp pe DN1, în localitatea Tinăud, unde un pieton a fost acroșat de un autoturism.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând cu data de 1 ianuarie 2026, zonele montane Padiș, Vârtop, Stâna de Vale și Mărișel vor fi afectate de ninsori abundente, care se vor menține cel puțin până după 6 ianuarie 2026.