Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 4 din Capitală, a demisionat după ce mii de oameni i-au cerut marți seară să renunțe la funcție.
În urma tragediei produse în seara de 30 octombrie în clubul Colectiv din București, Guvernul a decis acordarea unor ajutoare de urgență pentru familiile persoanelor care și-au pierdut viața în acest incendiu.
Am fost premiate cele mai bune societăţi comerciale din România pe diferite criterii.
În urma tragediei din clubul Colectiv din București, în care și-au pierdut viața 30 de oameni și peste 150 de persoane au fost rănite, a apărut și prima melodie inspirată de această drama.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune (5.000.000 lei) față de Elena Udrea, în prezent deputat în Parlamentul României, care a îndeplinit, succesiv, în perioada decembrie 2008 - februarie 2012, funcțiile de ministru al Turismului, ministru interimar al Mediului și ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului.
Zilele de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie sunt declarate zile de doliu național pe teritoriul României în memoria persoanelor care și-au pierdut viața în incendiul care a avut loc vineri seară într-un club din București.
Dacia a lansat ediţia specială Duster conectată la internet în colaborare cu un operator de telefonie mobilă.
Poliţiştii antidrog şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Cluj au surprins în flagrant delict un bărbat, în timp ce ridica un colet cu 500 de grame de cannabis.
powered by Surfing Waves
România
Consumatorii vulnerabili de energie ar putea beneficia în continuare de sprijin financiar din partea statului pentru plata facturilor la electricitate.
România
Statul renunță la o parte importantă din facilitățile fiscale acordate până acum acestor vehicule și introduce un nou model de calcul al impozitului auto.
România
Guvernul a decis să renunțe la impozitarea serelor, solariilor și a altor construcții agricole, revenind asupra modificărilor recente aduse Codului Fiscal.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Muncii a publicat, la sfârșitul săptămânii trecute, proiectul de hotărâre privind stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată, propunând majorarea acestuia la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a aprobat încheierea unui contract de asociere cu UAT Comuna Aușeu pentru asigurarea finanțării pentru lucrările care mai sunt de executat pentru finalizarea proiectului „Lucrări prioritare de extindere și reabilitare alimentare cu apă și canalizare, comuna Aușeu – alimentare cu apă, canalizare și stație de epurare localitățile Groși, Aușeu și Cacuciu Vechi”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspirat de poezia lui Mihai Eminescu, echipa Mario Dance Atelier revine cu un spectacol inedit pe scena Teatrului Regina Maria.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei bucăți de slănină puse la afumat l-au costat scump pe un pensionar orădean, după ce afumătoarea a fost cuprinsă de flăcări, iar focul a afectat și casele vecinilor.
România
După tăierile masive operate în vara acestui an asupra fondului de burse studențești, România a obținut aprobarea Comisiei Europene pentru o finanțare suplimentară de 60 de milioane de euro, destinată sprijinirii a aproximativ 40.000 de studenți din medii vulnerabile în 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procesul accidentului de muncă în care un tânăr de 28 de ani și-a pierdut viața în timp ce opera un utilaj în cadrul unei firme din Oradea s-a încheiat printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a stabilit că vina este a mortului.
Bihon CSM Oradea
Baschetbalistul orădean va deveni foarte curând cel mai bun marcator all time din FIBA Europe Cup.