Aflat în vizită în Serbia, președintele Klaus Iohannis a declarat că România este dispusă să acorde asistenţă Serbiei în procesul de aderare la Uniunea Europeană, dacă partea sârbă îşi doreşte acest lucru.
În perioada 29 iunie – 5 iulie, 728 de inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au controlat 1.375 de contribuabili cu activități comerciale în zone de risc fiscal.
Guvernul a aprobat miercuri, printr-o Hotărâre, acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și în sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat în anul 2015.
Guvernul a aprobat miercuri, printr-o Hotărâre, normele metodologice pentru aplicarea legii prin care se acordă părinților și reprezentanților legali zile lucrătoare libere pentru îngrijirirea sănătății copiilor.
În perioada 26 iunie – 7 iulie, în Statele Unite ale Americii – Statul Virginia, s-au desfăşurat Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor – FAIRFAX 2015 - ediţia a 16-a.
Povestea Minionilor, creată de Universal Pictures și Illumination Entertainment, revine în cinematografe în iulie.
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de ploi pe litoral.
Constantin Necula, un preot din Sibiu, a cucerit internetul cu discursurile sale moderne, care seamănă cu un spectacol de stand-up comedy.
Aproximativ 500 de unelte şi arme antice din fier, monede, vase ceramice şi din aur, brăţări, inele cu valoare arheologică, a căror provenienţă nu a putut fi justificată, au fost ridicate de poliţiştii din Cluj, în urma a 6 percheziţii efectuate luni, în judeţele Bistriţa - Năsăud şi Cluj.
Guvernul a aprobat miercuri, printr-un Memorandum, semnarea unui acord bilateral între România și Ungaria cu privire la înființarea unui nou punct de trecere a frontierei de stat româno-ungare, potrivit unui comunicat ca presă al Guvernului.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În septembrie 2025, județul Bihor a înregistrat o evoluție pozitivă a comerțului internațional cu bunuri, conform datelor transmise de Direcția Județeană de Statistică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prevenția medicală ar urma să devină, pentru prima dată, politică publică aplicabilă și organizată, nu doar un concept invocat în discursuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parcările etajate din centrul Oradiei vor fi gratuite în noaptea de Revelion. Vezi care sunt acestea
Pentru a sprijini buna desfășurare a evenimentelor dedicate trecerii în noul an și pentru a facilita accesul publicului în zona centrală, Primăria Municipiului Oradea anunță că parcările etajate Independenței, Barițiu și Iosif Vulcan vor fi gratuite în intervalul 31 decembrie 2025, ora 19:00 – 1 ianuarie 2026, ora 07:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Datele statistice arată o evoluţie mixtă a principalilor indicatori demografici, cu fluctuaţii atât faţă de luna precedentă, cât şi comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Piața muncii din județul Bihor a înregistrat evoluții mixte în luna octombrie 2025, potrivit datelor oficiale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Meteorologii prognozează temperaturi mai mari față de cele obișnuite în luna ianuarie din cauza unui val de aer tropical.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei spargeri cu un prejudiciu de sub 700 de lei i-au adus unui orădean o condamnare definitivă la un an și 2 luni de închisoare, recent pronunțată de Judecătoria Oradea, și un loc pe lista infractorilor căutați de polițiștii din întreaga țară.
2