Pot cere restituirea taxei auto cei care au achitat-o în perioada 2007 – martie 2013.
Un român a fost condamnat prin procedură de urgență în Ungaria pentru că a ajutat imigranți ilegali să treacă granița.
Guvernul a aprobat, printr-o Ordonanță, un set de reglementări privind cazierul fiscal, menite să contribuie, pe de o parte, la aplicarea unor mecanisme mai echitabile și mai simple în ceea ce privește înscrierea și radierea faptelor din cazierul fiscal, bazate pe principiul proporționalității, iar, pe de altă parte, să îmbunătățească conduita fiscală a contribuabilului.
Asiguraţii care au poliţe la Astra Asigurări vor fi despăgubiţi de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
Transalpina, cel mai înalt drum din România, a fost redeschisă oficial circulației.
Persoanele care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie să deschidă acțiune în instanță, potrivit unei ordonanțe aprobată miercuri de Guvern.
Personalul din sistemul public sanitar va beneficia de o majorare cu 25% a salariului brut, a soldei lunare brute/salariului lunar brut, începând cu 1 octombrie 2015, comparativ cu nivelul din luna septembrie a acestui an, stabilește o ordonanță de urgență aprobată miercuri de Guvern.
Poliţiştii antidrog din Târgu-Mureş au descoperit o cultură de canabis, în urma a 3 percheziţii efectuate la persoane bănuite de trafic de droguri de risc. Au fost ridicate peste 300 de kg. de masă verde şi 5 kg. de muguri de canabis, iar trei persoane au fost reţinute.
Comisar-şef de poliţie Raluca Domuţa este prima polițistă din România, căreia i s-a conferit titlul de „International Female Police Peacekeeper 2015”, pentru rolul avut în timpul misiunii de căutare şi salvare din Haiti.
Cele care nu vor oferi servicii conform stelelor de pe certificat vor fi închise.
powered by Surfing Waves
România
Prețul motorinei continuă să crească, alimentat de tensiunile globale dublate de marjele mari de rafinare, ceea ce ar putea duce la noi scumpiri în perioada următoare în România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 10 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul după - amiezii zilei de miercuri, 9 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea a organizat miercuri un eveniment de prezentare a logisticii care va fi utilizată în cadrul serviciilor de dezinsecție, dezinfecție, deratizare și tratamente fitosanitare desfășurate pe suprafața municipiul Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 40 de ani, din Husasău de Tinca, aflat în spatele gratiilor de mai bine de 21 de ani, în urma unei crime pe care a comis-o alături de prietena lui de 14 ani și de un alt tânăr, a cerut să fie eliberat din închisoare înainte de termen.
Cultură
TIFF Oradea va avea loc în perioada 25-27 septembrie cu filme în avanpremieră, filme clasice şi cine-concerte.
Educație
Admiterea la liceu se schimbă din nou: Senatul elimină examenul suplimentar după Evaluarea Națională
Senatul a adoptat, marți, proiectul de lege care prevede eliminarea organizării examenului de admitere la liceu, suplimentar față de Evaluarea Națională.
Cultură
Festivalului Internaţional de Teatru Oradea se desfăşoară în perioada 10-20 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de miercuri, 9 septembrie.