Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în toată țara.
Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac a fost finalizată în cea mai mare parte, fiind încă necesare câteva lucrări de finisare. Construcţia va fi sfinţită, pe 29 ianuarie, de către preoţi de mai multe confesiuni, iar apoi obiectivul va putea fi vizitat.
O tânără de 17 ani din Deva și tatăl său au urcat pe cel mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6 893 de metri) din Chile, după o ascensiune care a durat 14. Cei doi se vor întoarce acasă la începutul lui februarie.
PSD şi PDL au fost sancţionate de Autoritatea Electorală Permanentă, cu amendă, pentru încălcarea Legii finanţării partidelor politice şi a prevederilor privind modul în care şi-au organizat contabilitatea în anul 2013, în urma unui control efectuat pe parcursul anului trecut.
Durerile de cap pot avea cauze multiple, dar câteva puncte de pe corp pot ajuta la tratarea sau prevenirea lor.
La 165 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, președintele României, Klaus Iohannis, a postat pe Facebook un videoclip în care rostește câteva versuri scrise de poetul român.
Numărul de conturi româneşti de pe Facebook a atins 7,6 milioane, în creştere cu 8,6% faţă de ianuarie 2014. Peste 200.000 de conturi aparțin utilizatorilor din Timișoara, iar în Oradea și Arad sunt peste 100.000.
Potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptată miercuri, programul guvernamental „Prima casă”, prin care statul acordă garanții guvernamentale pentru achiziționarea unei locuințe, va continua şi în 2015. Pentru anul 2015 a fost alocat un plafon suplimentar de garantare în valoare de 2.500 milioane lei, se arată într-un comunicat emis de Biroul de presă al Guvernului.
Preşedintele Klaus Iohannnis şi reprezentanţii partidelor parlamentare au semnat, marţi, Acordul politic cu scopul asigurării, în 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naţionale.
Cei care vor să își petreacă timpul liber la munte pot afla informații despre starea pârtiilor de schi din țară cu ajutorul aplicației Info Schi România, care a fost lansată în 2015.
powered by Surfing Waves
România
Pericol uriaș pe autostrada A1. Un șofer de 73 de ani a circulat zeci de kilometri pe contrasens, pe sensul Arad-Timișoara, și a provocat un accident în care au fost implicate mai multe mașini.
Cultură
Evenimentul sărbătorește 50 de ani de teatru cu 28 de spectacole, între 10 și 20 septembrie.
Educație
Profesoara Simona Man, de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” din Oradea, s-a stins din viață. Cadrul didactic, apreciat de colegi pentru implicarea în formarea elevilor și a noilor generații de profesori, fusese diagnosticat în urmă cu aproximativ doi ani cu o boală oncologică.
Economic
Noul Cod al Urbanismului vine cu promisiunea unor proceduri mai simple și mai rapide, însă ascunde o posibilă capcană pentru cei care au autorizații de construire.
România
Vremea va rămâne caldă în următoarea perioadă, cu temperaturi maxime care vor ajunge până la 33 de grade Celsius.
România
Uniunea Europeană pregătește noi reguli pentru închirierile pe termen scurt, precum cele oferite prin Airbnb și alte platforme, în special în orașele și destinațiile turistice unde accesul la locuințe a devenit dificil.
România
Prețul motorinei continuă să crească, alimentat de tensiunile globale dublate de marjele mari de rafinare, ceea ce ar putea duce la noi scumpiri în perioada următoare în România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 10 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul după - amiezii zilei de miercuri, 9 septembrie.
1