Căderi masive pe bursele din întreaga lume, după ce Merrill Lynch, cea mai mare bancă de investiţii din lume, a fost preluată la limită, iar Lehman Brothers, un alt uriaş financiar, şi-a anunţat falimentul.
O tânără de 16 ani, din judeţul Argeş, a fost reţinută lunii sub acuzaţia de omor calificat. În urmă cu o săptămână, fata şi-ar fi ucis bebeluşul de doar câteva zile
Internaţionalul român Adrian Mutu ocupă locul 3 într-un top al dezastrelor financiare ale echipei Chlesea, ierarhie realizată de cotidianul The Sun, în care figurează jucători cumpăraţi cu bani mulţi şi care au dezamăgit.
PARIS - Dacia a lansat Sandero diesel în Franta, pornind de la un preţ de 10.500 euro. Motorul este de 1,5 litri cu 70 şi 85 CP. Sandero diesel va fi disponibil în România începând de anul viitor, potrivit Wall Street, care citează presa franceză
Modelul Sandero cu motor diesel va fi introdus treptat în Europa, Turcia şi Magreb.
Avocatul Victor Petrisor a dat in judecata statul si alte sapte institutii pe care le considera vinovate pentru ca nu poate urmari la televizor meciurile din campionatul intern, difuzate de GSP TV.
Elevii considera ca succesul la scoala inseamna in primul rand sa fii popular atat in randul colegilor, cat si al profesorilor, iar notele trec pe locul doi, dupa hainele scumpe si banii de buzunar. Asa se autocaracterizeaza elevul roman de astazi, dupa cum reiese dintr-un studiu realizat de UNICEF si Centrul Educatia 2000+.
Obisnuite sa le calce pragul o multime de clienti, bancile comerciale din Romania isi permit sa faca o selectie pe considerente de varsta, sex sau starea civila, criterii care in alte tari ar fi considerate discriminatorii.
Tripleta care se avanta spre Palatul Victoria e completa. Theodor Stolojan, Mircea Geoana si Calin Popescu Tariceanu (in ordinea procentelor partidelor pe care le reprezinta) s-au asezat pe linia de start si lanseaza mesaje, fiecare dupa propria pricepere, catre electorat.
Seat lanseaza in Romania o editie limitata numita Driver’s Edition pentru Leon, Altea si Altea XL, in varianta diesel si benzina, potrivit Wall-Street.