
foto: IA
Potrivit inițiativei, denumirea de „pâine” ar urma să fie folosită doar pentru produsele care conțin patru ingrediente: făină albă de grâu, apă, drojdie și sare.
Produsele care conțin și alte ingrediente, precum zahăr, îndulcitori, grăsimi, aditivi sau amelioratori, ar urma să fie comercializate sub denumirea de „specialitate de panificație”, a relatat Digi24.
„Pâinea trebuie să fie cât mai naturală”, spune proprietara unei brutării, absolventă a unui liceu de specialitate. Aceasta amintește că pâinea tradițională se obține din făină, drojdie, sare și apă și subliniază că produsele cu semințe pot fi cumpărate în continuare de consumatori, chiar dacă ar avea o altă denumire.
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru abateri
Inițiatorii proiectului susțin că noile reguli ar asigura o informare mai clară a consumatorilor la raft.
Pentru nerespectarea prevederilor, proiectul de lege stabilește amenzi cuprinse între 10.000 și 50.000 de lei. În cazul abaterilor repetate, produsele ar putea fi oprite de la comercializare.
Proiectul este încă în dezbatere
Senatul a respins proiectul de lege în luna martie, iar Camera Deputaților îl analizează în continuare în comisii. Guvernul nu este de acord cu forma actuală a inițiativei, astfel că prevederile ar putea fi modificate.
Până la adoptarea unei legi, propunerile nu sunt în vigoare.
În România, o persoană consumă, în medie, aproximativ 80 de kilograme de pâine pe an.
Citiți principiile noastre de moderare aici!